Încarcerat după accident, lângă prietenul său mort, o noapte întreagă

duminică, 19 septembrie 2021, 09:25
1 MIN
 Încarcerat după accident, lângă prietenul său mort, o noapte întreagă

Un tânăr a murit și un altul este grav rănit în urma unui accident rutier petrecut în zona localității Topraisar. Elicopterul sosit la fața locului a preluat victima rănită și a transportat-o la Spitalul Județean din Constanța. Polițiștii spun că accidentul rutier s-a produs pe un drum de exploatare agricolă.

Un tânăr în vârstă de 20 de ani se afla pe scaunul din dreapta într-o maşină condusă de prietenul său, în vârstă de 26 de ani, când, la un moment dat, şoferul a pierdut controlul volanului, iar autoturismul a plonjat într-un canal de irigaţii secat.

În urma impactului violent, şoferul a murit, iar pasagerul din dreapta a fost grav rănit. Cei doi au rămas încarceraţi, iar cel care a supravieţuit nu a putut apela serviciul de urgenţă. Astfel, el şi-a petrecut noaptea lângă prietenul său mort şi abia a doua zi, în jurul orei 12.00, un localnic care trecea prin zonă a observat maşina căzută în canal şi a sunat la 112.

Aflați amănunte de pe ordinea.ro.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii