Comunicat de Presă

Drumurile, prioritatea zero pentru conducerea Consiliului Județean. Șantier deschis pe încă 30 km de drumuri județene (P)

joi, 20 august 2020, 13:10
2 MIN
 Drumurile, prioritatea zero pentru conducerea Consiliului Județean. Șantier deschis pe încă 30 km de drumuri județene (P)

Cea mai amplă campanie de modernizare a drumurilor județene desfășurată vreodată în județul nostru continuă cu două noi șantiere deschise în această săptămână. Miercuri a fost dat ordinul de începere a lucrărilor de reabilitare a DJ 282F Vlădeni – Andrieșeni și a DJ 246 Țibănești – Dagâța, continuat cu DJ 248A, din DJ 246 spre Țibănești. Pe ambele șantiere, constructorii au început deja lucrul. „În primăvara acestui an ne-am confruntat cu o lungă perioadă de ploi, care au încurcat serios atât programul nostru de lucrări, cât și pe cel al constructorilor. 

În ultima perioadă avem parte de o vreme bună, așa că deschidem toate șantierele posibile și lucrăm cu cea mai mare viteză permisă tehnic. Vorbim de comune care au fost practic abandonate de conducerile anterioare ale Consiliului Județean și care au dreptul la o șansă de dezvoltare. Refacerea infrastructurii rutiere este o obligație a administrației județene”, a declarat președintele Consiliului Județean Iași și PSD Iași, Maricel Popa.

Drumul Vlădeni – Andrieșeni a reprezentat timp de 20 de ani o pată pe obrazul administrației județene. Fiind considerat un drum secundar, pe el s-au executat doar lucrări de pietruire și de întreținere periodică. În perioada imediat următoare, vor fi investiți 24,1 milioane lei, pentru modernizarea celor 12,9 km de drum, rezolvându-se astfel definitiv problema legăturii dintre comuna Andrieșeni și restul județului.

În această săptămână s-a deschis și șantierul de pe tronsoanele DJ 246 Țibănești- Dagâța și DJ 248 A: din DJ 246 –Țibănești, în următoarele 45 de zile fiind programată realizarea de covoare bituminoase și lucrări de asigurare a scurgerii apelor fluviale. Pentru cei 18 km de drum, angajamentul financiar al Consiliului Județean se ridică la 13 milioane lei.

„În ultimii patru ani, am reabilitat complet, am deschis șantiere și am asigurat finanțarea lucrărilor pentru un total de aproximativ 400 km de drumuri județene. Suma alocată drumurilor județene în acest mandat, 2016 – 2020, a fost de 1,4 miliarde lei. Avem în desfășurare cea mai amplă campanie de asfaltări din istoria județului Iași. Acum suntem, după cum pot vedea și ieșenii, în faza în care închidem șantiere sau lucrăm cu toată viteza pe cele deschise. Ne propunem ca în următorii ani să finalizăm modernizarea tuturor drumurilor județene. Vom folosi toate sursele de finanțare posibile”, a spus Maricel Popa.

Alte tronsoane de drum județean pe care se desfășoară în această perioadă diferite tipuri de lucrări de modernizare:

DJ 282D: Podu-Iloaiei (DN 28) – Scobâlțeni
DJ 208L Pașcani – Brătești – Miroslovești
DJ 208 F Heci (intersecție DJ208) – Tătăruşi – Iorcani – limită jud. Suceava
Axa Rutieră Iași – Suceava
DJ 249 (DN 28 Tomești – Țuțora) 
DJ 280D: intersecție DN 28A Ruginoasa – Heleșteni
DJ 208G: Kogălniceni – Oboroceni – intersecție DJ 280D Heleșteni
DJ 208 N Lespezi (intersecție DJ 208) – Vânători
DJ 280 Oțeleni – limită județul Neamț
DJ 281B Coarnele Caprei – Arama
DJ 246 limită județul Vaslui – Tufeștii de Sus – Scânteia – intersecție DJ 248 – Scheia – Drăgușeni – Ipatele – Țibănești

Comentarii