Eufemismele (VII)

Nu este nevoie de prea mult efort pentru a observa că, dacă în multe din împrejurările vieții sociale eufemismele pot juca un rol benign, în sfera politicului această ipostază a vorbirii se metamorfozează într‑unul dintre cele mei perverse instumente ale manipulării nocive a discursului public. Autorul celebrelor romane Ferma animalelor și 1984, în care este reprezentat cu acuitate procesul de pervertire în societățile totalitare a valorilor umaniste tradiționale, George Orwell a publicat în anul 1946 un excelent eseu despre patologiile sociale ale limbajului, intitulat Politics and the English Language, din care citez un pasaj despre folosirea pe scară largă a eufemismului ca instrument al manipulării discursiv‑politice: „În zilele noastre, discursul și scrisul politic reprezintă în mare parte apărarea a ceea ce nu poate fi apărat. Lucruri precum continuarea dominației britanice în India, epurările și deportările din Rusia, lansarea bombelor atomice în Japonia pot fi într-adevăr apărate, dar numai cu argumente care sunt prea brutale pentru majoritatea oamenilor și care nu se potrivesc cu obiectivele declarate ale partidelor politice. Prin urmare, limbajul politic trebuie să constea în mare parte din eufemisme, întrebări și neclarități. Satele lipsite de apărare sunt bombardate din aer, locuitorii sunt alungați în mediul rural, vitele sunt mitraliate, colibele sunt incendiate cu gloanțe incendiare: aceasta se numește pacificare. Milioane de țărani sunt deposedați de fermele lor și trimiși pe drumuri cu tot ce pot căra: aceasta se numește transfer de populație sau rectificare a frontierelor. Oamenii sunt întemnițați ani de zile fără proces, sau împușcați în ceafă sau trimiși să moară de scorbut în lagărele de cherestea din Arctica: aceasta se numește eliminarea elementelor nesigure. O astfel de frazeologie este necesară dacă se dorește să se numească lucrurile fără a invoca imagini mentale ale acestora. (…) Marele dușman al limbajului clar este nesinceritatea. Atunci când există un decalaj între scopurile reale și cele declarate, se recurge ca din instinct la cuvinte lungi și la expresii epuizate, ca o sepie care scuipă cerneală.”

Ipostază maladivă a limbajului politic în genere, eufemismul își atinge „performanțele” în regimurile totalitare. Îndată ce au ajuns la putere în 1933, naziștii germani au procedat la inovații masive în discursul public, rapid răspândite prin mijloacele unei propagande de o violență și eficacitate fără precedent în istorie. Drama marginalizării, discriminării, excluderii, deportării și, în cele din urmă, a exterminării evreilor în Germania nazistă a fost trăită și observată, inclusiv în dimensiunea sa lingvistică, de profesorul german de origine evreiască Victor Klemperer (1881-1960), care a înregistrat, sub forma unui jurnal intim, detalii din evoluția spre un jargon pervertit a limbii lui Martin Luther, Johann Wolfgang von Goethe și Thomas Mann. Apărută în anul 1947 cu titlul LTI – Lingua Tertii Imperii: Notizbuch eines Philologen („LTI – Lingua Tertii Imperii. Carnet de note al unui filolog”), această carte a devenit un reper clasic, inevitabil pentru studiul patologiilor limbajului politic în context totalitar. Trec în revistă câteva din aceste invenții lexicale cu caracter eufemistic inventate în perioada nazistă și cunoscute, oarecum, oricărui om cultivat. Klemperer denumește acest tip de eufemisme, într‑un mod inspirat și sugestiv, Schleierwörter, literal ‘cuvinte-voal’.

Pentru declanșarea și alimentarea urii față de evrei, pe lista lungă a tuturor insultelor imaginabile (porc de evreu, curvă evreiască etc.), apar în uzul oficial al limbii și cuvinte precum Volksfeind și Volksfremd (‘dușman al poporului’, respectiv, ‘străin de popor’) sau Artfremd, literal ‘străin de fel’, adică un fel de ‘străin de neam’ (recunoaștem, oare, expresia?!); propaganda nazistă nu obosea zi și noapte să‑l descrie pe evreu drept Untermensch ‘sub-om’. Sunt create verbe cu un conținut precis, precum arisieren ‘a arianiza’, aufnorden ‘a nordifica’ sau entjuden ‘a dez‑iudaiza’, pentru a desemna segmente ale vastei operații de purificare rasială puse în practică nu doar în Germania, ci în toate teritoriile ocupate de cel de‑al Treilea Reich.

Persecuțiile atroce împotriva evreilor, inclusiv uciderea lor în masă, legiferate prin așa‑numitele „legi de la Nürnberg“, promulgate în 1933, erau desemnate oficial prin compusul Sonderoperation ‘operațiune specială’, smulgerea evreilor din locuințele lor se chema în mod cinic curățenie (Sauberung), iar proiectul de decimare totală a populației evreiești era prezentat ca o soluție finală (Endlösung). Deportarea brutală a miilor de familii de evrei din marile orașe ale Germaniei era înfățișată ca o simplă evacuare (Evakuierung), clădirea mizeră în care evreii erau înghesuiți în vederea deportării se numea Judenhaus (casă pentru evrei), taberele concepute și construite în mod intenționat pentru nimicirea evreilor au căpătat numele, impus rapid în lumea întreagă, de Konzentrationslager – lagăr de concentrare. Verbe nevinovate precum holen ‘a ridica‘ și melden ‘a înscrie’ ajung să își reducă semantismul la operațiile brutale organizate împotriva evreilor de Gestapo și de trupele SS. Execuția sumară a unui grup de evrei nu era nimic altceva decât un ‘tratament special’ (Sonderbehandlung), iar tortura era și ea ‘învăluită’ în denumirea de interogatoriu intensiv (verschärfte Vernehmung). (Va urma)

Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi