Igor Dodon, minciunile şi curajul de berărie

Odată cu semnarea de către Maia Sandu a decretului de dizolvare a Parlamentului şi de organizare a alegerilor legislative anticipate pentru data de 11 iulie 2021, Republica Moldova intră într-o conjunctură favorabilă în care se întrezăreşte o reală şansă de resetare şi reformare a actualei clase politice de peste Prut. Iar această şansă a Maiei Sandu şi a alegătorilor proeuropeni, oricât de paradoxal ar suna, poartă numele lui Igor Dodon.

Probabil că niciodată stânga promoscovită de la Chişinău nu a avut un lider mai slab, mai ezitant şi mai lipsit de charismă aşa cum este astăzi Igor Dodon. Inventat şi antrenat parcă doar pentru a face parte din echipa de rezervă a altor lideri politici, actualul preşedinte al socialiştilor moldoveni nu a putut (sau nu a vrut) să îşi construiască propria sa imagine, limitându-se la a încerca să le copie comportamentul foştilor săi mentori şi sponsori, Vladimir Voronin (fostul Preşedinte comunist al Republicii Moldova) şi Vladimir Plahotniuc (maleficul oligarh de la Chişinău, actualmente fugar prin tot felul de zone de pe glob în care jurisdicţia europeană nu are acces). Voronin şi Plahotniuc au condus Republica Moldova cu o mână de fier, după modelul autoritar rusesc, însă nici măcar ei şi sistemul lor dictatorial nu au reuşit să reziste în faţa dorinţei de libertate a moldovenilor, lucru pe care – evident – Dodon nu a fost capabil să îl înţeleagă. Încercările perseverente ale lui Dodon de a poza în lider dur şi intransigent, împletite cu savuroasele sale minciuni şi gafe de comunicare, au dat naştere unui tip de lider care mai degrabă stârneşte zâmbetele oponenţilor săi, comportamentul său politic ajungând să fie mai previzibil decât cel al unui copil de trei ani care o tuleşte din cameră imediat ce a făcut o boacănă, crezând că nimeni nu va şti ce s-a întâmplat.

Sarabanda sa de minciuni livrate pe bandă rulantă l-ar face invidios până şi pe Victor Viorel Ponta, Igor Dodon devenind proverbial la Chişinău prin faptul că atunci când zice „da” toată lumea ştie că, de fapt, e vorba despre un mare „nu”. 

Acelaşi om care spunea în 2016 că se întreţine „şi din banii părinţilor”, aceştia „ajutându-l regulat”, astăzi îşi expune fără jenă vacanţele luxoase, demne mai degrabă de un bancher elveţian, numai nu de socialist simplu, din popor. La fel cum acelaşi Dodon, care nu scapă nicio ocazie de a se poza evlavios, cu o lumânare în mână pe muntele Athos ori la Catedrala din Chişinău, nu s-a sfiit să evoce cum în campania electorală prezidenţială a apelat la o prezicătoare din satul Etulia care „mi-a ghicit în ouă că voi câştiga alegerile chiar din primul tur”. Rezultatul, după cum bine ştim, a fost taman pe dos, Dodon pierzând ruşinos alegerile în faţa Maiei Sandu după al doilea tur de scrutin, lucru care a dezorientat-o puţin pe doamna Nadejda, ghicitoarea cu pricina: „Sunt aşa de indispusă că mi s-a ridicat zahărul. Nu mi s-a mai întâmplat ca ceea ce ghicesc să nu se îndeplinească. Duminică dimineaţa înainte de a merge la alegeri am mai spart un ou, dar deja nu mi-a arătat nimic”.  Însă, între noi fiind vorba, şi doamna Nadejda – ca şi marea parte a alegătorilor de peste Prut – ştia foarte bine că timpul politic al lui Igor Dodon se scursese şi că victoria Maiei Sandu era previzibilă, lumea dorindu-şi mai mult ca niciodată apropierea de Uniunea Europeană şi îndepărtarea de Kremlin.

