De Business

Punem punctul pe știi

Bilanţ după două luni de IMM Invest 2021

Firmele ieşene au obţinut credite de 141 milioane de lei, garantate de stat

sâmbătă, 03 iulie 2021, 01:56
4 MIN
 Firmele ieşene au obţinut credite de 141 milioane de lei, garantate de stat

S-au înscris în program 192 de societăţi comerciale. 103 cereri au fost aprobate, iar 87 erau în analiză, în momentul în care „Ziarul de Iaşi“ a solicitat datele. Cele mai multe solicitari au fost în domeniul comerţului şi al agriculturii. Se pot face înscrieri până pe 31 decembrie. Anul trecut, companiile ieşene au primit garanţii de stat de peste 380 de milioane de lei.

După aproape două luni de la debutul programului IMM Invest 2021, mai exact de pe data de 23 aprilie şi până pe data de 23 iunie 2021, din judeţul Iaşi se înscriseseră 192 de firme ca să obţină credite cu garanţii de la stat, cu o valoare totală solicitată la finanţator de 141,3 milioane lei, valoarea totală a garanţiilor fiind de 116,6 milioane lei, potrivit datelor furnizate „Ziarului de Iaşi“ de către Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM).

Conform situaţiei existente la data de 23 iunie a.c., din totalul celor 192 de solicitări, 103 erau aprobate (cu o valoare solicitată la finanţator de 78,2 milioane lei şi o valoare a creditelor garantate de FNGCIMM de 64,6 milioane lei), ceea ce înseamnă că aproape 54% dintre firmele ieşene care au aplicat pentru programul guvernamental de creditare au primit aprobare. Totuşi, pot apărea modificări, în sensul că acest procent ar putea creşte, în condiţiile în care 87 de solicitări se aflau atunci în analiză (valoarea solicitată la finanţator fiind de 61,8 milioane lei şi cea a creditelor garantate de FNGCIMM de 50,9 milioane lei). Totodată, alte 2 solicitări erau respinse (1,2 milioane lei fiind valoarea solicitată la finanţator, iar 1,04 milioane lei cât ar fi garantat FNGCIMM). Media la nivel naţional era la momentul respectiv de circa 25% (18.000 de solicitări din rândul firmelor din întreaga ţară, dintre care 4.407 de credite erau aprobate de bănci).

Reprezen­tan­ţii FNGCIMM ne-au transmis că prin acordarea finanţărilor pentru beneficiarii înscrişi în anul 2021 se va asigura continuitatea locurilor de muncă pentru aproape 450.000 de angajaţi din judeţul Iaşi.

Principalele domenii de activitate pentru care s-au accesat credite IMM Invest până acum în rândul firmelor locale sunt comerţul cu ridicata şi cu amănuntul/repararea autovehiculelor şi motocicletelor – cu 57 de credite aprobate, şi domeniul construcţiilor – cu 16 credite aprobate de către FNGCIMM.

În acelaşi timp, în cadrul noului subprogram Agro IMM Invest erau primite 21 de solicitări de garantare de la fermierii din judeţul nostru. Subprogramul de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii şi a întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii şi sectorului alimentar poate fi accesat pentru acordarea de garanţii de stat în vederea obţinerii de finanţare pentru nevoile curente de lucru sau pentru realizarea de investiţii.

Dacă ne raportăm la ediţia trecută a programului, respectiv IMM Invest 2020, judeţul Iaşi s-a poziţionat pe locul 10 la nivel naţional în ceea ce priveşte numărul solicitărilor de garantare aprobate. Astfel, în perioada 01.05.2020 – 31.12.2020, în judeţul Iaşi au fost acordate un număr de 801 garanţii, în valoare de 381,3 milioane lei, preponderent pentru credite de capital de lucru în proporţie de 90%, restul de 10% fiind pentru credite de investiţii, după cum reiese din analiza datelor care ne-au fost puse la dispoziţie.

Revenind la ediţia curentă, valoarea totală a solicitărilor de garantare transmise FNGCIMM la nivel naţional în perioada 23 aprilie – 16 iunie 2021 de către cei 23 de finanţatori (bănci) însumau aproape 3 miliarde lei, cu o valoare a finanţării de 3,7 miliarde lei, aferente unui număr de 4.407 de credite aprobate de bănci.

Cele mai multe solicitări pe platforma www.imminvest.ro erau pentru domeniul Transporturi rutiere de mărfuri, urmat de cel al lucrărilor de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale, respectiv domeniul comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate (cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun) şi restaurante. Cât priveşte Agro IMM Invest, la nivelul întregii ţări erau aprobate de bancă un număr de 499 de credite (din 3.000 de solicitări) în perioada 27.04 – 16.06.2021. După gradul de interes pe domenii de activitate, pe primul loc în rândul aplicanţilor se află cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase şi a plantelor producătoare de seminţe oleaginoase.

Pentru IMM Invest 2021, plafonul total al garanţiilor ce pot fi acordate este în valoare de 15 miliarde lei, din care 1 miliard lei este alocat subprogramului Agro IMM Invest. Se pot face înscrieri în program până la sfârşitul lunii decembrie. Valoarea maximă a creditelor poate fi de până la 10 milioane lei pentru investiţii şi până la 5 milioane lei pentru capital de lucru.

Comentarii