Dimensiunile unui dezastru

Cine nu s-a servit de textele lui Caragiale pentru a face trimiteri la situaţia prezentă şi pentru a semnala similitudini tulburătoare, mai ales în ce priveşte viaţa politică? Uneori, aceste similitudini ne scapă. Astfel, am impresia că un text de o extraordinară actualitate este Conu Leonida faţă cu reacţiunea, deşi nu ştiu pe nimeni care să fi făcut până acum această apropiere; dacă mă înşel, rog să fiu iertat. Ce se întâmplă în această piesă scurtă, într-un singur act? Două personaje, soţ şi soţie, oameni în vârstă, bat câmpii, debitează fel de fel de enormităţi, bărbatul fiind cel care deţine monopolul autorităţii şi al adevărului, femeia mulţumindu-se, de regulă, să-şi exprime admiraţia pentru cultura enciclopedică şi inteligenţa soţului. De unde culeg ei toate acele enormităţi? În principiu, din ziare, dar cel mai probabil e vorba de o lectură eronată, în genul aceleia pe care Ipingescu o face articolului lui Rică Venturiano. Ni se oferă, totodată, şi o explicaţie a mecanismului prin care zvonurile ajung să se impună: omul intră la o idee, fandacsia este gata şi de aici se alunecă, iremediabil, în ipohondrie.

De când a izbucnit pandemia, urmăresc cu un fel de fascinaţie morbidă avalanşa de zvonuri şi de teorii abracadabrante ce par să fi stârnit adeziunea a milioane de oameni. Constatarea e fără echivoc: suntem, majoritar, un popor de Leonizi şi de Efimiţe şi asta dincolo de categoriile de vârstă. Regimul comunist prezenta avantajul (dacă îl putem numi avantaj) că deţinea controlul absolut asupra informaţiei: în consecinţă, zvonistica era subterană, îşi făcea loc cu greu şi privea mai curând aspecte minore. După 1990, zvonurile au făcut realmente explozie, s-au insinuat peste tot, au furnizat materie primă presei (vd. şi proliferarea formulei „aflăm pe surse”) şi s-au democratizat graţie reţelelor de socializare, când oricine poate prelua aberaţiile altora sau poate emite propriile lui prostii. Profesioniştii zvonurilor sunt, în majoritatea cazurilor, şi adepţi ai teoriilor conspiraţioniste. Ei refuză explicaţia banală, logică şi caută resorturi şi mobiluri ascunse. Atentatele din 11 septembrie 2001 au declanşat un adevărat delir conspiraţionist, depăşit acum de cel provocat de pandemie.

Am dat recent, întâmplător, pe contul de Facebook al unei doamne respectabile, cu pretenţii de intelectuală, peste o postare ce suna aşa: „Francezii boicotează restaurantele care cer paşaport sanitar, mâncând pe trotuar, lângă mesele localelor goale”. Ni se oferea spre exemplificare un filmuleţ cu o stradă greu de identificat (să fi fost din Franţa? să fi fost din altă ţară?), pe trotuare şi pe caldarâmul străzii erau aşezaţi oameni, în grupuri de câte cinci-şase, care mâncau din farfuriile puse pe jos, se auzeau şi schimburi de cuvinte, dar, iarăşi, imposibil să poţi identifica limba în care se vorbea. Cum atunci când am văzut postarea tocmai mă întorsesem dintr-o călătorie de câteva săptămâni la Paris m-am crispat de revoltă în faţa acestei manipulări grosolane: în Franţa oamenii, extrem de disciplinaţi, arată la cafenele şi restaurante paşaportul sanitar, viaţa a reintrat în normal, francezii s-au vaccinat în proporţie covârşitoare. Câteva mii de exaltaţi continuă să protesteze sâmbăta, dar nu-i mai ia nimeni în seamă. Cum se poate ca, în România, teoriile antivaccin să găsească un teren atât de primitor? Cele mai aiuritoare idioţenii au avut, la noi, adepţi. Astfel s-a spus – şi se spune – că vaccinul e un mijloc prin care se realizează punerea sub control total a omenirii. Altă teorie susţine că se urmăreşte exterminarea a miliarde de oameni, şapte – zic unii, poate numai cinci – nuanţează optimiştii. Una din cele mai absurde – şi, în fond, mai comice – ipoteze este că se urmăreşte sterilizarea mai multor generaţii (!). Şi aşa mai departe, într-un lanţ ce pare fără sfârşit căci antivacciniştii au o imaginaţie extrem de bogată şi găsesc mereu noi pretexte. În aceste condiţii, mai că mi-ar fi devenit simpatică – dacă n-am fi atins aceste cifre catastrofale ale pandemiei – inocenţa unor persoane care mi-au mărturisit că nu se vaccinează fiindcă… le e frică de injecţie!…

Şi nu e vorba de vârstă aici: un recent sondaj arată că 77,5% dintre elevi intenţionează să NU se vaccineze! Rezultatul sondajului e înspăimântător şi încă mai sper că el nu reflectă totuşi realitatea. Are dreptate Cristian Tudor Popescu să spună că eşecul campaniei de vaccinare arată primitivismul poporului român, fundătura în care l-au împins ignoranţa şi iraţionalitatea. Ne situăm, la capitolul vaccinare anticovid, printre ţările codaşe de pe mapamond: e un dezastru şi în acelaşi timp o ruşine naţională.

Alexandru Călinescu este profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor