DJ-ul Adam Sky a murit într-un accident în Bali

luni, 06 mai 2019, 10:43
1 MIN
 DJ-ul Adam Sky a murit într-un accident în Bali

DJ-ul australian Adam Sky, în vârstă de 42 de ani, a murit într-un accident, pe când se afla în vacanţă în insula indoneziană Bali.

Bărbatul a fost rănit sâmbătă, în timp ce se grăbea să îşi ajute o prietenă care a suferit mai multe fracturi, scrie BBC. El s-a lovit de o uşă din sticlă, care s-a spart şi fragmentele i-au provocat tăieturi, în urma cărora a pierdut mult sânge. Femeia, care căzuse la câţiva metri de terasa locuinţei private, a supravieţuit şi a fost dusă la spital.

Decesul DJ-ului stabilit în Singapore a fost confirmat printr-un mesaj publicat pe pagina lui de Facebook. Numit „legendă” şi „un bun prieten” pe conturile de social media, Sky – pe numele real Adam Neat – a fost desemnat în 2018 al treilea cel mai popular DJ din Asia. El a colaborat, între alţii, cu Fat Boy Slim, David Guetta şi The Scissor Sisters. Între piesele sale de club se numără „Illogical”, „Larynx” şi „Kreatine”.

Comentarii