Happy Nations League

Laimotivul ultimelor zile: România a învins degeaba Muntenegru la Podgorica şi va intra în preliminariile EURO 2004 din urna a patra valorică. Dacă ar mai fi marcat un gol, tricolorii ar mai fi trecut un pârleaz şi ar fi intrat în urna a treia. Adică, în loc să fim colegi cu  marile echipe ale Israelului, Irlandei şi Finlandei, ne strângem laolaltă cu Ungaria, Grecia sau Albania. Vinovatul? Cosmin Contra, care habar n-a avut că mai trebuie un gol pentru liniştea noastră (varianta 1), sau “stolul de granguri” FRF (expresia nu-mi aparţine!) că nu l-au informat  de algoritmul şanselor (cealaltă variantă!).  Hai să mai luăm două posibilităţi în calcul: România ar fi câştigat cu 2-0 la Podgorica (putea fi 5-0, dar asta intră la alt capitol al discuţiei!), dar Israel ar fi egalat Scoţia. Ar mai fi contat? Dacă în condiţiile acestui scor de 1-0, scoţienii ar mai fi marcat un gol, ce relevanţă ar mai fi avut schimbarea lui Keşeru cu Băluţă?. Ar mai fi contat? De loc, ura şi la  gara preliminariilor, peronul 3!Din fericire (sau din păcate, depinde de poziţie), istoria nu se scrie la condiţional, astfel încât concluziile sunt clarissime: 1. Conducerea FRF a dormit în papuci şi am ratat o şansă uriaşă; 2. aceeaşi conducere FRF a încărcat echipa naţională din postura de cap de serie (unde a lăsat-o ilustrul predecesor!) într-o valiză diplomat şi a transbordat-o în urna a treia valorică. Că Piţurcă, că ne-Piţurcă, că Daum că ne-Daum, ce mai tura-vura, Coposu (pardon, Burleanu!) e vinovat.

Discuţia asta este, hotărât, inutilă. Problema este în ce măsură această alunecare a tricolorilor pe frontul urnelor este îngrijorătoare. Şi, la urma urmei, ce mare scofală este această Ligă a Naţiunilor? Dintr-un punct de vedere, întrebarea este justificată, numai că amarnic ne mai dor urnele astea!  Pentru bogaţii de la masa fotbalului, Cupa Naţiunilor pare un moft. De pildă, în Germania nu se pune în scenă niciun festival al tragediei antice cu prilejul retrogradării măreţei “Mannschaft”. Echipele din grupele de trei ale primelor două ligi au la dispoziţie şi date în care să dispute amicale de lux cu schimbări la discreţie. Nu este cazul celorlalte ligi, ale căror echipe sunt condamnate să joace cu adversari de nasul lor într-o competiţie semioficială. Şi poate e mai bine aşa pentru de-al de ai noştri, decât să se arunce cu bani gârlă pentru o Argentină sau o Spanie cu nasul pe sus şi cu gândul la avionul de întoarcere în cele 90^n minute de joc. Însă, totodată, pentru noi şi cei de teapa noastră, această Ligă a Naţiunilor înseamnă o miză în plus. Un 0-0 într-un amical cu Muntenegru n-ar fi însemnat nimic decât o etapă într-un proces de pregătire. În Cupa Naţiunilor este, însă, cu totul altceva. Ne-a aruncat în urna a patra valorică “ fără şanse de acces la Euro 2020 pe calea clasică. Vorba creştinului, să ne ajute Dumnezeu să se întâmple ca majoritatea favoritelor să se califice din preliminarii ca să prindem un loc prin calea întortocheată “Happy Nations Cup”.

În realitate, chiar din urna a patra sunt şanse de calificare directă la Euro, cu o ţâră de noroc. Să nu ne gândim la “grupe horror” cu Franţa & Germania. Dar ar avea oare şi cel mai pesimist microbist român să parieze măcar o chenzină  pe o eliminare a României în faţa unor echipa ca Islanda (în cădere liberă faţă de Euro 2016), Bosnia, Austria sau Cehia? Am menţionat aici doar posibili adversari din urna a doua, fiindcă într-a treia mai sunt Slovacia, Israel, cele două Irlande, Turcia, etc. Pune cineva mâna pe inimă că suntem victime sigure în astfel de confruntări?

Selecţionerul Cosmin Contra are păcatul de a simţi schimbarea în bine a echipei naţionale faţă de cea de anul trecut. Chiar dacă a greşit şi el (gafa cu convocarea lui Tamaş la meciul cu Serbia a fost monumentală!), chiar dacă am jucat prost cu Muntenegru la Ploieşti sau cu Lituania la Vilnius, progresul naţionalei este indiscutabil. Este şi o explicaţie a furiei lui Cosmin Contra, uneori exagerată, dar justificată. “Bre, sunteţi chiori de nu vedeţi că acum jucăm altceva?”

Problema nu este la ora actuală schimbarea lui Keşeru cu Tudor Băluţă. Şi nici calculul variantelor de a ne califica prin play-off-ul Ligii a III-a a “Happy Nations League”. Problema este calificarea pe calea directă şi pregătirea acestei etape din istoria echipei naţionale. Restul, e istorie şi cancanistică.

PS: Scandalurile la care este supus Mircea Lucescu în Turcia nu reprezintă decât o demonstraţie a faptului că, în pofida diferenţelor etnice, lingvistice şi religioase, noi şi otomanii facem parte din aceeaşi zonă marginală a Europei.