Educaţie sexuală în cea mai tolerantă ţară din UE faţă de viol

Unul dintre cele mai dezbătute şi mediatizate cazuri de viol din România a fost cel al unei adolescente din Văleni, judeţul Vaslui. În 2004, şapte tineri au luat la ocazie o vecină, minoră, şi au siluit-o timp de mai multe ore după care au abandonat-o pe un câmp. Iniţial o judecătoare i-a lăsat în libertate, dar ulterior la presiunea mediatică au fost arestaţi, iar ulterior au fost şi condamnaţi. Comunitatea din Văleni a fost împărţită după fapta măreaţă realizată de cei şapte „armăsari” în călduri. Mai, mai căunii dintre vecinii fetei cereau ca să fie condamnată ea şi nu flăcăii, pe motiv că i-ar fi provocat.

Un alt caz la fel de mediatizat a fost cel al fostului episcop de Huşi, Corneliu Onilă. El este acuzat că a profitat de statul şi autoritatea pe care o avea în faţa elevilor de la seminar şi, ani la rând, şi-a ales victimele printre aceştia pentru a întreţine relaţii sexuale. El a fost arestat pentru o perioadă de 30 de zile, urmând a fi trimis în judecată. Nu a comis aceste fapte singur, el a mai avut doi tovarăşi, desigur tot preoţi.

Un eurobarometru pe tema toleranţei populaţiei faţă de actele de viol arată că 55% din români consideră că acesta poate fi justificat în mod obiectiv. Media UE este de 30%, iar în Danemarca, Finlanda, Estonia şi Suedia nu depăşeşte 13%. Datele oficiale ale Poliţiei Române arată că în medie în ţara noastră au loc între 2 şi 3 violuri în fiecare zi, iar 70% dintre cei care comit astfel de fapte nu sunt la prima abatere.

De asemenea, ​conform datelor Organizaţiei Salvaţi Copiii, 17.981 de adolescente şi tinere cu vârsta sub 19 ani din România au devenit mame în 2018. 674 dintre ele au mai puţin de 15 ani, iar 17.307 au între 15 şi 19 ani. Dintre adolescentele-mame cu vârsta sub 19 ani, 12.906 sunt la prima naştere, 3.657 la a doua, 673 la a treia, 63 la a patra, 7 la a cincea naştere, iar una se află chiar la a şasea naştere.

Cu toate cele descrise mai sus, în România să vorbeşti despre educaţie sexuală este mai rău decât ai fura. Un prichindel de grădiniţă care trage o înjurătură de toată „frumuseţea” este privit cu simpatie, fiind considerat la fel de viguros ca bunicul sau tătăl său de la care şi-a îmbogăţit vocabularul. Educaţia sexuală este însă un subiect tabu. Miercuri în Camera Deputaţilor, parlamentarii de la PNL şi PSD şi-au dat voios mâna şi au masacrat proiectul educaţiei sexuale din şcoli. În primul rând, i-a schimbat denumirea în educaţie sanitară, iar în al doilea rând au introdus prevederea prin care elevii pot participa la aceste ore doar cu acordul semnat al părinţilor. Birocratizarea excesivă nu face decât să pună piedici inutile unor astfel de demersuri, care pe fondul datelor de sus nu pot fi decât utile. PNL şi PSD au făcut acest gest din laşitate şi calcul politic. Nu s-au gândit la viitorul copiilor, ci l-a voturile adulţilor şi la reacţia celei mai conservatoare structuri din societate.

Mai mult, atât Biserica Ortodoxă, cât şi cea Catolică din România s-au opus în mod vehement adoptării proiectului de lege privind obligativitatea orelor de educaţie sexuală în şcoli. Biserica Ortodoxă în loc să îşi rezolve problemele grave de etică pe care le are din cauza scandalului în care a fost implicat fostul episcop Corneliu Onilă a găsit energia necesară să facă gălăgie pe tema educaţiei sexuale din şcoli. Păi ce educaţie le-a făcut la seminar elevilor aşa-zisul preot Onilă? Creştină sau i-a învăţat cum să-i sodomizeze pe cei slabi?Scrie undeva în Noul sau Vechiul Testament că preoţii ar trebui să profite de tinerii lor elevi? Ne poate spune Biserica, oricare ar fi ea, cum ar trebui şi mai ales cine să aibă grijă de micuţii născuţi de mamele minore? Ţine cineva minte ca vreun înalt prelat din ţara asta să se fi exprimat categoric împotriva violui din Vaslui? I-a certat preotul din sat pe cei şapte golani, în Biserică, în văzul tuturor enoriaşilor?

Educaţia sexuală este una foarte importantă pentru fiecare individ în particular şi pentru societate în general. Traiectoria în viaţă, de la adolescenţă şi până spre sfârşitul vieţii, ne este ghidată de către nevoi sexuale, nevoii la fel de pregnante ca şi hrana, apa sau respiratul. Sunt instincte primare greu de controlat. Ascunderea lor sub preş cum încearcă Biserica să facă nu foloseşte la nimic. Exemplul negativ din rândul preoţimii nu face decât să întărească ideea că o atitudine deschisă este mai folositoare decât ignorarea fenomenului şi plasarea lui în categoria păcatelor capitale. Lecţia oferită de fostul episcop este una explicit pornografică, ne vorbeşte despre perversitate, despre viol, hoţie, şmecherie pe când educaţia sexuală ce se voia predată în şcoli nu are nimic de-a face cu aceste josnicii. Până la urmă ideea că ne-a adus barza nu o mai crede nici un copil de trei ani.