FOTO: S-a refăcut o trecere la nivel cu calea ferată la ieșirea din Iași

vineri, 17 septembrie 2021, 17:02
2 MIN
 FOTO: S-a refăcut o trecere la nivel cu calea ferată la ieșirea din Iași

Veste bună pentru șoferii care ies și intră în Iași. A fost refăcută o trecere la nivel cu calea ferată.

"Promisiune onorată!

Cu ajutorul și suportul Regionalei Iași a CFR S.A., al D.R.D.P. Iasi si al Poliției Rutiere s-au finalizat lucrările la trecerea la nivel cu calea ferată de peste DN 28/E58/E583!

Reamintesc faptul că in luna iunie 2021 ca urmare a vizitei la Iași la care am participat alături de ministrul transporturilor Cătălin Drulă am preluat o serie de probleme de interes local unele dintre acestea fiind starea precară a unor treceri la nivel cu cale ferată respectiv de la ieșire din Iași spre Tomești și de la Lețcani", a scris Adrian Covăsnianu pe Facebook.

Odată refăcut covorul asfaltic de pe DN 28/ E583 între Podu Iloaiei şi Valea Lupului, conducătorii auto au avut neplăcuta surpriză să constate că trecerile la nivel cu calea ferată au rămas ca înainte: foarte degradate, de multe ori şi cu gropi, de viteza maxim a II-a. Oficialii de la Regionala de drumuri naţionale au explicat că aceste treceri la nivel fac parte din aşa-numita zonă de siguranţă feroviară, în care nu pot interveni decât angajaţi a societăţilor acreditate de Compania Naţională de Căi Ferate. La rândul ei, Sucursala Regională de Căi ferate Iaşi a reuşit după mai bine de un an de proceduri de licitaţie să încredinţeze contractul de modernizare a 16 treceri la nivel din aria ei de activitate. Însă este vorba doar de realizarea unor servicii de expertizare şi de întocmire a documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie (DALI) la instalaţiile feroviare şi, separat, la terasament şi suprastructura de cale ferată, pentru montarea instalaţiei de semnalizare automată. Aşadar, din nefericire, nu este inclusă refacerea carosabilului. S-a reușit într-un caz. Pentru celelalte, probabil că vom mai avea de aşteptat ani buni.

Patru din cele 15 locuri unde se intervine se află în judeţul Iaşi: două pe DN 28, spre Tomeşti, şi alte două pe E583, una după Leţcani şi alta înainte de Podu Iloaiei. Mai concret, Linia 605 Socola-Holboca cu DN 28 (bariera Tomeşti), respectiv Socola-Socola Marfă (linia industrială/ de centură), Linia 613, Leţcani-Movileni cu DN 28/E583, şi trecerea la nivel de pe Linia 612, Podu Iloaiei-Belceşti, cu acelaşi DN 28/E583.

VEDEȚI ȘI:

VIDEO: Trecerile la nivel la ieșirile din Iași sunt „varză“ de ani buni. De ce nu le pasă! – AICI

Comentarii