Caută 
1 MIN
Trăim vremuri excepţionale în care inegalitatea socială, atât din perspectiva veniturilor, cât şi a avuţiei individuale, se adânceşte. Cauzele şi consecinţele creşterii disparităţilor la nivelul veniturilor şi a averii reprezintă elemente centrale ale dezbaterilor atât la nivelul economiştilor, cât şi al politicienilor. Deşi nivelul de trai a înregistrat o creştere semnificativă în ultimele decenii, iar inegalitatea veniturilor la nivel global s-a redus, inegalitatea din perspectiva veniturilor a crescut semnificativ la nivel naţional în majoritatea ţărilor.
Conform Eurostat, coeficientul Gini – care cuantifică măsura în care distribuţia veniturilor sau a cheltuielilor de consum între indivizi sau gospodării dintr-o economie se abate de la o distribuţie perfect egală – la nivelul României, în anul 2019, era 34,8%, faţă de 30,4% medial la nivelul Uniunii Europene. Astfel, România are al patrulea cel mai mare coeficient de inegalitate socială dintre ţările membre ale Uniunii Europene după Bulgaria, Lituania şi Letonia. Valoarea coeficientului Gini, care variază între 0 şi 1 (sau 0 şi 100%), arată cât din venitul total al populaţiei ar trebui redistribuit pentru a se ajunge la situaţia ipotetică în care venitul să fie egal împărţit între toţi membrii societăţii. O valoare mai mică a acestui coeficient, reflectă un nivel mai redus de inegalitate socială. Mai mult, analizând indicele inegalităţii veniturilor care arată de câte ori sunt mai mari veniturile disponibile ale persoanelor considerate cele mai bogate faţă de veniturile persoanelor considerate cele mai sărace observăm că România este pe locul 2 (după Bulgaria) la nivelul Uniunii Europene cu o valoare de 7,08, mult mai mare decât valoarea medie la ţărilor membre (4,99).
Studiile de specialitate [Tridico, P. (2017). The determinants of income inequality in OECD countries. Cambridge Journal of Economics, 42(4), 1009–1042] au arătat că principalii factori care explică creşterea semnificativă a inegalităţii veniturilor din ultimele două decenii sunt: reducerea rolului statului în economie, creşterea rolului şi a dimensiunilor instituţiilor şi a pieţelor financiare în economie, flexibilizarea pieţii muncii şi reducerea rolului sindicatelor.
Raghuram Rajan, fost economist şef al Fondului Monetar Internaţional şi profesor la Universitatea din Chicago, în cartea sa din 2010, Fault Lines, constată că amplificarea inegalităţii a pus presiune asupra guvernelor care în loc să implementeze politici de reducere a inegalităţii veniturilor preferă să amplifice cauzele inegalităţii prin facilitarea şi subvenţionarea accesului la credite, în special la cele ipotecare, pentru persoanele cu venituri mici fapt care a determinat în unele ţări apariţia unor „bule” imobiliare şi ulterior a unor crize financiare. Daron Acemoglu, profesor la Massachusetts Institute of Technology, consideră că procesul de dereglementare financiară a sistemului financiar a condus la creşterea veniturilor persoanelor cu venituri ridicate şi ale celor care deţin active financiare în portofoliu, fapt care a determinat coexistenţa inegalităţii şi a crizelor financiare.
Creşterea prosperităţii pentru gospodăriile cu venituri mici şi mijlocii a devenit o provocare fundamentală pentru majoritatea economiilor, mai ales dacă avem în vedere şi efectul combinat al severităţii crizei economice, cu stagnarea salariilor şi a nivelului de trai pentru o perioadă prelungită. Mai mult, actuala criză de sănătate şi economică afectează mai mult gospodăriile cu venituri reduse, fapt care va determina o adâncire a inegalităţii veniturilor.
Alin Andrieş este profesor universitar doctor la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi
