Dintr-un jurnal

De ce oare mintea ne este predispusă să-şi amintească lucrurile plăcute decât cele neplăcut? Ce întrebare stupidă! Nu-i vorbă, sunt şi unii, cred asta, pentru care cele rele covârşesc pe cele bune. Cei mai mulţi stăpâniţi de rău au, cred, probleme cu psihicul, au pisicul nervos, ca să zic aşa. Sau sunt scriitori. Sau şi una, şi alta.

Înseamnă că sunt o excepţie între scriitori? Nici eu nu sunt stăpânit de rău – cel puţin aşa cred. De cele mai multe ori mintea mi se agaţă de amintirile plăcute. Atunci, şi îmi pun problema cu toată seriozitatea, să fiu oare un scriitor de doi bani? O Sanda Brown autohtonă? Să învârt doar cuvintele cum îmi convine şi atât? Adică să le sucesc, să le învârtesc cu meşteşug? Adică să le meşteresc cum îmi convine mie, să caut doar latura pozitivă a vieţii şi să fug de cea negativă? Cu alte cuvinte, „cele rele să se spele, cele bune să se-adune”.

Eh, ar fi uşor să fie aşa. Dar…

Însă iată-l pe Radu, tizul meu. Se grăbeşte, se grăbeşte către patima lui – crâşma. Îl văd de la fereastră. Lucrez la computer şi de aici îl văd. A slăbit mult în ultimii ani şi a îmbătrânit înainte de vreme. Şi e tot mai rufos. Munceşte „cu ziua” pe la oameni. De cele mai multe ori oamenii îi dau şi de băut. Nu-şi bat capul că îi fac un rău. Aşa a fost dintotdeauna cu ăştia, zilierii. Seara, după ce ia banii pe munca efectuată, se duce la crâşmă. Mihaela, vânzătoarea, fosta mea elevă, îi dă paharul cu mişcări smucite, nervoase. Dar n-are ce face. E client? E client. Are bani? Are.

La biserică se aude slujba în microfon. Aşa e moda acum: să se urle slujba în microfoane. În cântarea lui dascălul e urmat de o serie de femei…

Radu Părpăuţă este scriitor, traducător şi publicist