FC Botoșani a învins-o pe Dinamo și s-a apropiat de liderul CFR Cluj

duminică, 19 septembrie 2021, 20:30
1 MIN
 FC Botoșani a învins-o pe Dinamo și s-a apropiat de liderul CFR Cluj

FC Botoșani a învins-o pe Dinamo, scor 2-1, chiar pe arena din Ștefan cel Mare. Moldovenii se apropie, pentru moment, la un punct de liderul CFR Cluj.

Ongenda a deschis rapid scorul, la finalul unei acțiuni superbe de atac, la care a contribuit și ieșirea hazardată a lui Crețu, apoi Kage a dublat avantajul, dintr-o lovitură de la 11 metri pe care tot el o obținuse.

Torje a aprins finalul partidei. A transformat un penalty și a spart ghinionul „câinilor”.

Dinamo ajunge la a 6-a înfrângere consecutivă în Liga 1 și ocupă penultima poziție, cu 6 puncte strânse în 9 partide. De cealaltă parte, FC Botoșani se instalează confortabil pe locul secund, la un punct de liderul CFR.

Aflați amănunte de pe gsp.ro.

Comentarii