Impozite şi taxe, pentru ce?…

În primul rând, să înţelegem un pic statul, sau, vorba lui J.J. Rousseau, “contractul social” pe care un individ îl semnează în momentul când se naşte într-o anumită ţară legitimă. Pe scurt, în acel moment al venirii pe lume, fiecare omuleţ cedează benevol, că altfel nu se poate, toate drepturile sale personale comunităţii din care automat face parte, în schimbul drepturilor tuturor celorlalţi membri. Cu alte cuvinte el este şi nu mai este liber: poate să facă ceea ce vrea, dar în limitele impuse de comunitate, recompensa fiind protecţia faţă de tot ce este rău oferită de organizaţia numită stat.

Bineînţeles că nu totul este doar vorbă în vânt, ci mai trebuie să contribuie un pic şi cu ceva material, iar acest ceva reprezintă un fel de taxă de protecţie numită impozit. Cu aceşti bani statul reuşeşte să asigure ceea ce a promis: siguranţa cetăţenilor faţă de tot ce este rău.

Ce se întâmplă dacă un cetăţean refuză să contribuie la taxa de protecţie? Păi, e ca şi cum el ar refuza să mai fie membru al comunităţii, iar aceasta din urmă şi-ar ridica mâna de pe el care ar deveni liber cu adevărat, liber să se apere singur de tot ce este rău… Practic, asta ar însemna ca individul să îşi ia catrafusele şi să caute un loc care nu aparţine niciunei comunităţi unde să se stabilească şi să trăiască aşa cum doreşte. E clar că asta nu prea se poate, prin urmare suntem cu toţii condamnaţi să facem parte dintr-o societate. Nu avem încotro. Şi suntem la fel de condamnaţi să plătim taxele şi impozitele care ţin statul activ atâta timp cât vom trăi. Iar dacă nu o facem, statul, adică ceilalţi membri ai comunităţii care plătesc, inclusiv rudele, prietenii, vecinii şi colegii noştri dragi, va face tot posibilul să ne determine prin orice mijloace să ne plătim datoriile, de la pedepse mici, până la închisoare, adică trimiterea într-un loc unde cetăţeanul revoltat poate fi absolut liber între patru pereţi…

Altfel spus, cei aproximativ 200 de lei/an pe care trebuie să îi plătim noi pentru casă se vor vărsa într-o groapă mare şi sacră numită buget şi vor fi apoi distribuiţi către diversele guri ce trebuie hrănite şi care muncesc strict pentru siguranţa societăţii: poliţie, armată, jandarmerie, sănătate, educaţie, drumuri şi poduri, căi ferate, mediu, guvern, parlament ş.a.m.d. Toate aceste forme de organizare sunt soluţiile pe care le-a găsit statul pentru a creea un cadru cât mai sigur pentru membrii ei care sunt cuminţi şi îşi plătesc contribuţia. Nimic mai mult. Cine vrea mai mult va apela, evident, la ceva care nu aparţine statului, la ceea ce e privat: locuinţe, autovehicule, telefonie, vacanţe, turism, distracţie etc. care sunt mai scumpe, mult mai scumpe, dar care pot fi negociate, schimbate, în comparaţie cu statul.

Teoretic vorbind, da, statul este un fel de afacere pentru că implică mereu două părţi contractante, o investiţie, angajaţi şi profit. Şi e o afacere destul de bună pentru cine întră în ea, să fim serioşi, adică unde mai găseşti posibilitatea să obţii servicii de poliţie, sănătate, educaţie, drumuri etc. pentru 200 lei pe an?… Un  simplu abonament la telefon sau cablu tv costă mult mai mult. Ce-ar fi să plăteşti separat pentru fiecare, îţi dai seama unde am ajunge? Am fi mai liberi, dar ar trebui să fim foarte, foarte, foarte bogaţi…

Aşadar, din punctul meu de vedere, atunci când cineva spune că îşi plăteşte taxele şi impozitele degeaba nu poate să spună decât o aberaţie, fiindcă, fie şi în situaţia în care cetăţeanul respectiv nu este mulţumit de un serviciu al statului, banii lui oricum vor fi folosiţi pentru susţinerea celorlalte servicii care sunt active şi cât de cât satisfăcătoare. Banii nu sunt daţi degeaba. Iar acel cetăţean nu va da dovadă decât de neseriozitate şi chiar nedreptate izvorâtă din neştiinţă ori ignoranţă.

Ce să mai vorbesc de cei care se laudă că nu au plătit de câţiva ani impozitul pentru că aşteaptă să vadă “ceva mişcând” din partea statului… Mă refer aici la cei care nu sunt mulţumiţi de deciziile celor aflaţi la conducerea statului şi care sunt aleşi tot de el, cel care nu plăteşte… Sau nu. Iar aici ajungem la un alt aspect interesant, sau mai degrabă absurd. Foarte mulţi dintre cei care apelează la motivaţia taxelor şi impozitelor nu au mers şi nici nu merg la vot. Cu alte cuvinte, ei nu contribuie cu absolut nimic la susţinerea comunităţii din care fac parte, în schimb au toate pretenţiile de la ea… Ce argumente poţi să ai în faţa unui cetăţean care vrea să trăiască într-o societate perfectă, dar faţă de care să nu aibă niciun fel de datorie?!…

Am mai spus-o şi altă dată, acum o repet în alt context: în opinia mea absenteismul de la vot şi neplata impozitelor şi taxelor reprezintă în primul rând moral o nedreptate crasă şi în al doilea rând social o ilegalitate care ar trebui pedepsită aspru. E adevărat că, trăind de mii de ani în organizaţii sociale, omul a dezvoltat o toleranţă la binele asigurat de acestea, el nu mai realizează ce înseamnă să fie în afara unei comunităţi umane, să îşi asigure singur toate cele necesare pentru propria protecţie şi integritate, de aceea îşi permite să neglijeze importanţa statului şi chiar să îl înfrunte ca un copil răsfăţat, uitând sau neconştientizând faptul că în realitate el nu se luptă cu o simplă şi unică entitate, ci ansamblul tuturor celorlalte entităţi care sunt restul cetăţenilor în afară de el, membri benevoli ai aceleiaşi organizaţii.

Trebuie luptat pentru nedreptate, dacă statul te asupreşte, nu îşi respectă termenii contractului, dar acest lucru nu se face decât prin singura armă funcţională rămasă la îndemâna cetăţeanului, cea a majorităţii. Vrei să schimbi ceva la stat, e simplu: fă tot posibilul să obţii majoritatea în alegeri, sau în revoluţie… Dar asta după ce îţi plăteşti taxele.

Briscan Zara este scriitor şi publicist