Doi necrofagi şi trei cadavre politice

PNL a anunţat marţi, prin vocea purtătorului de cuvânt Ionuţ Stroe, începerea negocierilor de fuziune cu ALDE. Cu câteva zile înainte, fondatorul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, şi liderul Pro România, Victor Ponta, au fost văzuţi intrând în biroul preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu. Surse politice susţin că s-a discutat despre o fuziune prin absorbţie a celor două partide sub sigla social-democraţilor. Încă pe margine, PMP neagă că se va descompune în PNL, dar recunoaşte o colaborare „pe proiecte” cu liberalii.

Mizele acestor „adopţii” sunt uşor de intuit. Deşi mătrăşite din Parlament, ALDE, Pro România şi PMP au câştigat mii de mandate la nivel local. PNL şi PSD colaborează – mai mult sau mai puţin oficial – cu aceste „rebuturi” politice în consiliile locale şi judeţene, dar au nevoie de garanţii că nu aruncă banul public pe fereastră. Că aceşti aleşi, cumpăraţi en gros sau en detail, se vor încolona în spatele partidului care-i finanţează la următoarele alegeri. Mulţi n-o pot face acum pentru că şi-ar pierde mandatul. Pe lângă cohorta de aleşi, cei trei „muribunzi” şi-au păstrat o influenţă însemnată în deciziile editoriale ale unei părţi insalubre a presei, atât la centru, cât şi la nivel local. Un instrument pe care PNL şi PSD nu-l pot ignoraîn perspectiva următoarelor alegeri. Nu în ultimul rând, pentru liberali în particular, o fuziune cu ALDE sau/şi PMP ar însemna o gură de aer proaspăt (vorba vine), un strop de moral, după ce s-au prăbuşit în sondaje.

Dacă mizele par evidente, nu e (încă) foarte clar dacă asistăm la o înţelegere între PNL şi PSD privind o „dezmembrare” frăţească a celor trei cadavre politice sau avem de-a face cu o luptă care pe care între două specii de necrofagi. Dacă liberalii şi social-democraţii şi-au stabilit împreună politicile de alianţe şi fuziuni, înseamnă că într-adevăr au de gând să guverneze ca alianţă încă şapte ani de-aici încolo. Un astfel de scenariu ar presupune o împărţire a teritoriilor între doi „prădători” ai banului public până la nivel de detaliu, un monopol asupra resurselor cum România n-a mai trăit din primele luni ale FSN. Iar la acea vreme visteria ţării era incomparabil mai săracă. Chiar şi în perioada de glorie a USL, opoziţia avea (de bine, de rău) un preşedinte care le punea beţe în roate liderilor PNL şi PSD. Acum, Băsescu, Tăriceanu şi Ponta fac echipă pentru un post de actor în rol secundar şi se milogesc împreună pentru câteva „oscioare”.

Cu un USR care are un potenţial electoral real de 10-15% şi un partid aşa-zis anti-sistem (AUR) care latră, dar nu muşcă puterea (şi care, mai devreme sau mai târziu se va dizolva în PSD), opoziţia din România a rămas cu o singură speranţă. Ca cei doi necrofagi să se sfâşie între ei în jurul prăzii.