In Italia, s-au infectat cu coronavirus de doua ori mai multe cadre medicale decat in China

miercuri, 18 martie 2020, 21:39
1 MIN
 In Italia, s-au infectat cu coronavirus de doua ori mai multe cadre medicale decat in China

Peste 8,3% dintre italienii infectati cu coronavirus sunt cadre medicale. Comparativ, in China – tara in care a izbucnit pandemia – de doua ori mai putin personal medical s-a imbolnavit, potrivit ziare.com

O fundatie din domeniul sanitar a analizat cifrele legate de imbolnaviri si a constatat ca, in Italia – din totalul de 31.506 de persoane care au luat coronavirus – nu mai putin de 2.629 sunt specialisti in sistemul sanitar (adica medici, asistente sau infirmiere).

Nino Cartabellotta, presedintele fundatiei, a precizat ca aceasta cifra este uriasa. Acesta a mai spus ca prin comparatie, in China – cea mai afectata tara de pe planeta de Covid-19 – s-au imbolnavit de coronavirus de doua ori mai putini angajati din sistemul sanitar decat in Italia, potrivit publicatiei El Diario.

In context, Filippo Anelli, presedintele Federatiei Nationale a Ordinelor Medicale din Italia a explicat ca "e necesar sa fie testati pentru coronavirus toti medicii – chiar si cei care nu au simptome – care trateaza pacienti cu Covid-19. Doar asa se va putea preveni raspandirea bolii".

Medicii chinezi si-au atentionat deja, in mai multe randuri, colegii din Europa ca nu reusesc sa se protejeze suficient de boala si ca parte dintre masurile luate sunt ineficiente.

China este, la acest moment, cea mai afectata tara de pe Planeta, cu peste 81.100 de cazuri confirmate si peste 3.200 de decese cauzate de boala., se arata intr-o situatie in timp real a pandemiei, comunicata de specialisti de la Universitatea John Hopkins.

Potrivit aceleiasi surse, Italia este a doua cea mai afectata tara din lume. A raportat pana acum mai putin de jumtatate din numarul de cazuri din China (adica peste 35.700). Dar numarul de decese a ajuns in Italia la 2.978.

Comentarii