(FOTO-VIDEO) Pelerinaj religios pe colinele Iașului. Teofan şi-a dat binecuvântarea

sâmbătă, 09 iulie 2022, 12:14
2 MIN

Sâmbătă dimineaţa era în desfășurare pelerinajul pedestru La pas pe colinele sfinte ale Iașului, organizat de Sectorul de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan. Este prima ediție a acestui pelerinaj la care participă 120 de persoane.

Dimineață, de la ora 7.30, în poiana Mănăstirii Bucium, pelerinii au participat la Sfânta Liturghie, după care au pornit în pas de rugăciune pe traseul mănăstirilor Bucium – Piatra Sfântă – Bârnova – Hlincea – Cetățuia, pe o distanţă de aproximativ 19 km. La fiecare din aceste mănăstiri, pelerinii sunt întâmpinați de stareții și viețuitorii așezărilor monahale, este prezentată istoria mănăstirii și a zonei, cu toții fiind aspătați cu apă, socată sau diverse bucate alimentare pregătite în bucătăria mănăstirii. La Mănăstirea Bârnova, la prânz, cu toții vor sta la masă.

Reprezentanţii Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor au declarat referitor la acest pelerinaj pedestru că „scopul acestuia este de a ne cunoaște pe noi înșine, între noi și pe Dumnezeu. Astfel, călătoria pe jos, însoțită de rugăciune, ne va ajuta să ne desprindem pentru puțin timp de tehnologie și să ne depărtăm de tentațiile lumii, aducând totodată un beneficiu vital pentru sănătate. Mersul va fi însoțit de Rugăciunea lui Iisus – «Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!» -, iar la popasurile făcute pe parcursul pelerinajului se va citi o catismă din Psaltire. Pelerinajul devine, astfel, o mărturisire de credință pentru cei care vor ieși în calea pelerinilor și un îndemn de a face un exercițiu pentru cunoaștea lui Dumnezeu”.

Comentarii