Întâlnire cu trei scriitori la Clubul Junimea – Scriptor pe data de 24 mai

marți, 22 mai 2018, 21:42
1 MIN
 Întâlnire cu trei scriitori la Clubul Junimea – Scriptor pe data de 24 mai

Clubul Junimea – Scriptor de promovare a culturii, cărţilor, dialogului, aflat la ediţia cu numărul 105, va aduce joia aceasta în faţa publicului ieşean trei scriitori şi noile lor apariţii editoriale.

Astfel, pe data de 24 mai, de la ora 17.00, la Casa de Cultură „Mihai Ursachi“ a Municipiului Iaşi, iubitorii de literatură au şansa să se întâlnească cu scriitorii Ioana Diaconescu, care va vorbi despre „Poezia ca act de insurgenţă. Cezar Ivănescu în arhivele Securităţii“, Simona Modreanu, care va prezenta „Lecturi fluide“, şi George Pârâu, care va vorbi despre noua sa carte, „Copacii trec strada“.

Ioana Diaconescu este o poetă contemporană, traducătoare, publicistă, jurnalistă şi cercetător de istorie recentă. Aceasta este membră a Uniunii Scriitorilor din 1971.

Simona Modreanu este profesor habilitat de literatură şi civilizaţie franceză. Principalele centre de interes şi domenii de cercetare sunt literatura franceză contemporană, literaturile francofone, transdisciplinaritatea, studiile culturale, traductologia şi diplomaţia culturală. Este redactor-şef al revistei academice Human and Social Studies.

George Pârâu este autor a patru volume de poezie, iar în ultima sa carte, „Copacii trec strada“, poemele sunt însoţite de fotografiile lui George Călin Pîrîială. Evenimentul va avea loc în Sala „Diotima“ a Casei de Cultură „Mihai Ursachi“, acesta urmând să fie prezentat de criticul literar Alexandru Călinescu şi de scriitorul şi criticul Ioan Holban.

Comentarii