COMUNICAT DE PRESĂ

FOTO: Cupa Iașah, ediția I, la Miroslava. S-au anunțat câștigătorii

luni, 11 aprilie 2022, 11:26
1 MIN
 FOTO: Cupa Iașah, ediția I, la Miroslava. S-au anunțat câștigătorii

Asociația Împreună pentru Miroslava în parteneriat cu Iașah și Centrul Cultural Socrate – Miroslava din Miroslava a organizat Cupa Iașah, ediția I . Au participat 73 de jucători la cele 2 turnee de șah.

La Open A cu ritm de șah rapid-25 minute și 5 secunde activizare, câștigător a fost Ioan Apostol, urmat de Maria Apostol ambii de la Asociația Împreună pentru Miroslava și Pionii Regelui Podu Iloaiei, pe locul al treilea clasându-se Ecaterina Golubas din Republica Moldova.

La copii, 14 ani, cele mai multe puncte a adunat Teodora Ciobanu, de la CS Capablanca Iași.

Turneul de Blitz, open B a fost câștigat de maestrul Fide: George Stoleriu, urmat de Locul II – Cotruța Alexandru, Locul III – Vlad Zubcu toți 3 de la CS Politehnica Iași, iar la categoria 14 ani, Cristea Răzvan, de la CS Micul Șahist, a fost învingător!

"Clubul de șah al Asociației Împreună pentru Miroslava a participat la Cupa Iașah cu 20 de jucători, iar o parte dintre ei vor participa la Campionatele Naționale de juniori de la Eforie Nord", a declarat profesor de șah Apostol Alin.

Mulțumim pentru găzduire părintelui Mihail Adeodatus Ungureanu de la parohia Sfinții Români din Miroslava!

Comentarii