De Business

Punem punctul pe știi

Ieşenii muncesc cât bucureştenii pentru achiziţia unui apartament, dar mai puţin decât clujenii

marți, 23 octombrie 2018, 01:50
6 MIN
 Ieşenii muncesc cât bucureştenii pentru achiziţia unui apartament, dar mai puţin decât clujenii

Salariul mediul raportat la preţul mediul al unui metru pătrat de apartament reprezintă 36% în Cluj, 49% în Iaşi şi 50% în Bucureşti. Rezultă că raportul lefuri preţuri la apartamente este cel mai favorabil pentru locuitorii capitalei.

 

Iaşul a ajuns să se numere printre oraşele unde media preţului pe metru pătrat a trecut de pragul de 1.000 de euro la apartamentele noi. Pentru a vedea cât timp trebuie să muncească un angajat cu salariul mediu pe economie pentru a putea plăti un metru pătrat din casa mult dorită, am analizat piaţa imobiliară din Iaşi, Bucureşti şi Cluj, raportând preţurile la salariile medii din oraşele respective. Astfel, am luat în calcul salariul mediu din Bucureşti, care este de 3.200 de lei, din Cluj, unde este de 2.500 de lei şi din Iaşi, unde salariul mediu este de 2.246 de lei. Preţurile medii pe metru pătrat într-un bloc nou sunt, conform unui studiu făcut de platforma imobiliare.ro de 1.000 de euro la Iaşi, 1.390 de euro la Bucureşti şi de 1.490 de euro la Cluj. După calculele noastre, un clujean plăteşte mai mult din veniturile sale pentru un metru pătrat decât un ieşean ori un bucureştean. Salariul său pe o lună reprezintă 36% din preţul unui metru pătrat, deoarece el încasează 2.500 de lei iar metrul pătrat este în medie la un apartament nou de 6.300 de lei. Menţionăm faptul că la Cluj preţul locuinţelor a explodat în ultimul an şi au depăşit capitala. La Iaşi, salariu mediu reprezintă 49% din preţul pe un metru pătrat, salariul mediu fiind de 2.246 de lei, iar preţul mediu pe metru pătrat de 4.600 de lei. La Bucureşti raportul este de 50%, salariul reprezentând fix jumătate din preţul unui metru pătrat. Mai exact, ieşeanul şi bucureşteanul vor trebui să strângă veniturile pe două luni pentru un metru pătrat în oraşele lor iar clujeanul va trebui să strângă salariile medii de pe două luni şi jumătate.

Ofertă bogată şi în Iaşi

Pentru o imagine cât mai clară pentru locuitorii din municipiul Iaşi, am făcut un calcul şi pe zone. Calculele noastre se bazează pe preţurile la apartamente noi din cinci zone ale municipiului Iaşi (Tudor Vladimirescu, Tătăraşi, Palas, Copou şi Cug) iar pentru o relevanţă mai mare, am luat complexurile rezidenţiale mari, care sunt încă în construcţie şi pe care cititorii le pot identifica mai uşor: Conest, Newton, Royal Tower, Lazăr Rezidence şi Rondul Vechi Rezidence. Spre exemplu, la Conest Grand Rezidence, care se construieşte acum în spatele Kaufland-ului din Tudor Vladimirescu, un metru pătrat costă 1.400 euro, adică 6.400 de lei. „În promovarea noastră noi includem şi balconul, însă pentru o privire de ansamblu mai bună, pentru că băncile nu iau în considerare şi balcoanele, spunem că metru pătrat util este de 1.300 de euro iar metru pătrat de balcon este de 500 euro. Astfel, un apartament cu două camere, de 63,99 metri pătraţi, din care balconul este de 7,60 metri pătraţi, ajunge să coste în jur de 79.000 de euro”, a precizat Alin, persoana care se ocupă cu vânzarea apartamentelor din Conest Grand Rezidence. Aşadar, pentru un metru pătrat de apartament în acest complex (6.400 de lei), persoana care lucrează pe salariu mediu al oraşului (2.246 de lei) va trebui să strângă veniturile pe aproape trei luni de zile. Continuăm experimentul cu zona Tătăraşi, unde se află complexul rezidenţial Newton, în spatele magazinului Lidl. Aici balcoanele sunt foarte mari, de aproximativ 11 metri pătraţi la fiecare apartament, prin urmare vom lua în calcul preţul pe metru pătrat util. „Un metru pătrat util costă 1.500 de euro, iar un metru pătrat de balcom ajunge, să zic, la 1.000 de euro. Totuşi noi vindem cu preţ per apartament, nu separat, prin urmare avem un preţ pus per total de 1.685 de euro pe metru pătrat. De exemplu, acum mai avem daor apartamente cu două camere, iar un apartament de 52 metri pătraţi ajunge la 76.440 de euro, cu TVA inclus”, ne explică Ionuţ, agent de vânzări în cadrul complexului Newton, complex construit de omul de afaceri Bogdan Gheorghiu. Luăm aşadar cei 1.500 de euro pe metru pătrat util (6.900 de lei), şi observăm că angajatul trebuie să pună deoparte veniturile pe trei luni şi jumătate.

