Caută 
1 MIN
Ne despart doar câteva zile de un moment de mare însemnătate pentru România, pentru istoria contemporană a ei şi, de ce nu, pentru imaginea ţării noastre în lume. În curând, Sanctitatea Sa Papa Francisc se va afla într-o vizită apostolică, urmând a se deplasa, succesiv, la Bucureşti, Şumuleu Ciuc, Iaşi şi Blaj.
Este cea de-a doua prezenţă a unui Suveran Pontif în România, împlinindu-se două decenii de la prima vizită a unui papă într-o ţară majoritar ortodoxă. Atunci, în mai 1999, Papa Ioan Paul al II-lea, poate cel mai iubit conducător pe care l-a avut Biserica Catolică, s-a aflat pentru trei zile în România, pe care a numit-o, cu multă afecţiune, "Grădina Maicii Domnului". De această dată însă, Papa Francisc are în programul vizitei puncte din toate cele trei mari provincii istorice româneşti.
Vizita Papei Francisc se va desfăşura sub motto-ul "Să mergem împreună", mesaj pus pe un logo în culorile tricolorului românesc. Explicaţia logo-ului, conţinând mesajul de mai sus, rezidă în invitaţia Suveranului Pontif la unificarea tuturor energiilor, renunţarea la egoism şi centrarea pe prioritatea reprezentată de binele public, făcându-se apel şi la ocrotirea locuitorilor din România de către Maica Domnului. Într-un context internaţional, politic şi religios tensionat, apelul la unitate şi toleranţă, venit din partea Papei Francisc, are o însemnătate deosebită.
La Şumuleu Ciuc, localitate devenită după cel de-al doilea război mondial cartier al oraşului Miercurea Ciuc, a fost reşedinţa scaunelor secuieşti, găzduind în prezent Bazilica "Sf. Maria", unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj romano-catolice din România. La Iaşi se află una dintre cele mai importante comunităţi romano-catolice şi sediul uneia dintre cele şase episcopii romano-catolice din ţară, iar de la Blaj este condusă Biserica Unită cu Roma.
S-a vehiculat pe diverse canale mediatice că papa vine în România pentru a se întâlni cu etnici maghiari şi demnitari ai Ungariei la Şumuleu Ciuc, sprijinind pretenţiile teritoriale ungureşti asupra Ardealului. Această interpretare, pe lângă faptul că este total opusă motto-ului vizitei, activităţii şi profilului Papei Francisc, nu corespunde nici imaginii promovate în presa aservită lui Viktor Orban de la Budapesta. Bunăoară, Suveranul Pontif este acuzat atât de apartenenţă la francmasonerie, vinovată de valul de migranţi cu care se confruntă Europa, cât şi de asumarea ecumenismului, curent inacceptabil pentru naţionaliştii maghiari. Mai mult, deşi vizita din România este promovată drept un succes al Bisericii Catolice din Ungaria, se naşte întrebarea de ce această vizită nu se petrece tocmai la Budapesta! Răspunsul stă în poziţionările opozabile în ceea ce priveşte probleme de actualitate aflate în dispută între conducerea Vaticanului şi cea naţionalist-radicală a Ungariei; de altfel, Suveranul Pontif a refuzat invitaţia premierului Viktor Orban de a participa în 2016 la o serie de manifestări dedicate unui sfânt catolic originar din Ungaria.
Desigur, sunt voci din România care critică prezenţa şi programul Suveranului Pontif în ţara noastră. Cei mai mulţi critici sunt naţionalişti, care asociază evenimentul cu pregătirea unui rapt al Transilvaniei, sau ultraortodocşi, care, pe alocuri impregnaţi de fanatism religios, poate la fel de periculos ca terorismul islamic, se opun cu vehemenţă Bisericii Catolice şi ecumenismului, considerând că, astfel, se pierde adevărata credinţă şi identitate naţională. Aş dori să remarc faptul că mulţi dintre aceştia nu iau în considerare istoria noastră, unde personalităţi din Biserica Greco-Catolică, ai cărei exponenţi sunt consideraţi trădători de fanaticii ortodocşi români, au influenţat emblematic cultura şi ştiinţa naţională, dar, mai ales, au aprins flacăra conştiinţei de neam şi a obiectivului unităţii statale, contribuind direct la realizarea României Mari.
Biserica Greco-Catolică din România este tradiţional considerată, alături de cea Ortodoxă, una naţională românească. Înfiinţarea Bisericii Greco-Catolice în Transilvania s-a petrecut în jurul anului 1700, ca reacţie la calvinismul agresiv, care ameninţa ortodoximul din regiune cu dispariţia. Sub "protecţia" papală, reprezentanţii Bisericii Unite au beneficiat de libertatea care le-a permis să promoveze valorile naţionale româneşti. Îi menţionez pe câţiva dintre aceştia, care au influenţat în mod definitoriu cultura naţională românească, prin Şcoala Ardeleană: Ioan Inocenţiu Micu-Klein, Samuil Micu-Klein, Ioan Budai Deleanu, Petru Maior, Gheorghe Şincai. Îi adaug şi pe greco-catolicii implicaţi direct în revoluţia de la 1848 din Transilvania: Aron Pumnul, Simion Bărnuţiu, Andrei Mureşanu, Alexandru Papiu-Ilariam. Să nu îi uităm şi pe greco-catolicii care nu au trădat neamul românesc, ci, din contra, au luptat, pe toate căile, la realizarea Marii Uniri: Iuliu Hossu, Iuliu Maniu, Vasile Lucaciu, Ştefan Cicio Pop ori Gheorghe Pop de Băseşti.
Suveranul Pontif a ales România pentru a promova toleranţa, pentru a promova un model de comuniune, de înţelegere între grupuri etnice şi confesionale eterogene. România a arătat deja acest lucru, cu unele mici derapaje regretabile, iar prin modul condescendent în care populaţia se poate raporta la vizita conducătorului statului papal, dar şi la problemele cu care se confruntă actualmente umanitatea, poate demonstra că este, cu adevărat, "Grădina Maicii Domnului".
Gelu Iutiş este istoric şi publicist
