Disparităţi de gen din perspectiva egalităţii de şanse dintre femei şi bărbaţi

Problemele cu care se confruntă femeile în ţara noastră sunt, în ordinea gravităţii, următoarele: (1) violenţa asupra femeilor şi fetelor în toate formele de manifestare, (2) subreprezentarea femeilor în parlament, guvern, consiliile judeţene şi locale, (3) migraţia femeilor în străinătate cel mai adesea pentru susţinerea financiară a copiilor rămaşi acasă, (4) sărăcia care afectează mai ales femeile vârstnice, singure, din mediul rural, (5) problema mamelor minore generată de sărăcie, educaţie precară în cadrul familiei şi şcolii, care nu au acces la informaţii de calitate privind educaţia sexuală şi sănătatea reproducerii.

Despre cea mai gravă problemă – violenţa asupra femeilor în România – a scris recent Cristina Petrache în paginile Ziarului de Iaşi, articol bine documentat cu date de la Institutul Naţional de Statistică şi cu elemente vizuale (hărţi, grafice şi tabele) care lămuresc imediat cititorul cu privire la starea de fapt. Astfel, aflăm că violenţa domestică îşi continuă trendul ascendent, începând cu anul 2014, cu o uşoară scădere în anul pandemic 2020. Şi mai aflăm că, în clasamentul violenţei domestice pe judeţe (numărul de victime raportat la 100.000 locuitori), conduce judeţul Vaslui (583 victime la 100.000 locuitori). Fără să mă lansez în analize statistice complicate, nu pot să nu asociez incidenţa crescută a violenţei domestice în judeţul Vaslui, dar şi în regiunea de Nord-Est, cu subdezvoltarea socioeconomică exprimată în PIB per capita, număr mediu de salariaţi, populaţia ocupată, şomajul, ponderea persoanelor cu studii superioare în populaţia totală a judeţului etc. Sărăcia cronică conveţuieşte în chip nefericit cu educaţia precară şi cu violenţa sub toate formele.

Potrivit unui raport al Agenţiei Naţionale pentru Egalitate de Şanse (ANES) între femei şi bărbaţi, situaţia reprezentării femeilor în poziţiile de conducere la nivelul administraţiei publice centrale s-a îmbunătăţit în raport cu media europeană. Astfel, în anul 2021, pentru cele 2 grade decizionale (grad decizional 1: secretar general, secretar general adjunct, director general, director general adjunct şi grad decizional 2: director, director adjunct) posturile au fost ocupate de 278 (46,1%) bărbaţi şi 325 (53,9%) femei. Cu aceste procentaje, România ocupă cea de-a 7-a poziţie în clasamentul UE-28. Media la nivelul UE-28 pentru anul 2021, pentru cele 2 grade decizionale, a fost de 56,2% bărbaţi şi 43,8% femei. România înregistrează un procentaj feminin net superior mediei europene, diferenţa dintre media înregistrată de ţara noastră şi media UE-28 fiind de 10,1 puncte procentuale. În rest, administraţia publică în România este feminizată, în sensul că femeile reprezintă peste 60% din funcţionarii publici, deţin majoritatea chiar şi în ceea ce priveşte funcţiile de conducere de la nivelul serviciilor deconcentrate ale ministerelor în teritoriu, sunt majoritare în învăţământ şi sănătate.

Problema reprezentării femeilor în Parlament (Senat şi Camera Deputaţilor), consiliile judeţene şi locale rămâne provocarea anului 2024 în materie de egalitate de şanse între femei şi bărbaţi. În această chestiune, totul depinde de ameliorarea mecanismelor de selecţie, recrutare şi promovare pe poziţiile eligibile în funcţiile de demnitate publică din cadrul partidelor politice. În acest sens, se impune o creştere a numărului de femei pentru poziţii eligibile, prin asigurarea unei cote de reprezentare de cel puţin 30% din funcţiile de deminitate publică. Femeile reprezintă 51% din populaţia ţării şi nu este corect şi normal, ţinând cont şi de convenţile internaţionale şi legislaţia incidentă în domeniul egalităţii de şanse, ca femeile să fie subreprezentate în funcţiile de demnitate publică, ca bărbaţii să decidă inclusiv în probleme care ţin de viaţa femeilor: sănătate, echilibrul muncă-familie, creşterea copiilor, educaţie sexuală, accesul la servicii de sănătatea reproducerii.

