Furtuna ”Usman” a ucis 68 de oameni în Filipine. Bilanțul negativ crește

luni, 31 decembrie 2018, 11:27
1 MIN
 Furtuna ”Usman” a ucis 68 de oameni în Filipine. Bilanțul negativ crește

68 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma furtunii care s-a abătut săptămâna trecută asupra centrului Filipine, potrivit unui nou bilanţ anunţat luni, care s-ar putea agrava, se tem autorităţile.

Un total de 57 de persoane au fost ucise în regiunea muntoasă Bicol, la sud-est de Manila, iar alte 11 pe insula Samar. Cele mai multe decese s-au produs prin înec sau în urma alunecărilor de teren.

"Mi-e teamă că (bilanţul) va creşte deoarece sunt încă multe zone în care nu am reuşit să ajungem", a declarat Claudio Yucot, directorul protecţiei civile din regiunea Bicol.

Furtuna botezată ''Usman'' a lovit sâmbătă Filipine. Nu a fost însoţită de rafale puternice de vânt aşa cum se întâmplă în cazul taifunurilor, dar a generat precipitaţii intense care au provocat inundaţii şi au slăbit rezistenţa solului, ceea ce a dus la numeroase alunecări de teren.

Comentarii