Freudzii de pe Nebuloasa Andromeda

O vreme, după dispariţia mamuţilor politici de pe Nebuloasa Andromeda, statul a fost condus un timp de spectrele unor preşedinţi ce jucau rolul de despoţi luminaţi. Apoi fantoşele acestor şefi de state s-au descompus ca de la sine putere, evaporându-se în aer. Iar statul sau ce-a mai rămas din el a început să se conducă singur, printr-un fel de inerţie. Apoi a dispărut şi inerţia. Dar au venit în scurtă vreme o mulţime de Freudzi care au locul preşedinţilor exersându-şi puterea de seducţie în toate domeniile vieţii politice şi sociale de pe Nebuloasă Andromeda. Nu a durat însă prea mult nici stăpânirea lor, căci, la un moment dat, terapia prin psihanaliză a devenit o ştiinţă la îndemâna tuturor. Şi atunci Freudzii noştri s-au specializat însuşindu-şi alte meserii. Unii s-au făcut frizeri, alţii măcelari, alţii distribuitori de marfă, alţii cizmari, zugravi, instalatori sau chelneri. Din pricina inflaţiei de Freudzi şi Adleri, majoritatea meseriilor lucrative au dispărut de pe Nebuloasa Andromeda. Dacă aveai nevoie să schimbi un bec, să-ţi dregi cămaşa sau pantalonii, nu găseai un meseriaş ca lumea să-l fi căutat cu lumânarea. Aţi înţeles? Şi atunci, neavând o altă cale de urmat, ca să nu se mănânce de vii unii pe alţii, Freudzii noştri s-au reorientat şi au apărut tot felul de Freudzi specializaţi în diferite meserii, inclusiv Freudzi strungari, Freudz sudori, Freudzi lăcătuşi-mecanici, dar şi Freudzi ceasornicari, Freudzi măcelari, Freudzi peruchieri, Freudzi stomatologi, Freudzi medici legişti, Freudzi oftalmologi, Freudzi ginecologi, Freudzi urologi, Freudzi dermatologi, Freudzi endocrinologi, Freudzi pediatri, Freudzi avocaţi, Freudzi procurori, Freudzi judecători, Freudzi neurochirurgi, Freudzi ortopezi, Freudzi geamgii, Freudzi papetari, Freudzi lingurari, Freudzi căldărari etc., etc…

Nu ştiu cum de s-a întâmplat, dar am avut norocul, sau poate ghinionul, să locuiesc uşă în uşă cu unul dintre cei mai buni medici ortopezi din Iaşi. Desigur, nu e vorba de Iaşul de aici, ci de cel de pe Nebuloasa Andromeda. De fiecare dată când ne întâlneam în lift sau în uşa de intrare a blocului, ortopedul, un domn pe cât de impozant, pe atât de volubil, care la spitalul ortopedic de Recuperare răspundea la numele de Cortez, Raul Cortez, iar acasă la cel de Sigmund, Sigmund Freud, uneori Jung, Reich sau Adler, acesta mă cerceta cu mare atenţie, făcându-mi cu ochiul.

Când o să ai probleme cu articulaţiile sau cu libidoul, te rog să mă vizitezi la spital. Vei avea parte de o îngrijire pe măsură. În timp ce-ţi voi aşeza rotulele la loc, îţi voi face şi un consult psihiatric. De obicei, sufleorii din pricina că stau în groapă pe scenă şi transmit cuvintele autorilor către actori se molipsesc de tot felul de boli profesionale, au probleme cu coloană şi de articulaţiile… Să nu uiţi ce ţi-am spus. Uite şi cartea mea de vizită… La nevoie, mă poţi suna chiar şi la miezul nopţii. Iar acum, scuză-mă, sunt un pic în criză de timp… La revedere!

La revedere, am murmurat, privind cu nedumerire dreptunghiul de carton frumos plastifiat ce emana un miros plăcut de scorţişoară amestecată cu ghimbir: pe o parte era trecut cu litere aurii, pe un fundal negru strălucitor: dr. Raul Cortez, medic ortoped; pe cealaltă, cu litere negre, pe un fundal auriu: dr. Sigmund Freud, profesor şi medic neoropsihiatru. Iassy, Andromeda, str. Batiştei nr. 7.

Asistentele ce-l însoţeau, întorcându-şi cu o graţie nemăsurată capul, îmi aruncară din mers câte o ocheadă, şoşotind între ele: "Un onanist notoriu, ce-şi zice sufleor… Cu astfel de specimene e bine să nu te-ncurci nici pe scenă, nici sub scenă."

De obicei medicul Cortez era însoţit de câte o amantă, pe care o schimba dacă nu zilnic, atunci măcar săptămânal. Bineînţeles că ortopedul era căsătorit, având o mulţime de copii legitimi din cele două căsătorii, dar şi mulţi ilegitimi, ce-l vizitau la spital, însoţite de mamele lor, la fiecare sfârşit de săptămână ca să-l tapeze de niscaiva bănuţi din şperţul gras pe care-l cerea oricărui pacient… Până la urmă, l-am vizitat, desigur nu de bună-voie, ci de nevoie. Dar despre vizita aceasta, voi vorbi la timpul şi locul potrivit.

