FOTO: Se pot plăti bilete, în mijloacele de transport, cu cardul contactless

Au început să fie montate dispozitive în autobuzele CTP.

vineri, 18 ianuarie 2019, 02:50
1 MIN

Călătorii care utilizează mijloacele de transport ale CTP pot achita tichetul de călătorie cu orice card contactless. Facilitatea reprezintă o premieră pentru Iaşi, iar la nivel naţional doar câteva oraşe au mai implementat un astfel de proiect, exemple în acest sens fiind Sibiul şi Oradea. 

POS-urile au început să fie montate de săptămâna trecută, iar sistemul va fi funcţional în toate autobuzele şi tramvaiele în cursul lunii martie. Oficialii CTP spun că dispozitivele care au fost amplasate deja în vehicule pot fi folosite de către călători. „După aprobarea plăţii, care durează doar câteva secunde, dispozitivul emite o dovadă, pe care utilizatorul este obligat să o păstreze pe tot parcursul călătoriei. Biletul eliberat de aparat are o valabilitate de 120 de minute. Prin intermediul POS-ului pot fi cumpărate doar bilete cu o călătorie, în valoare de 2,5 lei, tarif standard, şi nu se aplică niciun comision”, se precizează într-un comunicat al CTP. Conform sursei citate, dispozitivele acceptă orice tip de card contactless (Mastercard, Maestro şi VISA), de la orice bancă emitentă, din ţară şi din străinătate. Alternativa de plată a fost introdusă în urma unui parteneriat între CTP, BCR şi Telekom.

Comentarii