Ecoul Crăciunului în era surghiunului

sâmbătă, 18 decembrie 2021, 02:51
1 MIN
 Ecoul Crăciunului în era surghiunului

În aceste zile premergătoare Crăciunului, preoţii ortodocşi merg prin parohii, pe la casele credincioşilor, cu "ajunul". Cântând troparul Naşterii Domnului, ei oferă spre închinare celor care îi primesc icoana pe care sunt zugrăviţi dumnezeiescul Prunc şi Maica Sa. Ceea ce se întâmplă în chip văzut – iar "ajunul Crăciunului" înseamnă primirea icoanei – are un corespondent în ceea ce se întâmplă (sau urmează a se produce) în chip nevăzut

Căci inima omului este, de fapt, locul unde Hristos, după al cărui Chip suntem creaţi, doreşte a Se naşte. Aceea e ieslea la care râvneşte, iubindu-ne atât de mult încât Se micşorează pe Sine până la nivelul la care noi Îl putem cuprinde pe El, pe "Cel ce este de necuprins". Cine nu poate sau nu vrea să înţeleagă lucrurile în felul acesta nu a ratat doar întâlnirea cu preotul purtător de icoană, ci însăşi întâlnirea cu Viaţa, cu Bucuria, cu Adevărul, nume sub care Dumnezeu îşi face loc în vocabularul inimii şi al minţii noastre.

***

Dumnezeu L-a dat pe Fiul Său lumii, pentru ca lumea să fie dată apoi în mâna Fiului. Cel ce vine smerit printre oameni, încă din primele ore de viaţă înfruntând greutăţi şi lipsuri, va veni la sfârşitul lumii în plinătatea slavei, schimbând ieslea cu Tronul de Împărat. Cel Ce caută înfometat sânul iubitei Lui mame (Maica Domnului mai este numită şi noua Evă), cu voce ca de tunet va săvârşi Judecata tuturor la sfârşit, făcând parte celor flămânzi de dreptate. Nu este lucru mai înduioşător şi mai înfricoşător, totodată, în întreaga istorie a omenirii decât să vezi pe Cel Ce "Se îmbracă cu cerul ca şi cu o haină" fiind înfăşat în scutece modeste. Pe "Făcătorul cerului şi al pământului" ca un prunc neajutorat.

***

Naşterea lui Hristos pe pământ are proporţii şi implicaţii de neegalat. Toată creaţia îşi desluşeşte acum deplin rostul, căci înţelegem că toate s-au făcut prin Fiul şi pentru Fiul. Iar oamenii, prin primirea Lui în vieţile lor, pot nu doar să fie izbăviţi de iadul (şeolul) în care mergeau toţi urmaşii lui Adam, ci şi să urce, treaptă cu treaptă, pe scara îndumnezeirii. Fiul lui Dumnezeu nu a venit să ne civilizeze, să ne facă mai deştepţi sau mai virtuoşi, ci să ne facă dumnezei după har, adică desăvârşiţi.

***

Astăzi, nici măcar secularizarea nu poate alunga din societate sărbătorirea acestui moment de alianţă între Cer şi pământ. Unii au încercat (şi chiar au reuşit) să-l transforme pe Moş Crăciun în Moş Gerilă, alţii deturnează acum Crăciunul înspre zona comercială. Sunt ţări în care se tot pune la modul serios problema de a înlocui orice nuanţă creştină din vocabularul sau din manifestările sărbătorii. Crăciunul va mai cunoaşte – nu ne facem iluzii – şi alte desfigurări. Dar un lucru e cert: nu va putea fi eliminat vreodată. Până la sfârşitul veacurilor va străbate, la fiecare 25 decembrie, un fior – nedesluşit pentru unii -, care va aduce în suflete un strop de bucurie, un bob de milă, un fir de speranţă.

***

Cutremurătorul fapt al iubirii lui Dumnezeu pentru o făptură atât de ostilă şi de nerecunoscătoare cum e omul nu poate fi surprins mai bine decât făcând recurs la poezie. De aceea, la final, vă las să gustaţi din versurile unui poem, "Colindul copiilor străzii", scris de Marius Iordăchioaia: "curând ai să vii iarăşi, Doamne,/ să Te naşti în canal/ pe o ţeavă fierbinte/ ascultând cum pe deasupra/ trece lumea grăbită să/ ne uite…/ şi-ai să plângi mult/ şi anul ăsta cu noi/ pentru tot Pământul/ pentru tot ce e rău…/ o să ne-ncălzim/ arzând gunoi/ şi spălându-ne inimile/ în plânsul Tău/ o să fii şi Tu orfan şi sărac/ pentru vreo trei zile/ cât va ţine cheful de-afară/ pân-o s-adoarmă cei care/ se-mbată şi zbiară/ în numele Tău/ Copile…/ apoi până la anul/ te vei întoarce în Cer/ şi noi vom rămâne iarăşi/ singuri în ger/ în loc de casă, de mamă,/ de tată/ doar cu-o icoană de-a Ta/ afumată,/ care să ne aducă aminte/ cu negrăite suspine/ cum va fi Crăciunul/ când vom veni/ noi/ la Tine…".

Comentarii