Imediat după ce a pierdut alegerile prezidenţiale, Igor Dodon a spus că el şi partidul său, al Socialiştilor, îşi doresc alegeri parlamentare anticipate pentru a reseta Legislativul şi a-l curăţa de oamenii lăsaţi în urmă de Plahotniuc. Numai că, aşa cum ziceam şi mai sus, toată lumea de la Chişinău a ştiut că acest „da, vrem anticipate” al lui Dodon nu însemna în realitate decât un ferm „nu, nu vrem sub nicio formă”. Lucru de altfel confirmat în aceste patru luni scurse de la începutul anului 2021 prin toate eforturile depuse de către Dodon şi sistemul său încă în funcţie pentru a sabota organizarea alegerilor legislative anticipate. De la demiterea propriului guvern (pentru a o lăsa pe Maia Sandu fără un executiv funcţional) şi până la inventarea şi instituirea unei stări sanitare „de urgenţă” pe tot teritoriul Republicii Moldova (o stare „de urgenţă” atipică, în realitate, în care mai degrabă s-au ridicat unele restricţii decât s-au impus altele mai stricte), totul a fost testat. Ba chiar s-a încercat şi o preluare a Curţii Constituţionale de către Parlamentul existent, loial lui Dodon, după modelul blitzkrieg-ului legislativ de la noi, din 2012, atunci când a fost suspendat Preşedintele Traian Băsescu. Dar nici măcar acest lucru nu i-a fost de ajutor lui Dodon, intervenţiile prompte şi ferme ale oficialilor Uniunii Europene şi Statelor Unite ale Americii tăind din elanul revoluţionar socialist de la Chişinău.

Pus în faţa faptului împlinit, odată cu semnarea de către Preşedintele Maia Sandu a decretelor de dizolvare a Parlamentului şi de organizare a alegerilor parlamentare anticipate, domnului Igor Dodon i-a revenit brusc curajul de berărie: „Vreţi alegeri? Să mergem la alegeri! Aceste alegeri parlamentare au fost inevitabile, iar noi suntem pregătiţi să facem faţă acestei provocări politice”. După care, fremătând, domnul Dodon a umblat la cufărul cu minciuni şi a început pregătirea pentru noua campanie electorală: „Chemăm poporul Republicii Moldova să fie pregătit pentru a opune rezistenţă uzurpatorilor care tind să lichideze statul moldovenesc independent şi să instaureze o guvernare din exterior. La alegeri sau prin orice altă metodă de drept, noi trebuie să demonstrăm că nu vom ceda ţara noastră planurilor NATO. Şi socialiştii, şi alte partide de pe eşichierul de stânga trebuie să fie pregătiţi, ca în cadrul viitoarelor alegeri, să vină în apărarea poporului nostru moldovenesc ortodox. La parada din 9 Mai, noi va trebui să demonstrăm unitatea noastră, pentru memoria strămoşilor noştri, dar şi pentru a confirma credinţa şi valorile noastre. Împreună vom salva ţara, Patria noastră, Moldova noastră!”

„Ura! Ura! Ura!” au strigat într-un glas mâna de socialişti dispuşi să îl mai creadă încă pe Igor Dodon. Între timp noi pregătim popcorn şi cola, vorba altui Pinocchio politic născut talent, murit speranţă, şi bifăm viitoarele subiecte de campanie ale socialiştilor de peste Prut: forţele externe care vor răul ţării, dictatura NATO, uzurpatorii, ortodoxia şi suveranitatea. Leit subiectele favorite ale lui Victor Orban şi Liviu Dragnea. (Salutări şi spor la treabă acolo unde este!) De parcă toţi trei, Orban, Dragnea şi Dodon ar fi împrumutat de la bibliotecă acelaşi manual de propagandă. Ori poate, Doamne Fereşte, au avut parte de aceiaşi „consultanţi” externi?