Două eleve şi mama uneia dintre ele, spulberate de o maşină pe marginea drumului, la Bălţaţi

vineri, 21 septembrie 2018, 09:57
1 MIN
 Două eleve şi mama uneia dintre ele, spulberate de o maşină pe marginea drumului, la Bălţaţi

Două eleve de 14 ani şi mama uneia dintre acestea au ajuns la spital, vineri, după ce au fost lovite pe marginea unui drum din localitatea ieşeană Bălţaţi de o maşină.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi, Anca Vîjiac, a declarat că şoferul unui autoturism care depăşea o altă maşină, în localitatea Bălţaţi, a lovit trei persoane, respectiv două fete în vârstă de 14 ani şi o femeie de 38 de ani.

”Din informaţiile deţinute, femeia este mama uneia dintre cele două fete. În urma impactului, una dintre fete a suferit leziuni mai grave, în sensul că a suferit o fractură la picior, iar celelalte două victime au suferit leziuni mai puţin grave. Conform colegilor care s-au deplasat la faţa locului, victimele mergeau în mod regulamentar (pe acostament – n.r.) Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, anchetatorii stabilind că acesta nu a consumat băuturi alcoolice", a spus Vîjiac. Conform acesteia, în cauză a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă.

Comentarii