Inginerul pervers din Dacia. Le-a pipăit fesele unor fete întâlnite pe stradă

vineri, 19 octombrie 2018, 02:02
2 MIN
 Inginerul pervers din Dacia. Le-a pipăit fesele unor fete întâlnite pe stradă

Bărbatul a fost prins după plângerea la Poliţie a unei minore speriate.

Claudiu-Costel Jitaru, de 24 de ani, este cercetat în prezent de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, fiind acuzat de agresiune sexuală. La finele lunii trecute, individul a recunoscut că a pipăit în zona intimă două fete necunoscute, şi a fost de acord să primească o pedeapsă finală de 2 ani, 2 luni şi 6 zile de închisoare cu suspendarea pedepsei. Anchetatorii au stabilit căte o pedeapsă de 1 an şi 4 luni pentru fiecare infracţiune imputată lui Jitaru şi, după ce au făcut calculul, judecătorii au aflat că pedeapsa rezultantă ar fi trebuit să fie de 2 ani, 2 luni şi 20 de zile. Din acest motiv, acordul a fost trimis înapoi Parchetului.

Claudiu Jitaru este originar din judeţul Bacău şi, la momentul faptelor, locuia fără forme legală în cartierul Dacia din Iaşi. Alături de el, într-un apartament închiriat locuia şi iubita sa, Iuliana. El lucra ca inginer mecanic la o firmă.

Prima agresiune a comis-o în data de 24 aprilie, la 7.30, atunci când a atins în zona intimă o tânără care se afla în faţa unui bloc.

„Persoana vătămată era îmbrăcată cu un tricou şi o pereche de colanţi de culoare neagră mulaţi pe picior şi plimba un câine. Când a ajuns în dreptul ei, fiind cu spatele la inculpat, a trecut pe lângă ea, prin partea ei dreaptă, moment în care, cu mâna stângă, a prins-o de fese şi a strâns-o, după care i-a dat drumul şi şi-a continuat traseul spre serviciu, fără a se opri şi fără a-i adresa niciun cuvânt“, se arată în acordul de recunoaştere menţionat.

Jitaru a procedat la fel şi o lună mai târziu, când s-a întâlnit pe stradă cu aceeaşi fată, pe care a atins-o în zona şoldului, încercând să o pipăie şi în zona genitală.

Pe 11 iunie, Jitaru a ajuns acasă şi s-a certat cu iubita sa. Din acest motiv, a ieşit afară pentru a se plimba prin cartierul Dacia. A văzut o minoră care era îmbrăcată în pantaloni scurţi, şi a decis să meargă după ea pentru a o atinge. Urmărind-o, cei doi au ajuns până în scara unui bloc, acolo unde individul a atins copila pe fese. Victima a strigat, iar Jitaru s-a speriat, fugind. Cazul a ajuns la Poliţie, individul fiind recunoscut apoi ca agresor de cele două victime.

Comentarii