Zbor în condiţii extreme cu un avion de mici dimesiuni

(FOTO-VIDEO) Doi austrieci au aterizat forţat într-un lan de porumb la Sinești

Cei doi veneau din Ungaria şi au scăpat ca prin minune

vineri, 29 iunie 2018, 01:00
2 MIN

Doi cetăţeni austrieci în vârstă de aproximativ 40 de ani au scăpat miraculos cu viaţă după ce au aterizat forţat într-un lan de porumb cu noroi de jumătate de metru, în comuna Sineşti.

Faptul a avut loc ieri la amiază, în jurul orei 17, în timp ce ploua torenţial, cu fulgere şi intensificări ale vântului până la rafale. Curajul aproape nebunesc al celor doi austrieci de a zbura pe o vreme în care plafonul de nori era foarte coborât a fost pe punctul de a se termina tragic. Cel mai probabil, pilotul avionului de mici dimensiuni înregistrat în Austria are experienţă îndelungată, de vreme ce a ajuns până la aproximativ 30 de kilometri de aeroportul din Iaşi, venind din Ungaria, potrivit unor informaţii obţinute de jurnaliştii „Ziarului de Iaşi“.

Avionul a fost observat de către un localnic, care a văzut că avionul aterizează pe un câmp de lânga satul Osoi (Sineşti), şi a sunat la 112. În trei minute, poliţiştii din comuna Sineşti au ajuns la faţa locului, iar faptul că unul dintre agenţi vorbea fluent engleza a contat foarte mult deoarece i-a liniştit pe cei doi bărbaţi din aeronavă. De asemenea, la faţa locului au fost direcţionaţi pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi care i-au preluat cei doi austrieci şi i-au transportat la Aeroport. Potrivit autorităţilor, pilotul aeronavei a auzit zgomote la motor şi a decis să aterizeze de urgenţă.

Avionul a “aterizat” în condiţii greu de imaginat, iar pilotul a zburat “în orb”: plafon jos de nori, rafale de vânt, precipitaţii. În aceste condiţii pilotul a decis să aterizeze într-un lan de porumb. Avionul aproape că nu a rulat deloc în lan, deoarece noroiul avea aproape jumătate de metru, iar avionul ar fi picat în bot. Cel mai probabil, pilotul s-a folosit de rafalele de vânt pentru a încetini viteza avionului şi a aterizat. Avionul a suferit daune doar la elice, unde o pală era îndoită, şi la aripa din stânga, unde a atins solul. De asemenea, avionul a stat în câmp peste noapte, astăzi urmând să ajungă la Iaşi o echipă de la Autoritatea Aeronautică Civilă Română pentru a ancheta incidentul. 

Comentarii