Doi ani pentru o baie de 4 mp, cu minimul pe economie

În Copou, în zona Seminarului Teologic şi a Liceului Pedagogic, pe Aleea V. Lupu,  preţul pe metru pătrat se învârte între 1.000-1.300 euro pe metru pătrat, în funcţie de proximitatea de oraş. Nici aici dezvoltatorii nu vând cu preţuri separate pentru balcon şi spaţiu util. „La Royal Town preţul este în jur de 1.000 de euro la întreg, nu la metru pătrat. De regulă dacă se vinde prin bancă dezvoltatorul vrea minim 30% avans, prin urmare diferenţa la preţul la balcon intră aici”, ne explică agentul imobiliar care se ocupă de vânzarea acestor apartamente, construite de dezvoltatorul Ruslan Rotaru. Ca exemplu, am luat un apartament de 47,90 metri pătraţi, la preţul de 55.000 de euro, cu 42,45 metri pătraţi utili. Calculat la întreg, preţul este de aproape 1.300 de euro pe metru pătrat (5.980 lei). Pentru a cumpăra un singur metru pătrat în acest complex, ieşeanul trebuie să pună deoparte salariul său pe două luni şi jumătate. Trecem în revistă şi zona centrală, unde la Lazăr Rezidence, lângă Palas, preţul pe metru pătrat util este de 1.650 de euro (7.590 de lei), cel mai scump din municipiul Iaşi. Aici, dezvoltatorul Cristin Zămosteanu  ridică apartamente cu logie în loc de balcon, însă nici pe acestea băncile nu le consideră spaţiu util, prin urmare nu le iau în calcul la un credit ipotecar. Aici, un apartament cu două camere de 47,20 metri pătraţi ajunge să coste 77,880 de euro iar ieşeanul trebuie să pună deoparte pentru fiecare metru pătrat câte trei salarii jumătate. Ultima zonă analizată de noi este CUG-ul, mai exact blocul pe care îl construieşte acum dezvoltatorul Daniel Niculiţă, lângă Selgross.Este vorba de blocul care a încurcat circulaţia mai multe luni din cauza riscului de surpare a străzii principale, acolo fiind oprită circulaţia pe un întreg sens de mers. Aici metrul pătrat scos pe piaţă este de 1.150 de euro metrul pătrat (5.290 de lei). De exemplu, pentru un apartament cu două camere, în suprafaţă de 47,3 metri pătraţi, un cumpărător trebuie să plătească 54.395 de euro. Ieşeanul cu salariul mediu pe zona noastră trebuie să muncească două luni şi o săptămână pentru a putea plăti un metru pătrat în blocul „Rondul Vechi Rezidence” din CUG. Dacă am fi să luăm în calcul salariul  minim pe economie pe ţară, lucrurile ar fi stat mult mai rău, deoarece pentru un metru pătrat într-un bloc de pe lângă Palas, un ieşean ar fi trebuit să strângă toţi banii munciţi în şase luni, adică din jumătate de an. Doar pentru o baie de 4 metri pătraţi, acesta ar trebui să pună deoparte timp de doi ani, toţi cei 1.160 de lei, cât este în prezent salariul lunar minim pe economie în România. (Paula TROFIN)

Comentarii