Femeia infectată cu noua tulpină de coronavirus: Cred că este o greșeală!

luni, 18 ianuarie 2021, 14:08
2 MIN
 Femeia infectată cu noua tulpină de coronavirus: Cred că este o greșeală!

Luni, la ora 00:00, femeia de 27 ani din Colibași, primul caz de tulpină nouă de COVID în România, iese din izolare după 14 zile. Primarul din localitate a decis totuși ca femeia să fie testată de asistentul din comună, asta deși DSP nu impune acest lucru.

Femeia a fost testată în urmă cu două săptămâni, dar confirmarea cu infectarea cu noua tulpină a venit dupa 5 zile. Ea a declarat ca nu a fost plecată din țara și nici nu a intrat în contact cu multă lume. Din cei șase membri ai familiei, patru au fost infectați și doar în cazul ei analiza a scos la iveală tulpina nouă de COVID.

Femeia susține că nu i s-a dovedit în acte că este infectată cu noua tulpină.

”Nu mi s-a dovedit în acte, doar mi s-a confirmat. M-au sunat de la Matei Balș și mi-au spus că sunt purtătoare de tulpina nouă. Noi ne mai duceam la Matei Balș, de fiecare dată când aveam o problemă. Și am fost acolo special pentru testare, pentru că cea mică avea simptome gastrointestinale și tușea. După testarea de acolo au trecut 3 zile. Și după 3 zile mi-au spus că au văzut modificări. Dar copila nu are tulpină, nici nu știu ce să zic. Are coronavirus, dar nu are noua tulpină, chiar dacă o alăptez, pentru că are doar 10 luni”, spune femeia.

Aceasta nu crede că a avut noua tulpină.

”Cred că a fost o greșeală. Asta cred eu! Nu am fost niciodată în afara țării. Și nici în contact cu alte persoane. Pentru că de asta mă și intreb… de unde noua tulpină la mine”.

Mai mult decât atât, femeia susține că a cerut ca testul să fie repetat, susținând că acela ”nu are cum să fie testul ei”. Însă nimeni nu a mai făcut nimic. Din fericire, acum se simte bine, atât ea, cât și ceilalți membri ai familiei. 

Aflați amănunte de pe antena3.ro.

Comentarii