Din nou despre Brexit şi consecinţele sale

Pe prima pagină a ediţiei de weekend din The Telegraph este o caricatură în care de la cele două persoane prinse într-un cadru aflăm că „sunt atât de disperate să aibă un al doilea referendum legat de Brexit încât şi-au trimis femeile de serviciu românce să participe la marşul People’s Vote“. Era vorba de uriaşul miting din capitala britanică în care câteva sute de mii de oameni au solicitat organizarea unui al doilea vot pentru a decide dacă să renunţe sau nu la ieşirea din Uniunea Europeană sau măcar să se pronunţe asupra termenilor în care se va face divorţul. Gluma în sine e îndoielnică însă ilustrează foarte bine maniera în care văd lucrurile partizanii Brexitului, al cărui fervent susţinător este şi cotidianul în cauză: orice abatere de la desprinderea totală, cât mai radicală, de Uniunea Europeană este un adevărat sacrilegiu, o crimă de neiertat. Într-un articol pe aceeaşi temă Theresa May este acuzată de împăciuitorism în relaţia cu Bruxelles-ul la fel ca Neville Chamberlain în relaţia cu Hitler, iar un altul ne anunţă că prin eliberarea de sub chingile UE va începe „o nouă eră de aur a Marii Britanii“.

De altfel, este în curs un puci care şi-a propus să forţeze demisia primului ministru, al cărui rezultat imediat ar fi blocarea întregului proces de negociere cu UE. Rămâne de văzut cu ce rezultat. Este însă un semn că toţi cei care cred că numai la noi sunt politicieni iresponsabili se înşeală. Sunt mulţi şi prin alte părţi. David Cameron a provocat referendumul pe Brexit pentru a încerca să rezolve tensiunile din interiorul Partidului Conservator pe această temă. Rezultatul final este că acum nu doar Partidul Conservator e mai divizat ca niciodată ci şi ţară întreagă. Iar dacă un Brexit cu Theresa May la cârmă este departe de a fi o fericire, perspectiva venirii la putere a unui Partid Laburist, condus de un stângist radical, un fanatic anti-american ca Jeremy Corbyn, e aproape un scenariu de coşmar. Problema nu e că nu ar exista destule motive de nemulţumire faţă de birocraţia bruxelleză şi faţă de avocaţii proiectului unei formule federale în condiţii în care tensiunile, frământările, din interiorul UE au căpătat accente dramatice. Însă, mai ales în plan economic, argumentele avocaţilor Brexitului nu rezistă la o elementară analiză logică. Pentru că e greu de crezut că o ţară de 60 de milioane de locuitori va putea negocia acorduri de comerţ mai bina ca o entitate cu jumătate de miliard de oameni. Sigur, le poţi spune britanicilor că desprinderea de UE merită inevitabilele sacrificii care vor urma însă probabil că atunci entuziasmul pro-Brexit va scădea semnificativ.

În plus, în ciuda entuziasmului partizanilor Brexitului faţă de cooperarea cu Statele Unite, care de altfel e suficient de importantă şi acum, maniera în care au decurs negocierile între America şi Canada, condiţia de blocaj impusă de Washington canadienilor şi mexicanilor faţă de relaţia cu Beijingul, lasă să se înţeleagă că şi Marea Britanie va trebui să aleagă între un acord de comerţ cu Statele Unite sau unul cu China. Ceea ce din start pune semne de întrebare legate de proiectul „Global Britain“. Brexitul are loc într-un moment în care asistăm la importante reconfigurări geopolitice şi la un război comercial între primele două economii ale lumii.

Însă dincolo de toate aceste chestiuni merită analizate consecinţele previzibile ale Brexitului, mai ales că aproape toate ne privesc direct. În primul rând în materie de securitate, NATO, dacă nu se va dezagrega complet, va deveni tot mai puţin relevant. În lipsa britanicilor, europenii, mai ales sub presiunea Franţei, vor dori să construiască o formulă de securitate decuplată de America şi de Londra, chiar dacă formal vor susţine altceva. Un divorţ, mai ales unul care, după toate estimările, nu va fi deloc unul agreabil lasă sechele. Şi pentru că în fond Europa e un pitic militar în raport cu Rusia, în principal datorită de lipsei de voinţă politică pe această direcţie, nu va avea încotro, va trebui să ajungă la o înţelegere cu Rusia.

În al doilea rând, retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană va duce la întărirea hegemoniei franco-germane în interiorul acesteia, în ciuda faptului că există o serie de divergenţe între Paris şi Berlin. Acest lucru va accentua suspiciunile în interiorul UE şi va crea destule tensiuni interne, şi nu doar pe relaţia Est – Vest, Italia fiind un exemplu din acest punct de vedere. Iar în aceste ape tulburi, după cum sublinia şi Tony Blair într-un interviu recent acordat Reuters, vor pescui, pescuiesc deja, Rusia şi în tot mai mare măsură China. Ultima deja îşi prelungeşte oarecum influenţa în interiorul UE, prin Grecia şi Ungaria, şi face eforturi speciale în ideea separării Europei de Statele Unite.