Fiţi cu ochii pe profesorul Silviu Zurlui, că începe să-i crească rânza

marți, 30 august 2022, 01:50
3 MIN
 Fiţi cu ochii pe profesorul Silviu Zurlui, că începe să-i crească rânza

Iată că deunăzi a trecut pe la redacţie amicul nostru Archibald Tănase, om cu doftorat magna cu lăute în sforăraie politică de Bahlui, care ne-a tras de mânecă şi ne-a spus să luăm mai mult aminte la profesorul Silviu Zurlui, ambiţiosul domn care de vreo câţiva ani monitorizează calitatea aerului în târgul nostru. 

Iată, a zis Archibald Tănase, socot că între profesorul Zurlui şi Piedone de la Bucureşti nu-i decât o diferenţă de gabarit, ştiut fiind că namila de primar nu se compară la talie cu telectualul pirpiriu de la Iaşi. Altfel, amândoi abuzează de funcţia pe care o au sau au avut-o, Piedone, inspector de protecţia consumatorului, iar Zurlui, profesor de mediu.

Ieşeanul nostru pare să fi făcut o obsesie, a mai spus amicul nostru, la care noi am răspuns dacă nu cumva asta este meseria profesorilor, anume aceea de a avea obsesii. Da, aşa este a spus amicul Archibald, dar obsesia profesorului nu este pentru ştiinţă ca atare ci, la fel ca în cazul lui Piedone, este aceea de a folosi ştiinţa pe care o posedă ca vehicul politic. De aceea îl vedeţi fără odihnă, măsurând praful din văzduh, de pe străzi, din codrii arămii de acum, de prin canale, ba, chiar, de i s-ar da voie, l-ai vedea cu o morişcă de aia de măsurat vântul şi în altarul de la Mitropolie, de unde va ieşi pocnind din degete, că a găsit urme de drac sau nu se ştie ce concentraţie de ceva ciudat. Ceea ce nu vede profesotul ieşean este aceea că aerul politic pe care îl expiră, în căutara purităţii naturale este tot mai toxic, iar la aceasta contribuie şi el, cu o candoare simulată, pentru că ştie prea bine ce face.

De-un par egzamplu, a mai spus amicul nostrul, iată, înfrăţirea sa cu auriştii, pe care încă nu o recunoaşte deschis, aşteptând probabil ca plămânii săi să se obişnuiască cu toxicitatea naţionalistă, deci înfrăţirea sa cu auriştii este un semn clar în această direcţie. La asta să mai punem şi vecinătatea cu buhaii târgului şi, iată, avem portretul în schiţă a unui telectual pervertit, dar care pretinde că reprezintă noul, că este altceva în politică, şi care merge cu morişca sa prin târg, pe post de reprezentant al tehnologiilor noi. Ce să spunem noi la o asemenea analiză? Amice, jos pălăria!

Ce a fost cu aerul prăfos şi lăptos din aceste zile

Şi un adaos la cele de mai sus, dar într-un alt registru, mai pragmatic. De vreo câteva zile, văzduhul judeţului este invadat de un aer alb-lăptos, ca o ceaţă de înălţime, care face greu de văzut de la distanţă împrejurimile oraşului, cum ar fi Buciumul, Miroslava şi altele. Serviciul de meteorologie a dat un comunicat, chiar dacă asumat mai mult personal, de un profesor de acolo, cum că nu-i nimic în neregulă, dar asta nu a potolit febra conspiraţionistă de pe reţelele sociale.

Ar fi fost poate de datoria onor secretarului de stat la Mediu, Bogdan Balanişcu, să iasă cu un comunicat sau o precizare, sau poate să ceară colegilor de la serviciile de specialitate să risipească ceaţa, dar n-a fost să fie. Rămâne pe altă dată. Iată, aşadar, cum că atunci când nu e nevoie, suntem invadaţi de o sumedenie de sfaturi şi alerte, iar când trebuie să fim lămuriţi, ioc explicaţii. Bravos!

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

Comentarii