Examinator / Exterminator

Atunci când un profesor evaluează, o face în virtutea unui concept pedagogic ce incumbă stabilirea nivelului cunoştinţelor, identificarea erorilor (dacă e cazul) şi îndrumarea (adică încurajarea evoluţiei). Execuţia în schimb, este opusul evaluării. Ea este făcută în virtutea unui complex de superioritate/ infailibilitate, care spune că examinatorul are întotdeauna dreptate, că examinatul nu poate năzui să atingă nivelul examinatorului (cazul profesorilor complexaţi, care nu dau nota 10 din motiv că numai ei o merită) şi oricum profesorul este stăpânul absolut. Dacă nu e orbit de orgoliu şi ranchiună, examinatorul ştie că orice evaluare este relativă şi provizorie, neavând pretenţia să dea sentinţe. Dacă are aceste defecte, el trebuie eliminat din mecanismul evaluării, ca fiind toxic. O instanţă morală ar trebui să decidă ca celor meschini /mediocri să le fie interzisă evaluarea. Pentru că ei sunt la fel de periculoşi ca medicii cu porniri criminale. E pur şi simplu contradicţie în termeni.

Atunci când idiotul util pesedeului, numitul Iordache a fost înlocuit cu ministrul de astăzi, un eminent jurnalist a emis o idee care a descumpănit pe mulţi: o să îl regretăm pe primul, întrucât urmaşul este un “ticălos inteligent”. Mulţi şi-au zis: exagerează, desigur, întrucât nu se poate ca rectorul Universităţii "Al.I. Cuza" să calce pe urma unui trepăduş de partid. Intuiţia jurnalistului s-a dovedit a fi riguros exactă şi confirmată cu asupra de măsură în ultimul an şi jumătate de ministeriat al numitului. Ea mai invederează şi adagiul că ştiinţa fără conştiinţă poate fi la fel de periculoasă ca ignoranţa premiată. E atât de evident că ministrul execută ordinul lui Dragnea de a pune Justiţia sub control politic, încât faptul este priceput şi de cei mai sărmani dintre pământeni.

Ministrul nu poate suporta să fie contrazis. De aceea e psihanalizabil. Atunci raţiunea se lichefiază şi intră în acţiune dorinţa de răzbunare. Felul în care îşi construieşte discursul pe bază de argumente selective dezvăluie un personaj complexat, care recurge la formulări ritualice, care ţintesc aneantizarea adversarului. Totul e făcut cu metodă pentru a induce impresia rigurozităţii. Dar totul este farsă. De aceea îi deplâng pe studenţii săi. Aşa a fost executată Laura Codruţa Kovesi. Iar precedentul creat de Curtea Constituţională începe să atârne greu. Cu această victorie a la Pirrus în braţe, ministrul a început deja procedura de evaluare/exterminare a procurorului general Augustin Lazăr. Ardelean riguros şi demn, acesta are o singură “vină”: l-a înfruntat pe ministru. Acesta l-a lăsat să-şi expună poziţia cu privire la protocoalele de colaborare dintre Parchetul General şi SRI. Am aflat, fără urmă de tăgadă, că ministrul a fost informat despre conţinutul şi termenii de valabilitate ale acestora. Replica ministrului a fost: nu este adevărat! Dar nu aduce probe în acest sens. Ne invită să-l credem pe cuvânt de onoare. Care onoare? Dar cine îl mai crede în această ţară pe ministru, în afara stăpânilor comanditari şi a celor cu minte puţină sau deloc? Apoi evocă amănuntul penibil că nu i-au parvenit ultimele două pagini din protocol. A trecut destul timp şi ministrul, care a constat din start lipsa, nu i-a cerut lămuriri procurorului general. Era descalificant? Nu, doar a bifat cazul, pentru a-l invoca “Pac! La Rezbelul” (dixit Caragiale). Dacă eu constat că în lucrarea unui student lipseşte finalul, dar nu îl solicit prompt, ci îl las pentru a avea pretextul unui proces de intenţie, atunci sigur mă descalific moral şi profesional. Domnul ministru însă găseşte că e natural aşa cum a procedat. Apoi aflăm că de fapt a primit şi acele foi. Dar de ce nu din prima? E clar, procurorul general a vrut să îl tragă pe sfoară! Toţi complexaţii gândesc aşijderea. Oricum, povestea e încâlcită cu premeditare de către ministru. Dacă acesta este chestionat de ziarişti, fie răspunde şmechereşte, fie refuză, fie îi invită, ritos, să mai pună mâna pe carte. E doar domnul ministru, profesor şi rector. Deci răspunde când vrea, cum vrea şi cui vrea. Desigur, numai la prietenii de la Antena 3 şi RTV. Dacă aţi fi în guvernul lui Erdogan, domnule ministru, aţi putea proceda şi astfel, dar în România încă (nu ştim cât, doar depinde de domnia voastră şi acoliţii) sunteţi obligat să răspundeţi la întrebări, nefiind încă satrap oriental, ci funcţionar public. Iar pentru minciună cu omisiune oricine trebuie să plătească cu funcţia şi descalificarea morală perpetuă.

Domnul ministru invocă adesea încrederea. Dar o face formal şi abuziv. Pentru că nu despre încredere este vorba ci despre simţămintele şi prejudecăţile lui cu privire la aceasta. Încredere, deci? În veci nu o veţi mai dobândi, după ce v-aţi pus în slujba ocultei. Din nefericire, aţi dus şi numele Universităţii în această mocirlă politicianistă. Nu poţi cere încredere atunci când nu oferi ori eşti orbit de suspiciune şi ghidat de resentimente.

Finalul operaţiunii “Îngenunchiaţi Justiţia!” este previzibil. Peste 30 de zile ministrul va propune demiterea procurorului general, iar Preşedintele va fi obligat să semneze decretul, în urma precedentului iresponsabil creat de Curtea Constituţională.

Însă eu mai sper că vi se va înfunda tuturor pionilor şi patronilor planului de destabilizare a României. Şi alţii s-au crezut dumnezei la Justiţie, precum Lucreţiu Pătrăşcanu. Sunt convins că poporul vă va da jos, mai devreme sau mai târziu.

Mihai Dorin este istoric şi publicist