Documente necunoscute din istoria muzicii româneşti

Două exemple sunt „Romantismul în muzică” (1962) şi „Violonistica enesciană” (1971), elaborate de Ada Brumaru şi, respectiv, Mihai Rădulescu. Calitatea acelor producţii publicistice, muzicologice, a altor cărţi este cu atât mai preţioasă în vremea noastră, când totul se pune din nou în discuţie, într-un moment istoric ce se caracterizează prin recunoaşterea tot mai evidentă a unor genuri muzicale mai puţin respectate în trecut, prin confluenţa lor în creaţii tot mai apreciate peste tot în lume. Interferenţa creatoare a genurilor, a stilurilor reprezentând epoci, spaţii geografic-spirituale altădată antagoniste a fost evidentă recent, în seara de 27 mai, la audiţia programului susţinut de ansamblul cameral de muzică veche „Anton Pann” în deschiderea festivalului „Dimitrie Cantemir – 300”. Climatului melodic-armonic-stilistic-expresiv al muzicii orientale s-au integrat melosul tradiţional arhaic din Transilvania creat sub forma improvizaţiei asemănătoare creaţiei spontane de tip jazzistic. Impresia mea a fost confirmată ulterior de Constantin Răileanu, fondatorul şi conducătorul ansamblului, instrumentist, solist vocal, autorul majorităţii aranjamentelor instrumentale.

Necesitatea revenirii în circulaţie a unor documente muzicale româneşti de prim ordin, din nefericire uitate, poate fi argumentată şi prin înregistrări istorice. Se cuvine semnalată o imprimare realizată de dirijorul Constantin Silvestri în anul 1954: opera O noapte furtunoasă de Paul Constantinescu. Este prima versiune de studio existentă – versiune deplin respectabilă pentru că s-a înfăptuit cu participarea esenţială a dirijorului de excepţională valoare Silvestri. Solişti au fost tenorul Constantin Niculescu (Chiriac), baritonul Barbu Dumitrescu (Jupân Dumitrache), basul Silviu Gurău (Nae Impingescu), tenorul Valentin Teodorian (Rică Ventuariano), mezzosoprana Nella Dimitriu (Spiridon), sopranele Thea Rămurescu (Veta) şi Iolanda Mărculescu (Ziţa). Importanţa de moment şi de ordin istoric a înregistrării este triplă: Societatea Română de Radio a dispus de studio şi aparatură profesională pentru înregistrări muzicale din 1952, prima operă românească fixată în memoria magnetică fiind creaţia lui Paul Constantinescu, compozitorul a supervizat repetiţiile şi imprimările. Deşi Silvestri a beneficiat de opiniile esenţiale ale compozitorului, el nu a avut un model constituit în variante interpretative precedente, înregistrate pe bandă, disc sau în memoria sa prodigioasă. De aceea, creaţia sa dirijorală a fost şi a rămas cu atât mai demnă de respect. Producţia artistică a fost difuzată la Casa de discuri „Electrecord” mai întâi în 1954. Valoarea lucrării şi a interpretării s-au dovedit prin interesul special acordat în 1967 înfăţişării ediţiei secunde: ilustraţiile – Aurel Jiquidi, grafica – Damian Petrescu, textul muzicologic – Anatol Vieru. Cu siguranţă, producţia din 1967 a fost destinată mai ales exportului, pentru că Silvestri părăsise România cu opt ani înainte şi era interzis în ţară, iar din 1969 Iolanda Mărculescu, odată cu emigrarea în America de Nord, intrase sub aceleaşi restricţii. Aşa se explică trecerea la index, până în 1990, a înregistrării, dar nu se justifică tăcerea deplină în care a rămas de atunci până astăzi. Este adevărat, despre Constantin Silvestri s-a putut scrie şi vorbi în ţara sa natală (după ce a murit, în 1969), Eugen Pricope şi Theodor Bălan dedicându-i însemnări preţioase în volumele „Dirijori şi orchestre” (1971), „Silvestri între străluciri şi… cântece de pustiu” (1975), „Prietenii mei muzicieni” (1976), i s-au publicat câteva partituri, la Radio s-au transmis câteva dintre înregistrările sale realizate în România (cum este Simfonia a X-a de Dmitri Şostakovici), dar prima variantă a operei „O noapte furtunoasă” nu se bucură de difuzare nici radiofonică, nici pe CD.

Dincolo de valoarea excepţională a dirijorului Constantin Silvestri, recunoscută de timpuriu la concursuri din străinătate, prin invitaţiile tot mai numeroase de a conduce programe simfonic-concertistice peste tot în lume, prin distincţiile, premiile importante şi contractele cu prestigioase case de discuri – a rămas de mare preţ atenţia pe care a acordat-o creaţiei muzicale româneşti ajunsă la standardele originalităţii, evitând cât i-a fost posibil în ţară compromisurile valorice. În primul rând opus-urile lui George Enescu, cele semnate de Theodor Rogalski şi Paul Constantinescu i-au captat tot interesul şi energia. Silvestri a condus la 21 decembrie 1947 prima audiţie publică a Oratoriului bizantin de Crăciun, i-a fost partener de scenă lui Valentin Gheorghiu la interpretarea, şi în seara de 7 mai 1952, a Concertului pentru pian şi orchestră. Sunt numai două exemple dovedind cunoaşterea temeinică a muzicii lui Paul Constantinescu. Alt argument vizând includerea de câte ori a fost posibil a lucrărilor compozitorului român în concertele pe care le-a dirijat peste hotarele României.

Reeditarea primei înregistrări a operei „O noapte furtunoasă” la calitatea performantă a tehnicii digitale, măcar difuzarea în programele radiofonice ar fi un gest de cuvenită apreciere, nu mă sfiesc să cred, un gest patriotic în anul 2023, când se împlinesc 110 ani de la naşterea dirijorului Constantin Silvestri şi şase decenii de la dispariţia compozitorului Paul Constantinescu. Dincolo de aceste date, documentul sonor evocat aici merită cunoscut şi apreciat de muzicienii şi publicul de astăzi.

Alex Vasiliu este jurnalist, muzicolog şi profesor