Cum a rămas Iaşul pe drumuri taman în an electoral?

Iată câte parale fac politicienii ieșeni: doar drumuri mici, că proiectele mari rămân de căruță

sâmbătă, 29 februarie 2020, 03:01
4 MIN
 Iată câte parale fac politicienii ieșeni: doar drumuri mici, că proiectele mari rămân de căruță
În loc să ne prindă cu o efervescenţă maximă pe şantierele dedicate noii infrastructuri rutiere, heirupisme cu care ne-au obişnuit candidaţii în ultimele campanii dinaintea alegerilor de peste 20 de ani încoace, anul electoral actual pare a fi cel mai ruşinos din acest punct de vedere: se va lucra doar la podeţe şi drumege. Marile proiecte de infrastructură, atât în oraş cât mai ales în judeţ, sunt toate la sertar, în cel mai bun caz urmând ca alegătorilor să le fie vânturată câte o nouă hârtie sau un alt studiu despre autostrăzi, drumuri expres sau pasarele. Cel mai dorit proiect al ieşenilor, Autostrada Unirii, este în cel mai jalnic stadiu: s-a întors de unde a plecat. Ruşine, domnilor politicieni: până acum ne mulţumeam că măcar în campanie se face treabă; acum, nici în an electoral nu se mai face nimic! O analiză a proiectelor privind drumurile judeţului cu care intrăm în anul electoral, în rândurile de mai jos:
Să începem cu cel mai dorit proiect al ieşenilor şi moldovenilor: Autostrada Unirii! Lansată în licitaţie încă din 30 mai anul trecut, atribuirea contractului de parteneriat public-privat pentru realizarea obiectivului „Autostrada Târgu Neamţ-Iaşi“ a fost trecută pe linie moartă: offline, potrivit anunţului încă afişat pe platforma electronică de achiziţii publice. Cu o lună în urmă, Guvernul Orban a anulat decizia Guvernului Dăncilă prin care acest segment, care de fapt e doar de la Soci (localitate situată pe E85/DN2) până la Leţcani, fusese „smuls“ de la Ministerul Transporturilor şi dat Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză. CNSP a lansat licitaţia pornind de la o valoare estimată de un miliard de euro, atrăgând ofertele a patru asocieri de firme din Turcia şi China. În aprilie urma să fie deschise ofertele, potrivit ultimului anunţ adăugat la sfârşitul lunii trecute pe pagina licitaţiei, cu doar o zi înaintea anulării procedurii PPP. 
 
Anul trecut, înaintea alegerilor prezidenţiale, se vorbea de acordarea statutului de „importanţă naţională“ pentru autostrada A8 în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. Pentru moment, însă, sunt în derulare doar actualizări sau întocmiri de studii de fezabilitate pentru câteva segmente de autostradă. Licitaţia pentru SF-ul segmentului Iaşi-Ungheni este în toi, în vreme ce bucăţile Iaşi-Leţcani (Centura de Nord) şi Soci-Tg. Neamţ abia urmează să fie licitate. Ca urmare, alegerile ne vor prinde având pe masă doar hârtii.
 
Şi DN 28B aniversează un an de sertar
 
Un alt proiect important: drumul naţional spre Botoşani. Licitaţia pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare a DN 28B Tg. Frumos-Botoşani (76,7 km) se pregăteşte să aniverseze, şi ea, un an de la lansare. Sfârşitul lunii martie este ultimul termen anunţat pentru evaluarea financiară a ofertelor depuse de cele trei asocieri de firme care concurează pentru adjudecarea contractului estimat la 268,6 milioane de lei. Durata contractului este de 89 de luni: 5 luni pentru proiectare, 24 de luni pentru execuţia lucrărilor şi 60 de luni – perioada de garanţie. Prima procedură de licitaţie, lansată în 2018, a eşuat, în ciuda faptului că fuseseră depuse zece oferte.
 
Se lucrează pe ceva mai mult de un sfert din lungimea Axei Iaşi-Suceava
 
Celălalt mare proiect de modernizare a unor drumuri – judeţene de astă-dată – a pornit doar pe jumătate. Sau, mai degrabă, doar pe un sfert, dacă luăm în considerare lungimea totală de peste 170 km. După cum am relatat, atribuirea celui de-al treilea lot al Axei rutiere Iaşi-Suceava, cel dintre Belceşti şi Lespezi – 40,6 km şi 96,1 milioane de lei – a fost contestată, termenul ultim de revizuire fiind 11 mai. Până la mijlocul lunii aprilie are termen şi Consiliul Judeţean Suceava să anunţe câştigătorii pentru cele două loturi ale Axei de pe teritoriul judeţului vecin. Drumul ar urma să facă legătura dintre Iaşi şi Suceava, pe drumuri judeţene reabilitate complet, prin Breazu – Movileni – Coarnele Caprei – Lespezi – Probota (SV).
 
Ce drumuri judeţene mai primesc carosabil nou
 
Dacă, din categoria marilor proiecte, se lucrează doar pe primele două loturi ale Axei Iaşi-Suceava (din Iaşi până la Belceşti), alte drumuri judeţene sunt recepţionate, în şantier sau în proceduri de licitaţie. Vorbim, din păcate, doar de drumuri cu importanţă redusă. Astfel, săptămâna aceasta a fost semnat contractul de execuţie a lucrărilor pe aproape 2 km din DJ 281 B Coarnele Caprei-Arama. Firma Eky-Sam SRL şi-a adjudecat contractul în valoare de 4,61 milioane de lei, termenul de finalizare fiind sfârşitul acestui an. Aceeaşi companie se va ocupa şi de un segment de 2,2 km de pe DJ 280, între Oţeleni şi limita judeţului Neamţ. Contractul în valoare de 4,9 milioane de lei prevede un termen de execuţie de 8 luni.
Începe, de asemenea, modernizarea DJ 208G Kogălniceni-Oboroceni pe o distanţă de 5,4 km. Compania Construct & Drum SRL va reface drumul pe parcursul următoarelor nouă luni, valoarea contractului fiind de 10,7 milioane de lei.
Săptămâna aceasta a fost emis şi ordinul de începere a lucrărilor de modernizare a DJ 249 Tomeşti-Ţuţora. De cei 7,8 km de drum se va ocupa Geiger Transilvania SRL contra sumei licitate de 19 milioane de lei. Şantierul va dura un an.
Cu cele şapte proiecte de modernizare de drumuri finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală în mare parte finalizate, Consiliul Judeţean a alocat fonduri pentru alte DJ-uri. Licitaţii sunt în derulare pentru modernizarea mai multor segmente de pe DJ 282D (Româneşti-Podu Iloaiei, Popeşti-Mădârjac, 30 km) şi a DJ 249D (Moreni-Prisăcani-Măcăreşti-Grozeşti, 28,7 km).
 
Radu MEŞNIȚĂ
 
De undeva de aici începe Axa strategică Iaşi – Suceava, un proiect ce a prins cel puţin două cicluri electorale

Comentarii