În fine, trebuie să mai adaug că majoritatea Freudzilor de pe Nebuloasă, din pricina faptului că pufăie trabuc după trabuc, suferă de una şi aceiaşi maladie: cavitatea lor bucală e afectată de o formă de cancer atât de severă, încât pentru a putea supravieţui şi-au placat cerul gurii cu foiţe subţiri de platină, ce se pot detaşa prin intermediul unor clape speciale, pentru igienizarea cavităţii bucale. Înainte de culcare, Freudzii îşi pun placa într-o ceşcuţă de porţelan, alături de dantura falsă. Alţii dorm cu ea lipită pe cerul gurii, din care pricină sforăie cumplit. Dacă se întâmplă să-ţi facă psihanaliză, atunci te întind pe canapea sau îţi oferă un trepied şi încep să-ţi pună întrebări. Am citit recent pe facebook meu interior că bătrânul Sigmund în timpul unor astfel de şedinţe spiritiste avea obiceiul să-şi cerceteze cerul gurii prin intermediul unei oglinzi concave clătinând din când în când din cap. În timp ce clienţii săi se confesau, Freud se gândea la ale sale. Cuvintele lor îi intrau pe o ureche şi-i ieşeau pe alta, lăsând urme de fum alb pe cerul gurii sale sinilii. Şi, totuşi, dacă stau să mă gândesc mai bine, relatările lui erau cât se poate de exacte, chiar dacă nu aveau decât o legătură vagă cu realitatea şi subiecţii. De fapt, singurul subiect de studiu al lui Freud era însuşi Freud. Tot el era şi obiectul. Dar uite că învăţătura sa a prins nu numai pe Nebuloasa Andromeda, ci aproape şi pe întreaga Terra. De fapt, bătrânul Freud îşi făcea singur propria sa introspecţie. Bolnavii erau doar simple puncte de pornire de care începe confesiunea lui şi se termina acolo unde credea Freud că trebui să se termine. De altfel, abisul propriului său eu avea o influenţă atât de mare asupra clientelei încât aceasta, indiferent de vârstă şi de sex, printr-un efect de rezonanţă, începea să gândească în ritmul gândirii profesorului Freud. Uneori, se întâmpla însă şi invers: Freud, chiar dacă era atent sau nu la starea pacienţilor, începea să-şi deruleze şirul gândurilor la unison cu ei. Şi cu asta, basta! Cred că am vorbit suficient la modul teoretic despre Freudzi. Acum a sosit timpul să vorbesc ceva mai concret.

Prin urmare, într-o zi de toamnă târzie, pe o vreme ploioasă, hălăduind aiurea pe străzi, m-am abătut şi pe la prăvălia unuia din Freudzi. Când a auzit uşa scârţâind din balamale, bătrânul Freud s-a ridicat politicos de pe trepiedul său matusalemic şi s-a înclinat în faţa mea, poftindu-mă să iau loc pe un scăunel aşezat lângă un maldăr imens de încălţăminte stivuită lângă pervaz. L-am refuzat politicos. Venisem mai mult pentru a mă adăposti de ploaie şi a schimba o vorbă cu cineva.

Tinere, ce vânt te aduce pe aici? mi-a spus cu o voce cavernoasă, ce izvora direct din piept. Te rog să iei loc în timp şi spaţiu. Am zis timp, pentru că la mine timpul nu are măsură. Poţi să stai cât îţi pofteşte inima. Am timp berechet şi pentru mine, şi pentru alţii. Încălţămintea poate să mai aştepte. La mine, după cum vezi, e mult deranj, a adăugat el, fixându-şi mai bine pe ceafă sfoara unsuroasă de la ochelari. Simtă-te cât mai în largul tău. Şi zicând aceasta, bătrânul Freud îmi făcu semn să mă aşez pe un trepied aflat în dreapta sa, lângă maldărul de încălţăminte adunată sub ferestruica străjuită de gratii ce dădea în stradă. Înaintând pe vârfuri, ca să fac zgomot cât mai puţin, mi-am dat poalele parpalacului la o parte şi m-am aşezat pe trepiedul său pe cât de înalt, pe atât de incomod. Privind gemuleţul înălţat cam la o palmă deasupra trotuarului, mi-am adus aminte de cuşca mea de sufleor, în care stăteam ciucit privind razant scena. Eu mă specializasem, după cum v-am spus, în psihologia dungilor de la pantaloni sau a foşnetului ciorapilor de damă ce lunecau deasupra scândurilor roase de atâtea roluri interpretate de generaţii şi generaţii de actori. Bătrânul Freud avea în faţa ochilor lui o simplă ferestruică, prin care observa lumea privind-o tot de jos în sus, studiind cu atenţie încălţămintea şi ciorapii, inclusiv o parte din dunga de la pantaloni sau tivul de la fustă. În funcţie de călcătură, de tremuratul gambei sau mişcarea călcâielor putea reface în gând fizionomia feţei fiecărui om. Surâsul sau crisparea buzelor, încruntarea sau mirarea sprâncenelor ridicate înspre tâmple, rictusurile feţei, ridurile de pe frunte şi sclipirea ochilor îi apăreau reprezentate cu toată claritatea lor pe tocuri sau pe tălpi.

Nichita Danilov este scriitor şi publicist