De Sănătate

Punem punctul pe știi

(FOTO) Pacienţi umiliţi la internare. Nici pe vremea lui Ceauşescu nu se întâmpla aşa ceva!

joi, 22 martie 2018, 02:50
7 MIN

Cozi pe două rânduri, dimineaţa, la Spitalul „Sf. Spiridon“. Bolnavii aşteptau o oră ca să se poată interna. Chiar şi aşa, unii nu au reuşit pentru că site-ul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate dădea rateuri şi era nevoie de o adeverinţă de salariat. În faţa biroului de internări mai mulţi câini priveau cu interes aglomeraţia: poate primeau ceva de mâncare. De altfel, curtea spitalului e plină de câini comunitari şi pisici. Managerul Ioan Bârliba şi-a cerut scuze bolnavilor pentru aşteptarea la coadă şi pentru prezenţa patrupedelor.

În unele zile, internarea la Spitalul „Sfântul Spiridon“ poate fi o corvoadă. Bolnavii care nu reprezintă urgenţe medicale, dar care apelează la serviciile spitalului pentru evaluări programate – în regim de internare de zi sau continuă – pot aştepta zeci de minute pentru o eliberarea unui singur document: fişa de internare. Abia apoi îşi pot rezolva problemele reale – bolile – pentru care au ales cel mai mare spital din Moldova.

Miercuri, 21 martie, la ora 8.30, la biroul de internări din spital aşteptau la rând în jur de 50 de persoane, încolonate pe două rânduri, cât permite spaţiul destinat întocmirii actelor. După o oră de aşteptare, bolnavii care nu aveau la ei adeverinţă de salariat – pentru că specialiştii recomandă obligatoriu trimitere de la medicul de familie şi cardul de sănătate – aflau că site-ul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nu funcţionează. Prin urmare, angajaţii spitalului nu le puteau face nicio internare. La ieşirea din biroul de internări, surpriză: bolnavii erau aşteptaţi de o haită de câini maidanezi! Vizavi de clinica de chirurgie plastică a unităţii medicale, o „familie“ de patru câini vagabonzi se plimba în linişte. Potrivit ec. Ioan Bârliba, managerul Spitalului „Sfântul Spiridon“, cozile la biroul de internări apar din două motive: pe de o parte, unii bolnavi preferă să vină dis-de-dimineaţă la spital şi să aştepte până la începerea programului. Pe de altă parte, blocarea site-ului şi a sistemului informatic al CNAS determină, în unele zile, aglomeraţie la biroul de internare. În plus, economistul admite că spitalul are o problemă cu prezenţa animalelor fără stăpâni. Pentru ambele neplăceri, Bârliba şi-a cerut scuze bolnavilor prin intermediul reporterilor „Ziarului de Iaşi“.

„Ne-am obişnuit să fim umiliţi cu astfel de cozi“

Bolnavii care au intenţionat să se interneze ieri la Spitalul „Sfântul Spiridon“ au fost nevoiţi, în prima parte a zilei, să aş­tepte la coadă, ca în alte vremuri. Motivul, cunoscut deja de majoritatea bolnavilor: platforma CNAS cu care angajaţii spitalelor verifică dacă o persoană este asigurată sau nu era în „stop cardio-respirator“. De la începerea programului şi până în jurul orei 9.15, aplicaţia „verificare asigurat“ de pe siteul CNAS nu a funcţionat, astfel că unii pacienţi care nu aveau la ei adeverinţă de salariat nu şi-au putut face internarea imediat.

„Medicul mi-a spus să vin la ora 8.00 la spital pentru analize. De la ora 8.10 sunt aici pentru o internare de zi. După cum vedeţi, am ieşit din biroul de internări cu hârtiile făcute după ora 9.00. Abia acum şi-a revenit sistemul şi au putut vedea online că sunt asigurată“, ne-a spus Cristina C., una dintre pacientele aflate la rând. O altă femeie, din Bârlad, ne-a povestit că, iniţial, i s-a comunicat că nu poate să i se facă internarea, ci numai dacă trimite prin fax sau e-mail o adeverinţă de salariat. „Ne-am obişnuit să fim umiliţi cu astfel de cozi. Nu este normal să vin la spital cu o boală, să am nevoie de medici şi în schimb să fiu invitată să mă aşez la rând, unde sunt încă vreo 40 de oameni care aşteaptă“, a replicat şi Alina T. Potrivit angajaţilor Spitalului „Sfântul Spiridon“, site-ul CNAS nu a funcţionat în ultimele două zile – marţi şi miercuri – astfel că, unde a fost cazul, s-au solicitat documente suplimentare pe lângă cardul de sănătate, trimiterea de la medicul de familie şi buletinul pacientului. Potrivit ec. Ioan Bârliba, managerul Spitalului „Sfântul Spiridon“, „coada“ de la biroul de internări nu este o noutate, ci o realitate pe care încearcă să o rezolve de mai mult timp.