Misoginismul politic, exprimat statistic prin numărul scăzut al femeilor în poziţii de conducere în organismele publice decizionale, trebuie combătut prin legislaţie modernă, de inspiraţie europeană, potrivit acordurilor internaţionale la care România este semnatară. Recent, la Camera Deputaţilor, a fost depusă o iniţiativă legislativă de modificare a Legii nr. 208/ 2015, care prevede introducerea unui raport de 1 la 2 când se vor întocmi listele de candidaţi pentru Senat şi Camera Deputaţilor. Iniţiativa legislativă este motivată în fapt prin aspecte care ţin de indicele egalităţii de gen 2021, furnizat de Institutului European pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi (EIGE). Potrivit unui raport EIGE, România se plasează sub media Uniunii Europene (UE). Cu un punctaj de 54,5 din 100, şi o îmbunătăţire de 0,01 puncte faţă de 2020, România se clasează pe locul 25 în UE. Deşi, în domeniul puterii politice, România a înregistrat o îmbunătăţire notabilă în 2020, comparativ cu anul 2010, de la 23,5 puncte la 41,6 puncte, performanţa ţării noastre este sub media UE (56,9 puncte).

Problemele enunţate mai sus se tratează prin legi, norme de aplicare clare şi eficiente, instituţii şi actori abilitaţi care să le pună în practică. În ultima parte a acestui articol, voi aduce în atenţia cititorilor şi o serie de aspecte pozitive privind disparităţile de gen din perspectiva egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi. Este de notorietate faptul că, în medie, femeile trăiesc cu 5 ani mai mult decât bărbaţii. Cercetătorii care s-au aplecat asupra acestui aspect (speranţa medie de viaţă la naştere/ durata medie de viaţă), apreciază că această diferenţă este explicată în mare parte de stilul de viaţă, mai sănătos în cazul femeilor, şi de ocupaţiile diferite ale celor două sexe. Potrivit datelor furnizat de Eurostat, la nivelul anului 2021, femeile din Uninunea Europeană trăiau, în medie, 82,8 de ani, pe când speranţa medie de viaţă a bărbaţilor este de 77,2 ani.

Progresele făcute de ţara noastră în creşterea speranţei de viaţă din ultimele decenii nu schimbă poziţia nefavorabilă a României între celelalte state membre ale Uniunii Europene. Decalajul pentru România, faţă de nivelul mediu al speranţei de viaţă la naştere al celor 27 de ţări (80,1 ani), era în anul 2021 de 7,2 ani. Populaţia rezidentă a ţării noastre avea printre cele mai mici speranţe de viaţă la naştere din UE-27 (72,9 ani) în anul 2021.

Una dintre temele privind egalitatea de gen în educaţie o constituie diferenţa dintre rezultatele şcolare ale fetelor comparativ cu cele ale băieţilor. Referitor la chestiunea în cauză, problema principală rămâne accesul egal pentru fete şi băieţi la educaţie şi învăţare continuă, precum şi egalitatea în cadrul procesului de educaţie şi evaluare a cunoştinţelor acumulate. În România, nu se pune problema discrepanţelor de gen în ceea ce priveşte accesul la educaţie, fapt confirmat şi de statisticile oficiale.

Un aspect îmbucurător privind egalitatea de gen este că România este pe locul II într-un clasament european al diferenţei de remunerare (gender pay gap) între femei şi bărbaţi. În majoritatea ţărilor, diferenţa de remunerare între femei şi bărbaţi a scăzut în ultimii zece ani.

În prezent, diferenţa de remunerare între femei şi bărbaţi în UE este de 13,0%, ceea ce înseamnă că femeile câştigă în medie cu 13,0% mai puţin pe oră decât bărbaţii. Diferenţa de angajare între femei şi bărbaţi a fost de 10,8% în 2021, 67,7% dintre femeile din UE fiind angajate, comparativ cu 78,5% dintre bărbaţi (date UE-27). Probleme sunt, unele mai complicate, cu soluţiile e mai greu. În rest, un 8 Martie cu sănătate şi bucurii, tuturor doamnelor şi domnişoarelor!

Ciprian Iftimoaei este director adjunct la Direcţia Judeţeană de Statistică Iaşi şi lector asociat doctor la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi