Devine regionalismul tot mai exotic?

„Diversitatea înseamnă să lucrăm cu cele mai exotice persoane. Moldovenii, de exemplu.” Acest mesaj, promovat de o companie din Timişoara, a stârnit o mulţime de reacţii pro, dar mai ales contra, săptămâna trecută, pentru ca în final afişul să fie cenzurat chiar de autori. Pornind de la această reclamă, mai degrabă un pretext pentru o dezbatere, îndrăznesc să împărtăşesc cu cititorii două observaţii personale pe tema regionalismului.

Prima impresie se referă exclusiv reacţiile observate în „bula” mea: cei care au condamnat panoul publicitar fac parte fără excepţie din generaţia X (1961-1980). Interesant e că simpatiile politice sau mediul social/profesional al „acuzării” nu par să aibă vreo relevanţă. De la PSD-istul Benea de la Bacău şi liberalul Chirica de la Iaşi, până la jurnalişti, profesori şi membri ai societţăţii civile, cei care au înfierat reclama aveau un singur lucru în comun: vârsta. Am urmărit şi reacţiile celor din generaţia mea, Y (1980-1995), cu unii chiar am stat de vorbă, iar concluziile au fost substanţial diferite. Cei mai mulţi dintre ei au găsit reclama ca fiind provocatoare, în sensul pozitiv al termenului (incitantă). Dar chiar şi cei puţini care au criticat mesajul au dat vina pe calitatea slabă a glumei, pe umorul ieftin, nu pe faptul că reclama făcea referire la ei ca moldoveni. Le-ar fi displăcut şi dacă „moldovenii” erau înlocuiţi cu „africani”, „thailandezi” sau „bănăţeni”. Aşadar, prima concluzie, facilă şi discutabilă recunosc, ar fi că cei din generaţia X au bagaj diferit de experienţe peste care s-au aşternut mai multe complexe de tip regional (inclusiv complexe de superioritate la vest de Carpaţi) decât cei din generaţiile următoare. Dacă există un strop de adevăr în afirmaţia de mai sus, singura explicaţie pe care o găsesc ar fi creşterea exponenţială a mobilităţii în ultimele decenii. România a devenit mult mai eterogenă. Înclin să cred că puţini din generaţia Y mai ştiu bancul cu „sârma”, şi puţini spre deloc din generaţia Z (1995-2010). De fapt, pentru ultimii, trenul însuşi a devenit un mijloc de transport exotic. Când la 5 sau 25 de ani poţi să fii în trei ore la Londra sau Lisabona, cât de important mai e că îmbarcarea se face în Moldova, Ardeal sau Muntenia? Inclusiv România capătă statut de regiune, dacă ofertele de zbor din Chişinău, Budapesta sau Belgrad sunt mai avantajoase.

A doua observaţie e şi mai provocatoare, de data asta în sensul negativ al termenului – de impertinenţă, aţâţare. Majoritatea celor care au criticat reclama (nu toţi) sunt născuţi şi crescuţi în alte localităţi din Moldova, spre deosebire de cei care au apreciat acţiunea de PR, toţi născuţi sau crescuţi în oraşul Iaşi. Accept că e o remarcă idioată, greu de susţinut, dar ar fi o dovadă de auto-cenzură să nu o aduc în discuţie. Una peste alta, de-a lungul timpului, am observat ca ieşean că mi-e mai uşor să comunic cu cei născuţi sau crescuţi în alte oraşe de mărimi similare (Cluj, Timişoara, Craiova etc.), decât cu moldoveni de-ai mei din Dorohoi sau Tecuci. A nu se înţelege greşit, nu e o comparaţie de ordin calitativ, ci pur cantitativ. E doar mai uşor să legi şi să întreţii o conversaţie cu cineva cu care împărtăşeşti experienţe comune, iar un oraş mărişor ca Iaşul oferă alt gen de amintiri prin proporţiile sale: număr mare de licee, discoteci, baruri, cinematografe, rivalităţi între cartiere cu zeci de mii de locuitori, diversitate etnică etc. Insist, nu sunt amintiri mai bune sau mai rele, educaţia primită nu e în mod necesar mai bună într-un oraş mare, ci doar „background”-ul e diferit. În plus, nu am simţit niciodată o atitudine condescendentă din partea sudiştilor sau muntenilor cu care am discutat. Când le-am spus că-s ieşean şi-au înghiţit bancurile cu moldoveni. Aşadar, îmi permit să adresez următoarea întrebare: Există un ataşament mai mare faţă de regiunea natală a celor născuţi şi crescuţi în urbanul mic/rural faţă de cei născuţi şi crescuţi în urbanul mare? Nu doar la noi în Moldova, ci peste tot în ţară?

Cele două observaţii sunt absolut criticabile, dar cred că ar fi necesar să le regăsim într-o cercetare sociologică pentru a fi validate sau nu. Reformulez întrebările. „Scade ataşamentul pentru regiunea natală odată cu vârsta/generaţia?”, „E mai importantă apartenenţa regională în rândul celor născuţi şi crescuţi în localităţile mici decât în rândul celor crescuţi în urbanul mare?”. Răspunsurile la aceste întrebări sunt relevante ca punct de plecare în politicile publice gândite la nivel local. Ne dorim ca Iaşul să se dezvolte indiferent de nevoile celorlalte comunităţi din Moldova sau considerăm că rolul Iaşului e „să tragă” regiunea după el? Două exemple ca să fie mai clar. Primăria Iaşi este printre fondatorii Asociaţiei „Moldova se dezvoltă”, alături de alte şase municipii din regiune. Nu e clar cum s-a dezvoltat Moldova de când a apărut asociaţia asta, dar oare nu ne-am fi dorit ca Iaşul să fie într-un parteneriat cu oraşe comparabile ca mărime din alte regiuni? Nu e preferabil un schimb de know-how şi bune practici în administraţie cu Timişoara şi Clujul, unuia iniţiat strict pe afinităţi regionale cu Romanul şi Vatra Dornei? Al doilea exemplu: UAIC Iaşi s-a extins, cu studii la distanţă, la Botoşani. Pentru regiunea Moldovei, probabil şi pentru universitate, e un lucru bun. Iaşul, în schimb, pierde dintr-un foc zeci de tineri faini, unii poate geniali, care ar fi pus umărul la dezvoltarea oraşului nostru. Interesele Iaşului şi cele ale Moldovei sunt uneori opuse.

Până când sociologii vor invalida tâmpeniile expuse în rândurile de mai sus, evit orice concluzie. Mai bine citiţi nota post-scriptum, să vă enervaţi şi mai tare:).

PS: A treia observaţie e chiar mai superficială decât primele două. Cei care în general dezaprobă corectitudinea politică şi ridică în slăvi libertatea de expresie s-au arătat, paradoxal, mai sensibili la reclama aşa-zis „discriminatorie”. Cum s-au trezit „minoritari”, „exotici”, cum hop că nu poţi spune chiar ce vrei. Am mai observat o astfel de atitudine contradictorie după actele teroriste de la Charlie Hebdo. La acea vreme, cei care se remarcaseră printr-un discurs agresiv la adresa musulmanilor mai că îi aplaudau pe jihadişti că le-au închis definitiv gura unor caricaturişti care, chipurile, „abuzau” de libertatea de exprimare.