Fiul a fost băgat după gratii pentru că s-a apropiat de mama sa

vineri, 03 decembrie 2021, 02:50
1 MIN
 Fiul a fost băgat după gratii pentru că s-a apropiat de mama sa

Un localnic din Miroslava a fost băgat în arestul poliţiei pentru o noapte după ce a încălcat interdicţia judecătorilor de a se apropia de mama lui. Femeia ceruse protecţie autorităţilor deoarece fiul său era violent. 

„Poliţiştii Secţiei 4 Rurale Miroslava efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţieDin investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că în perioada 30 noiembrie – 1 decembrie, un bărbat din comuna Miroslava ar fi pătruns de trei ori în locuinţa mamei sale, încălcând astfel ordinul de protecţie emis împotriva sa. În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 1 decembrie, bărbatul a fost reţinut de poliţişti, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul IPJ Iaşi”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.

Comentarii