Drumuri noi la Podu Iloaiei. Contract pe 51 luni

joi, 13 februarie 2020, 23:08
1 MIN
 Drumuri noi la Podu Iloaiei. Contract pe 51 luni

Conest SA se va ocupa de mo­dernizarea unor străzi din Podu Iloaiei şi din satul vecin Scobâlţeni. Nu e vorba de şoseaua aglomerată care traversează oraşul, ci de drumuri locale. 

Contractul a fost încheiat zilele trecute, după evaluarea celor două oferte înregistrate pe parcursul procedurii. Durata prevăzută este de 51 de luni, din care 3 luni sunt alocate proiectării şi obţinerii avizelor. În total, segmente ce însumează aproximativ 15 km de străzi din Podu Iloaiei şi aproape 5 km de drumuri săteşti din Scobâlţeni vor fi modernizate în următoarea perioadă. Licitaţia lansată la începutul verii trecute pentru realizarea acestor lucrări a pornit de la o valoare estimată de 28,4 milioane de lei (fără TVA), din care 6,6 milioane sunt pentru satul menţionat. Potrivit caietului de sarcini, lucrările vor fi efectuate pe segmente de stradă cu lăţimi cuprinse între 2 şi 6 metri. 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii