Despre solidaritatea regională (I)

De un an, poate doi, noi (ieşenii) avem impresia că în planul coeziunii teritoriale a Moldovei am făcut paşi importanţi; că Botoşanii, Neamţul, Vasluiul sau oricare alt judeţ din regiunea noastră ne e mai aproape; că toţi moldovenii au înţeles că vom avea o regiune mai competitivă şi cu o putere mai mare de negociere cu centrul, doar dacă realizăm şi coeziunea teritorială!

“Ce mai e pe la Iaşi? N-am mai stat în Iaşi de când am terminat facultatea! De fost, am mai fost de câteva ori, dar nu am stat mai mult de câteva ore. Asta, aşa, ca să-mi rezolv nişte probleme de serviciu.”, “Cum e Palasul?”, “Acum trebuie să fie aglomerat oraşul! Au venit şi studenţii, imediat e şi Sfânta Parascheva!”, “Fiul meu e la master la Cluj!” sunt câteva frânturi din discuţiile avute cu vechii mei colegi la întâlnirea de 30 de ani de la terminarea liceului “A.T. Laurian” din Botoşani, la doar ceva mai mult de 100 de km de Iaşi, în aceeaşi Moldovă!

Drumul Iaşului spre consolidarea statutului de metropolă regională, ca şi evoluţia Moldovei spre reteritorializare, se dovedeşte a fi unul anevoios. Nici imaginea de marcă, inconsistentă (mai ales!) la nivelul regional, nici economia, mai şubredă în raport cu cea a oraşelor comparabile din punctul de vedere dimensional, dar în consolidare faţă de judeţele Moldovei apusene, nici diversele servicii teritoriale (învăţământul superior sau chiar sănătatea) nu par a se fi înviorat semnificativ în ultimul an.

Mai mult, poziţia periferică a Iaşului în sistemul de relaţii, la toate palierele scalare, e departe de a se fi ameliorat în anul care a trecut. Afirmaţiile sunt susţinute de numeroasele baze de date pe care le avem la dispoziţie. Într-o perioadă în care România a atras investiţii mari în industria de transformare, Iaşul, dar şi celelalte judeţe ale Moldovei, nu au tras nicio carte norocoasă. Marile investiţii realizate sau doar anunţate se cantonează în exclusivitate în spaţiile externe ale regiunii noastre – în Banat, Transilvania şi în funcţie de favorabilităţile locale, în periurbanul bucureştean sau constănţean. Nici nu e nevoie de prea multă înţelegere a mecanismelor economice, pentru a observa că investiţiile în acest domeniu sunt dependente de reperele relaţionale (transporturile continentale, maritime sau aeriene), strict legate de accesibilitatea locurilor spre pieţele de desfacere europene.

În lipsa unor repere teritorializante puternice active în perioada actuală (forţă economică, imagine de marcă pozitivă şi consolidată etc.) comune întregului spaţiu moldovenesc, pelerinajul, mai ales cel concentrat în octombrie pare a fi singura manifestare reală a teritorialităţii moldoveneşti, dincolo de miturile primului şi celui de-al doilea descălecat sau cele construite în jurul voievozilor moldoveni.

Am să reiau câteva frgmente dintr-un articol publicat acum doi ani, pentru că în răstimp în percepţiile tinerilor moldoveni asupra spaţiului lor natal nu au avut loc schimbări semnificative. Scria acum ceva vreme colegul Mihai Bulai într-o postare de a sa pe Facebook (Despre magia lui “altundeva” la moldoveni) despre o tânără dintr-un oraş din vestul Moldovei care s-a stabilit la Cluj, după ce a urmat facultatea în acelaşi oraş.

“Accentul ei ardelenesc era motivat de faptul că e molipsitor şi că aşa se integrează mai bine în comunitatea pentru care a optat. Ea a ales Clujul pentru a face facultatea, pentru că acolo e altfel, diferit, oamenii sunt altfel, pentru că sunt mai multe oportunităţi, se poate pleca mai uşor în vest cu Erasmus sau cu training de la locul de muncă şi voia să scape de orăşelul prea mic (pentru aspiraţiile sale), de prejudecăţi, de oameni care se uitau ciudat la ea, oameni care îi cunoşteau toate mişcările şi o judecau aspru.”

Am să fac o mica paranteză, deoarece, în privinţa mobilităţilor externe, domnişoara se afla în eroare! Mihai e unul dintre artizanii zecilor de contacte cu universitaţile, instituţiile şi companiile de care beneficiază studenţii şi cadrele didactice în diversele lor mobilităţi. Cei care au terminat facultatea acum ceva timp, îşi pot îmagina că e vorba doar de o duzină de studenţi ce practică aceste mobilităţi. Nimic mai fals, e vorba de multe zeci de studenţi în fiecare an (mult peste 100) şi nu doar de o elită favorizată a lor. Sunt aproape convins că dilema reală a studentului geograf de la Iaşi e reprezentată de strategia de practicare a mobilităţii, dacă e mai avantajos să beneficiezi de mobilitate în semestrul cutare, la începutul studiilor sau la finalizarea lor?

Să revenim la domnişoara în cauză şi la dialogul ei cu Mihai: “De ce ai ales Clujul şi nu Iaşul, care e mai aproape?. Răspuns redundant: la Cluj oamenii sunt diferiţi, sunt altfel. Pe cei din Iaşi nu îi cunoştea, a fost doar o data în clasa a IV-a, dar ştia că la Cluj …e altfel. Spre final, cu o satisfacţie nedisimulată, găseşte raspunsul salvator: No, uite, spre exemplu la Cluuuj poţi coborî în pijamale până la magazin şi nimeni nu-ţi spune nimic. Aflăm mai departe că s-a stabilit acolo pentru a munci pe un salariu minim pe economie (…) într-un oraş cu multe oportunităţi şi cu multe prejudecăţi, cu care ea renunţase să mai lupte, adoptând accent perfect de Furdui Iancu, ascunzându-şi, însă, poate cel mai important “sediment” al teritorialiăţii native, moldoveneşti. Nu plecase în vest cu Erasmus de la Cluj, nu a fost nici la Untold, nici la Electric, nici la Cluj Arena, nici la vreun eveniment cultural major, doar câte o plimbare în parc sau câte un film la Mall, cu mintea obosită de la muncă. Nici în baruri trendy nu mergea, iar în rest se îmbrăca super-decent (…). Nici urmă de pijamale.” (Pe săptămâna viitoare)t

George Ţurcănaşu este lector  doctor la Departamentul Geografie din cadrul Facultăţii de Geografie şi Geologie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi