Dintr-o sută de români

Disponibile în versiune electronică, la adresa https://100deromani.ambasadasustenabilitatii.ro/, rezultatele decurg din informaţii culese în perioada iunie – octombrie 2018, înregistrările fiind proiectate la scara "1 român = aproximativ 200.000 persoane".

Domeniile reflectate în anchetă sunt multiple, de la distribuţia geografică a populaţiei, la starea materială, educaţia şi cultura românilor. Tablourile cantitative au aceeaşi organizare, respectiv ipoteză: "Dacă România ar fi o comunitate de 100 de oameni", + set de date: "83 ar fi de etnie română, 6 ar fi de etnie maghiară, 3 ar fi de etnie romă, 8 ar fi de altă etnie (ucraineni, germani, turci, ruşi-lipoveni, tătari, sârbi, croaţi, sloveni, slovaci, bulgari, greci, evrei, cehi, polonezi, armeni)". Această ramă simplă înlesneşte conturarea unor reliefuri statistice variate, decupate din surse de încredere. Devoalate în stil succint şi atractiv, datele alcătuiesc un puzzle obiectiv şi tulburător asupra lumii româneşti. Iată câteva exemple, desprinse din capitolele Transport şi Tehnologie:

Dacă România ar fi o comunitate de 100 de oameni,

► fiecărui locuitor i-ar reveni 3,8 cm de autostradă. Media din Uniunea Europeană este de 16,3 centimetri de autostradă/ locuitor;

► 39 ar merge cu bicicleta, 34 ar merge cu maşina, iar 27 ar merge cu mijloace de transport în comun (15 cu autobuzul/ microbuzul, 7 cu tramvaiul, 3 cu metroul, 2 cu troleibuzul);

► 61 ar avea un abonament de telefon mobil;

► 70 ar avea acces la internet acasă;

► 47 ar folosi internetul zilnic.

Privită prin lentilele acestor oglinzi statistice, societatea românească ne apare deformată de contraste. În ţara fără autostrăzi, aproape 40% dintre locuitori au permis de conducere şi mai bine de o treime circulă pe drumuri despre a căror calitate sau securitate nu avem certitudini statistice. În schimb, rezultatele tragice constituie capetele de afiş ale jurnalelor de ştiri.

Trecând la capitolul "Angajaţi", aflăm că 76 dintre români ar fi apţi de muncă, dar numai 44 dintre aceştia ar lucra. Să ne imaginăm, totuşi, că ţara noastră ar fi o comunitate de 100 de oameni care lucrează: 43 ar fi muncitori, 29 ar avea funcţii de execuţie, 28 ar avea funcţii de conducere. Cum să interpretăm acest ultim detaliu? Că aproape o treime din numărul angajaţilor formează categoria "şef"? Că numărul muncitorilor e minoritar? Că pătura de mijloc a forţei de muncă e fragilă?

Alte secţiuni ne creează impresia că România e patria oamenilor săraci: aproape jumătate (49%) dintre indivizi posedă locuinţe neconectate la sistemele de canalizare, mai bine de o treime (35%) nu beneficiază de apă curentă furnizată de un sistem public de alimentare, pe când 30 dintr-o sută de români nu au acces la toaletă în casă. În acelaşi timp, 52% dintre români ar avea depozite bancare, constituite, eventual, din venitul mediu brut de 5,6 euro/oră (comparativ, media la nivel european este de 23,1 euro/oră). Iată că şi la polul sărăciei pot apărea miracole ale economisirii. Tragem cu dinţii de fiecare leuţ, visând că într-o bună zi vom fi şi noi prosperi ca europenii sadea.

Ar fi păcat şi neadevărat să întărim prejudecata că România e ţara în care Necuratul e mereu negru ca tăciunele. Cine presupune că în acest colţ de lume în care progresul pare somnolent se păstrează încă valori durabile, precum familia, nu se înşeală. Dacă România ar fi o comunitate de 100 de oameni, aproape jumătate dintre aceştia s-ar căsători şi o treime dintre ei ar avea unul sau mai mulţi copii.

Am păstrat pentru final fasciculele prin intermediul cărora ni se povesteşte ce grijă aleasă le purtăm copiilor. Prin urmare, dacă România ar fi o comunitate de 100 de copii,

► unii dintre ei ar fi deja părinţi;

► 9 s-ar culca flămânzi (3 în fiecare seară);

► 48 ar avea de suferit din cauza sărăciei familiei, atât din punct de vedere material, cât şi social;

► 79 ar absolvi opt clase;

► dintr-o generaţie de elevi, 42 ar abandona studiile, 34 s-ar înscrie şi ar promova examenul de bacalaureat, 24 ar absolvi liceul fără a obţine diploma de bacalaureat.

Dintr-o sută de compatrioţi, câţi oare înţeleg că prezentul e teribil, iar viitorul, incert?

Ioan Milică este conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi