Fed Cup, dincolo de Halep

Taman ieri a început la Cluj (unde altundeva sportul românesc este la el acasă?) meciul de Cupa Federaţiei dintre echipele feminine de tenis din România şi Rusia, un baraj care ar putea duce România la primul turneu Fed Cup în noua formulă comercială organizat de (care alt oraş?) Budapesta. Numai că România, echipă care – în componenţa şi forma de anul trecut – ar fi avut şanse reale în acest meci, este lipsită de principalele nume. Simona Halep, valoarea numărul 1 a sportului românesc, s-a arătat iniţial indignată de noul format, care îngroapă, la fel ca şi în Cupa Davis, farmecul competiţiilor inter-ţări disputate pe teren propriu, cu tribune pline şi fani înfierbântaţi. Simona Halep nu s-a arătat amatoare să joace în turnee extenuante ca întrecerile de Grand Slam, în faţa aleşilor lui Viktor Orban, cel care ştie să speculeze fanatismul sportiv în sprijinul propriei imagini a lui sau a naţiunii lui Szent Istvan Kiraly. Simona Halep doreşte să-şi reprezinte patria, dar să poată juca şi la Cluj, să audă scandările frenetice ale publicului în ritmul tobei lui Emil Boc, cel mai mare suporter dintre primarii de pe mapamond. Ulterior, Simona şi-a mai nuanţat ideile: n-a mai exclus, ca la început, participarea ulterioară în echipa de FedCup. Poate că la început, dincolo de alibiurile lozincarde etalate, s-a supărat, în forul ei interior, de prestaţia modestă a colegelor sale în semifinala cu Franţa. „Ar fi fost prea frumos”, ar fi spus, peste ani Ţiriac şi Năstase să mergem în finala Davis (Fed) Cup, dar nu s-a putut. Simona Halep a scos singură tot ce putea scoate din partida din Franţa, dar Irina Begu sau Monica Niculescu n-au mai fost cele de la Praga. De aceea, poate în cele mai ascunse fibre ale Simonei, s-a înfiripat întrebarea: „eu, pentru cine muncesc?” Fireşte, e o simplă ipoteză, dar este foarte greu de rezistat, pe lângă uzura permanentă din turneele mari ale circuitului WTA, să lupţi sisific sub culorile naţionalei.

Simona va reveni, după spusele ei, în echipa tricoloră, însă acum şi-a fixat ca obiectiv reprezentarea României la cea mai mare competiţie sportivă a planetei, Jocurile Olimpice de la Tokyo. Multă lume spune, la modul peiorativ, că Simona nu se luptă decât pentru purcoaie de bani, de parcă toţi aceşti critici de inimă albastră ar munci pentru boabe de fasole sau arşice. Simona Halep a refuzat să participe la Jocurile Olimpice de acum patru ani, dintr-o teamă (a ei şi a familiei) de un virus care i-ar fi putut afecta fertilitatea. Pesemne că în acelaşi for interior, jucătoarea simte o undă de regret. Şi mai probabil este că acea undă s-a transformat într-un sentiment al datoriei. Se spune că Simona Halep nu datorează nimic României pentru ceea ce a realizat ea pentru tenisul românesc, nu albanez sau uzbek. Ea nu judecă aşa şi vrea să facă toţi compatrioţii care exultă la succesele sale şi suferă la neîmpliniri să aibă un sentiment de mulţumire.Taman pentru Jocurile Olimpice a renunţat ea la Fed Cup. A promis că se înscrie şi la simplu, şi la dublu, şi la mixt, poate iese şi din partea ei o medalie pentru România. Probabil că va reuşi, din păcate este posibil, în cel mai negru scenariu, să fie şi singura performeră a României la competiţia din Japonia.

Exemplul Simonei a fost urmat, din păcate şi de colegele ei. Cu excepţia Soranei Cîrstea, care şi-a anunţat anterior, încă înainte de lansarea noului format, retragerea din echipa naţională. Au fost, fără îndoială, motive de orgoliu personal, dar trebuie s-o înţelegem pe această jucătoare, fostă numărul 1 în România (înainte de Simona), dar care a avut ambiţia de a trece peste trei lungi pauze medicale, presărate cu operaţii la umăr, şi de a reveni în elita tenisului. Monica Niculescu şi Irina Begu au invocat, mai mult sau mai puţin justificat, alibiul olimpic, dar e greu de crezut, la forma manifestată (mai ales de către Irina) într-o prestaţie mai bună în faţa Rusiei.

Şi uite aşa, s-a ajuns la varianta cu eşalonul secund în Fed Cup, în frunte cu Ana Bogdan jucătoare de top 100, în frunte. Poate că Ana şi celelalte fete au şanse puţine în faţa rusoaicelor, după cum tot la fel de adevărat este că puteam pierde cu Simona cu tot. Este bine, totuşi ca ea şi Gabi Ruse, Irina Bara sau Jaqueline Cristian, să capete tupeul şi experienţa necesară unei competiţii pe echipe. Şi chiar dacă nu vom învinge Rusia, vom avea o nouă echipă de Fed Cup care poate creşte pe viitor. Chiar dacă Simona se va retrage din tenis, sau îşi va menţine decizia de a renunţa la echipa naţională.

Cu vreun sfert de veac în urmă, jucătoarea din frunte a României de atunci, Irina Spîrlea, a fost aruncată la stâlpul infamiei de către o mulţime ultra-patriotardă pentru că a refuzat convocarea la echipa de Fed Cup. Acum, deşi există voci critice izolate, acest lucru nu mai e posibil. În concluzie, succes fetelor, oricum vă numiţi!