Cititi si: FOTO: Pacienţi umiliţi la Spitalul "Sfântul Spiridon". Coadă infernală la internare

„Aceste cozi apar în anumite ore ale zilei. De regulă, persoanele care vin pentru internările care nu sunt urgenţe, ci făcute pe baza unor programări, au concepţia românului: trebuie să fiu de dimineaţă acolo, primul. Asta, deşi medicul care programează pacienţii le spune să vină la anumite ore, să nu se aglomereze la biroul de internări. Pe de altă parte, o dată sau de două ori pe lună din cauză că site-ul CNAS este suprasolicitat, platforma se blochează. Lucrurile acestea le-am văzut de multe ori pentru că eu conduc acest spital de mult timp şi ne cerem scuze pacienţilor“, a precizat ec. Ioan Bârliba, managerul Spitalului „Sfântul Spiridon“.

„Vă pot pune la dispoziţie cele opt solicitări făcute anul trecut la Salubris să vină să ia câinii“

Odată ieşiţi de la biroul de internări, bolnavii care au ajuns ieri la Spitalul „Sfântul Spiridon“ dădeau nas în nas cu o haită de câini maidanezi. Patru animale ale nimănui, aciuate în curtea spitalului, în faţa clinicii de chirurgie plastică, se apropiau de bolnavii şi angajaţii care îi admirau. „Le merge bine aici, primesc mâncare non-stop, normal că nu pleacă din zonă“, a apreciat un trecător.

În timpul petrecut de reporterii „Ziarului de Iaşi“ la Spitalul „Sfântul Spiridon“, câinii nu au fost agresivi cu oamenii din jur. Întrebat de prezenţa animalelor în curtea spitalului, directorul Bârliba a explicat că a cerut de mai multe ori ajutorul hingherilor. Potrivit managerului, animalele se adună în curtea instituţiei medicale din cauza unor bolnavi şi angajaţi care îi hrănesc. „Vă pot pune la dispoziţie cele opt solicitări făcute anul trecut la Salubris să vină să ia câinii. Au venit, i-au luat, dar după trei zile au apărut ori aceiaşi câini, ori alţii. Câinii vin şi din cauza faptului că, în generozitatea lor, pacienţii, inclusiv angajatele de la bucătărie pe care le-am penalizat cu 5% şi nu le mai trebuie, le dau mâncare. «Cuţu-cuţu» şi le aruncă mâncarea peste geam. Normal că maidanezii vin. Acum, vom lua altă măsură în aşa fel fel încât, de 2-3 ori pe lună, să chem hingerii. Îmi este milă, am şi eu câine acasă, îI iubesc, dar încurajând lucrul acesta se pot întâmpla incidente. Pot fi muşcaţi pacienţii, aparţinătorii şi nu e normal“, a punctat Ioan Bârliba.

Salubris s-a autosesizat după fotografiile făcute de reporterii „Ziarului de Iaşi“

Managerul a mai adăugat că a surprins inclusiv angajaţi care aduc mâncare de acasă pentru câinii şi pisicile maidaneze care se aciuează în curtea Spitalului „Sfântul Spiridon“. „Să pun să otrăvesc animalele, nu pot să fac aşa ceva. Am încercat nişte capcane, am prins până acum vreo 26 de pisici pe care le-am luat şi le-am dus la adăpost. Este un spital pavilionar, cu şapte corpuri în curte, şi asta se întâmplă. Nu este o scuză, eu încerc să rezolv lucrurile onoroabil. Îmi cer scuze în faţa pacienţilor şi pentru această situaţie“, a conchis Bârliba.

Cititi si: La şedinţa de bilanţ de ieri, prefectul a promis cozi mai mici la Înmatriculări, dar abia în vară

După ce ieri „Ziarul de Iaşi“ a postat online fotografii cu câinii maidanezi în curtea celei mai mari unităţi medicale din Moldova, societatea Salubris – responsabilă cu ecarisajul – a trimis o echipă de hingheri la spital. „Urmare a semnalelor apărute în mass-media şi pe reţelele de socializare privind existenţa unor câini comunitari în curtea Spitalului «Sf. Spiridon», reprezentanţii Salubris SA s-au autosesizat şi au luat legătura de îndată cu conducerea spitalului. Imediat după acceptul acesteia, o echipă de prinzători de câini a Salubris SA s-a de­plasat în zonă şi a identificat şi capturat din curtea unităţii medicale două exemplare canine. Precizăm că echipa de prinzători de câini va reveni şi mâine, 22 martie, pentru o nouă intervenţie în curtea spitalului“, au transmis reprezentanţii Salubris printr-un comunicat de presă. 

 

 

Comentarii