COMUNICAT DE PRESĂ

Faptele bune au avut nuanţe de festival în anul 8 de SWIMATHON

duminică, 07 iulie 2019, 14:09
1 MIN
 Faptele bune au avut nuanţe de festival în anul 8 de SWIMATHON

Sâmbătă, 6 iulie, peste 3000 de ieşeni au bifat “going” la cel mai mare eveniment de înot desfăşurat în zona Moldovei.

Aproximativ 330 de înotători s-au aliniat la startul bazinului mare din Ştrandul Municipal Iaşi, grupaţi în 54 de echipe care au parcurs ture de bazin pe parcursul celor 6 ore de înot. Galerii numeroase i-au susţinut de pe margine prin pancarte motivaționale, bannere, vuvuzele și fotografii la fața locului. Datorită mobilizării comunității ieşene, au fost angajaţi 304.125 lei pentru cele 41 de cauze care şi-au propus să aducă o schimbare în rândul oraşului. Din dorința de a oferi șansa fiecărei cauze să-și atingă obiectivele financiare, perioada în care se mai pot efectua donații se prelungeşte până la 31 Iulie 2019.

Proiectele le găseşti AICI.

Atmosfera a fost magică şi datorită elementului de noutate pe care l-a oferit SWIMATHON în acest an: un mini – festival cu vendori şi activităţi atât pentru adulţi, cât şi pentru copii.

Citește mai multe pe site-ul oficial și urmărește pagina de Facebook Swimathon Iași. Nu ezita să ne lași un mesaj în cazul în care ai nevoi de îndrumare.

Swimathon Iaşi este organizat din dorinţa Fundaţiei Comunitare Iaşi de a încuraja iniţiativa şi spiritul comunitar local.

Comentarii