Îmbrățișarea care poate trezi echipa

marți, 15 decembrie 2020, 02:43
7 MIN
 Îmbrățișarea care poate trezi echipa

Căpitanul Politehnicii, Andrei Cristea, i-a întins public mâna antrenorului Daniel Pancu, sub privirile preşedintelui Ciprian Paraschiv

 

 

Politehnica Iaşi strânge rândurile înaintea ultimelor două meciuri oficiale din acest an, care se vor juca mâine, acasă, de la ora 15:00, cu Academica Clinceni şi duminică, de la ora 14:00, în deplasare, cu FC Hermannstadt. La conferinţa de presă organizată ieri la club, căpitanul echipei, Andrei Cristea, i-a întins mâna şi l-a îmbrăţişat pe antrenorul Daniel Pancu, gestul, derulat sub ochii preşedintelui Ciprian Paraschiv, surprinzândul-l plăcut pe tehnican.

Cristea a dat şi câteva declaraţii: “A fost un an dificil pentru noi. Cu multe nerealizări, dar şi cu victorii frumoase, cu UTA, FCSB şi cu CFR, în Cupă. Nu e târziu! Voluntari avea opt puncte după patru etape din retur şi s-a salvat. Toţi facem greşeli, important este să fim uniţ! Va fi un final de an dificil, însă am încredere că putem obţine rezultatele dorite. Suporterii adevăraţi sunt convins că sunt alături de noi”. Pancu a reacţionat: “Jucătorii cu mare experienţă, cu mare valoare, e normal că sunt mai capricioşi. Aşa am fost şi eu. Important este binele Politehnicii. Suntem Poli Iaşi, trebuie să apărăm emblema aceasta!” Tehnicianul a mai adăugat: “E ruşinos că am luat un punct în opt etape. Sunt momente grele. Aveam nevoie de şase săptămâni să pregătesc echipa, nu am avut, luptăm în continuare. Nu am avut nici şansă, în niciun meci din campionat! Vom lucra şi la mental, cădem după ce luăm goluri, nu-mi mai recunosc echipa. Acum, problema e doar la noi! Avem nevoie de o victorie pentru deblocare”.

Paraschiv a transmis şi el încredere echipei: “Revoluţia în fotbalul ieşean a început pe 1 februarie. În ciuda rezultatelor din ultima perioadă, sunt foarte optimist, deoarece ardem pentru această echipă. Şi eu, şi Daniel, şi Andrei, oameni care au scris istorie pentru fotbalul ieşean. Suntem luptători, suntem la două victorii de play-off! Dacă aveam noroc în două meciuri, cu Astra, Piteşti, Dinamo sau altele, acum era o altă situaţie. Avem însă o echipă de caractere, vor veni şi rezultatele!”. Preşedintele Politehnicii s-a referit şi la situaţia financiară: “În sezonul trecut, Poli vindea jucător la kilogram să evite depunctarea. În plus, erau bani împrumutaţi, bani cesionaţi din drepturi TV. Acum, sunt datorii, nu aveam cum să echilibrăm balanţa într-un an cu pandemie, dar nu avem niciun leu împrumutat, niciun leu cesionat”. Prasachiv a vorbit şi despre relaţia cu oficialităţile locale: “Mulţumesc domnului primar, şefilor grupurilor consilierilor locali şi consilierilor locali pentru sprijinul acordat. Aştept un răspuns de la Consiliul Judeţean. Am discutat cu domnul preşedinte Alexe, cu domnul vicepreşedinte Dangă, miercuri e ultima şedinţă din acest an la CJ. Sper să ne vină alături, vom vedea…”Şeful executivului ieşean a anunţat, în sfârşit, şi că va lansa un proiect de redresare a clubului: “Consiliul Director trebuie reformat. Reprezentanţi ai CL şi CJ, ai mediului de afaceri, trebuie să facă parte din CD. Până la finalul anului voi prezenta Consiliului Local şi Consiliului Judeţean un plan de redresare al fotbalului ieşean”. Ciprian Paraschiv a mai spus că “mă uit liniştit în oglindă la ce am făcut până acum. Sunt emoţionat de câte mesaje de încurajare am primit după meciul cu Dinamo. Indiferent de critici, iubesc necondiţionat Poli şi suporterii ei. Obiectivele mele sunt continuarea reformelor, reformarea Academiei, obţinerea de rezultate şi echilibrarea financiară a clubului”.

Meciul dintre Politehnica şi Academica, de mâine (partida, programată iniţial marţi, a fost amânată după ce disputa dintre echipa din Clinceni şi FC Argeş, care trebuia să se deruleze sâmbătă, s-a derulat duminică), va începe la ora 15:00.

Ultimul meci al etapei a XIII-a: UTA – CSU Craiova 1-2 (1-2). Buhăcianu (21) / Cicâldău (14), Ofosu (26). În min. 86, Benga (UTA)  a fost eliminat.

            Clasament

1.Craiova      13       10       1          2          19-7   31 (^13)

2.FCSB         13       10       0          3          34-14 30 (^12)

3. CFR           13       8          3          2          16-6   27 (^6)

4. Sepsi         13       6          5          2          20-12 23 (^5)

5. Clinceni     13       6          5          2          15-9   23 (^2)

6. Viitorul       12       4          5          3          18-16 17 (-1)

7. UTA           13       4          5          4          13-16 17 (-1)

8. Chindia     13       4          4          5          8-10   16 (-2)

9.Dinamo      13       4          3          6          17-15  15 (-6)

10. Botoşani  13       3          5          5          18-20 14 (-4)

11.Voluntari  13       4          2          7          19-22 14 (-7)

12.FCH          12       3          5          4          14-18 14 (-4)

13..Mediaş    13       4          1          8          18-2313 (-5)

14.Astra         13       2          4          8          12-21 10 (-11)

15.Poli Iaşi    13       3          1          9          13-35 10 (-11)

16.FC Argeş 13       2          3          8          10-20 9 (-12)

Golgeteri: Man (FSCB) – 10; Tănase (FCSB) – 9: Dumitru (Gaz Metan) – 8

 

 

 

 

Programul etapei a XIV-a (15-18 decembrie

Marţi: Astra Giurgiu – Gaz Metan Mediaş (ora 18:45), FC Viitorul – FC Botoşani (21:00). Miercuri: Politehnica Iaşi – Academica Clinceni (15:00), FC Argeş – FC Hermannstadt (17:00), FC Voluntari – Chindia Târgovişte (19:30);

Joi: Sepsi Sfântu Gheorghe – UTA (17:30), Dinamo – CFR Cluj (20:30);

Vineri: CSU Craiova – FCSB (20:30)

Partidele vor fi transmise pe canalele LOOK, Digi şi Telekom

Foto: www.politehnicaiasi.ro

 

Comentarii