IAȘUL, pe mâini bune! (P)

marți, 11 octombrie 2022, 06:50
3 MIN
 IAȘUL, pe mâini bune! (P)

În weekendul ce a trecut a avut loc Comitetul de Coordonare Local al PNL Municipiul Iași, primul desfășurat în format fizic după alagerile interne. Membrii organizației locale a PNL au aprobat Raportul de activitate, Planul de Acțiuni pentru perioada următoare și au validata Rapoartele de implementare a programelor de guvernare locală de la  Primăria Municipiului Iași și Consiliul Județean Iași.

De asemenea membrii PNL Municipiul Iași au aprobat, în unanimitate Rezoluția "Iașul pe mâini bune!" prin care liberalii ieșeni prezintă multiplele avantaje ale bune colaborări între cele două instituții fanion din administrația publică. Astfel: documentația pentru noua Sală Polivalentă este gata, așteptând doar aprobarea indicatorilor tehnico-economici de către CNI, noul Terminal al Aeroportului este în execuție și s-au demarat documentațiile pentru două noi căi de acces la Aeroport, una făcută de Primărie și o alta de Consiliul Județean. Implementăm împreună mult așteptatul transport metropolitan. Și tot cele două instituții vor depune în parteneriat proiectul pentru reabilitarea Filarmonicii pentru a fi finanțat din noul Program Operațional Regional. Iar exemplele nu se opresc aici.

PNL Iași va implementa proiectele Iașului, în ciuda obstacolelor ridicate de adversarii politici

Din păcate ceilalți actori politici locali reprezentați în Parlament aleg să facă o opoziție perfect neconstructivă inclusiv împiedicând realizarea proiectelor Iașului. Ori acest lucru este inacceptabil din orice unghi am privi lucrurile iar electoratul vede și va taxa acest comportament la vot.

Modul în care Iașul arată și se “mișcă” în competiția socio-economică a marilor orașe ale României este apreciat pozitiv de toți cei care ne trec pragul iar recent Iașul a fost desemnat Destinația de City-Break a anului 2022.

Liberalii ieșeni sunt îngrijorați de întârzierea stabilirii traseului pentru Centura de Nord a Municipiului Iași.

PNL are acum la Iași cel mai bun rezultat din câte a avut vreodată iar performanțele, măsurate prin numărul de aleși locali, fie ei primari, consilieri județeni sau locali, îndreptățesc echipa liberală de la Iași să solicite Guvernului o mai mare deschidere către confirmarea reprezentării Iașului în structurile Guvernului.

Este necesară o atenție sporită asupra proiectelor care necesită sprijin central, fie că vorbim de construcția Sălii Polivalente, reabilitarea Colegiului Pedagogic, construcția sau modernizarea de unități spitalicești sau modernizarea infrastructurii de transport. Iar în acest ultim subiect solicităm Ministerului Transporturilor și Infrastructurii măsuri adecvate și hotărâte pentru accelerarea finalizării documentațiilor pentru Autostrada A8 – Autostrada Unirii – astfel încât aceasta să se califice pentru execuția lucrărilor finanțate din viitorul Program Operațional Transport (POT).

Întârzierea cu care se derulează procesul de stabilire a traseului Centurii de Nord a Municipiului Iași este de natură să producă îngrijorări majore. Municipiul Iași și ieșenii, în ansamblul lor, au nevoie de această conectivitate, la nivel de autostrada, cu Vestul pentru a fructifica la maxim potențialul său de dezvoltare iar conectarea eficientă cu celelalte provincii istorice ale țării este o datorie pe care ieșenii nu au “încasat-o” încă.

 

Comentarii