Două chestiuni ultra, aparent fără nicio legătură

Chestiunea ultra-locală

Acum vreo trei săptămâni, pe Cerna din Mircea au apărut doi tipi care s-au apucat să refacă imaginea stâlpilor montaţi cu ceva ani în urmă pe marginea dinspre carosabil a trotuarului (cu menirea să împiedice parcarea maşinilor pe trotuar). Stâlpii originali erau vopsiţi în galben şi negru, precis îi ştie toată lumea, precis mai există în destule locuri din Iaşi. Mai nou, însă, look-ul e în alb şi roşu. Bun.

Cum credeţi că au fost aduşi la zi stâlpii de pe Cerna? Cine se aşteaptă să fi fost vopsiţi în alb şi roşu, se înşală. Nu mică mi-a fost mirarea să văd cum stâlp după stâlp (să tot fi fost vreo 60, poate 70 pe toată strada) a fost îmbrăcat în alb şi roşu cu autocolanţi albi şi roşii. Treabă migăloasă, parcă mai migăloasă chiar decât vopsitul, dar, de, interesantă, neaşteptată soluţie, nu?

Ei bine, ce să vezi? O săptămână mai târziu, strada Cerna a ajuns la rând cu refăcutul trotuarelor, deci cu pavarea lor. Evident, stâlpii proaspăt îmbrăcaţi în alb şi roşu au fost scoşi şi la fel de evident că n-au mai fost montaţi la loc (cel puţin nu în porţiunea pavată deja). De, mare brânză – treaba să meargă, nu?

Okay, ca să fiu corect, trebuie să menţionez faptul că parte din stâlpi au fost montaţi la marginea unui acces în spatele blocurilor proaspăt asfaltat şi el. Nu prea le văd rostul acolo, ei străjuind bucata dintre două blocuri în stânga şi-n dreapta, ca şi cum ar trebui să ferească blocurile să fie acroşaţi de automobile…

Dar n-am terminat povestea cu pavarea. Îndeobşte, ca să-şi aibă rostul, pavarea presupune spargerea stratului de asfalt. Asta-i şi ideea, să-i zicem, a trotuarului modern: eliminând asfaltul care "sigilează" complet pământul şi punând pavele, permiţi apei (de ploaie, a celei de la topirea zăpezilor) să se scurgă măcar în parte şi în pământ, să degrevezi, adicătelea, canalizarea de preluarea integrală a precipitaţiilor. Şi am urmărit cu atenţie cum s-a lucrat pe Cerna: pe trotuarul din stângă, în direcţia spre râul Nicolina, asfaltul vechi a fost sfărâmat; pe partea dreaptă, nu! Oare de ce? Căci, după cum am arătat, dacă laşi intactă pătura de asfalt vechi, pâmântul rămâne "sigilat" şi pavajul îşi pierde rostul ecologic! N-am răspuns pentru această întrebare. Pot doar specula că poate se urmăreşte niscaiva economisire – de nisip, de timp de lucru…?

Chestiunea ultra-naţională

M-am uitat şi eu miercuri seara la festivitatea de pe Arena Naţională dedicată Simonei Halep, prima româncă, primul român care a câştigat turneul de Mare Şlem de la Wimbledon la simplu după un joc încântător.

Ei bine, ulterior, ProTV şi ProX au vorbit constant de prezenţa a "peste 20.000 de oameni" în tribunele Arenei Naţionale.

În Gazeta sporturilor (de a două zi, de pildă), s-a vorbit de doar jumătate de atât, deci de "în jur de 10.000 de oameni".

În Adevărul de weekend de vineri, a treia cifră: "Aproape 30.000 de mii de oameni au retrăit finala de la Wimbledon, alături de Simona, pe Arena Naţională".

Ofofof şi iară of: ce-i asta, oameni buni? Chiar nu putem afla şi noi odată nişte cifre credibile? Okay, nu s-a intrat cu bilet, dar, ca şi la proteste ori demonstraţii, există metode de-a aproxima cifra reală de participanţi!

Că în cazul protestelor anti-guvernamentale ori anti-PSD interesul poartă fesul şi fie chiar Jandarmeria nu mai oferă deloc cifrele reale estimate, fie mass-media le micşorează ori le măreşte în funcţie de orientarea politică, asta înţelegem cu toţii. Dar în cazul acesta, ce naiba, cum să vorbească unii de 10.000, alţii de 20.000 şi iarăşi alţii de 30.000 de oameni privitor la acelaşi eveniment?

Problema, din păcate, nu-i una oarecare. Cred că tot cetăţeanul informat ţine minte că ori de câte ori au fost alegeri ori a urmat un referendum, a apărut pe tapet invariabil şi chestiunea numărului alegătorilor din evidenţele autorităţilor. Oare când dracu’ vom şti cu cifre credibile câţi oameni trăiesc în ţara asta, câţi exact au plecat definitiv, câţi au plecat temporar (la muncă, îndeobşte) etc.?!

P.S.

Dacă tot am pomenit de Simona pe Arena Naţională, hai să redau ce-am citit pe burtiera de la Digi24 în cadrul transmisiunii în direct: "Campioana de la Wimbledon, pe pământ românesc". S-au prostit şi ăştia de… emoţie, m-am gândit. Practic e o gafă din registrul celeia făcută anul trecut de Gabrilea Firea, tot pe AN, când i-a zis Simonei "Bine ai venit la noi în ţară"! De parcă n-ar fi româncă, ci o străină.

De, cine să se gândească la varianta cea mai simplă: "Campioana de la Wimbledon, acasă"?

Michael Astner este poet, traducător şi publicist