Între diplomaţi şi IT-işti

Trec peste vernisajul de expoziţie foto şi documente de arhivă, ca şi peste saluturi şi alocuţiuni introductive, despre care Ziarul de Iaşi a informat deja. Câştig, astfel, spaţiu în favoarea lucrărilor propriu-zise ale Conferinţei, structurată în două sesiuni.

Cea dintâi, Provocări vechi şi noi pentru securitatea Europei de Sud Est, i-a avut ca moderatori pe Dan Dungaciu, membru al Consiliului ştiinţific al NSC şi Gheorghe Iacob, Prorector al UAIC. Toţi cei cinci spearkers sunt diplomaţi: Victor Micula, Abigail Rupp (NATO), Igor Munteanu (Republica Modova), Deborah Sanders (Londra), Tomasz Dabrowski (Varşovia). Expunerile lor au subliniat, cu claritate, şi temeinic argumentat, situaţia complexă a zonei continentale, obiect al dezbaterilor, ansamblul lăsând să se întrevadă că, de fapt, dincolo de formularea diplomatică, pomenitele challenges vin din Est, spus încă şi mai pe şleau: din partea Rusiei. Nici n-ar fi fost posibilă, oricum, vreo ambiguitate. Cine poate uita Crimeea, destabilizarea Estului Ucrainei sau rolul jucat de Rusia în ceea ce se petrece în Basarabia? Ca şi ameninţările la adresa Poloniei şi a României. Şi UE, şi NATO acordă o justificată atenţie specială zonei noastre de Est, tocmai datorită lejerităţii cu care Kremlinul încalcă acordurile internaţionale şi creează alte şi alte focare de conflicte, fie ele şi îngheţate. Coordonatele definitorii şi stabile ale politicii externe româneşti ţin de apartenenţa noastră la UE şi NATO şi de parteneriatul strategic cu SUA. Principiile ce definesc, politic, diplomatic şi militar, poziţia României, opţiunile ţării noastre, sunt într-o relaţie de cauzalitate evidentă cu contextul geopolitic mai larg, dar mult mai precizat cu particularităţile şi starea de fapt a raporturilor din regiunea continentală căreia îi aparţinem. Implicaţii şi răspunderi aparte comportă situaţia Republicii Moldova şi a relaţiilor statului român cu ea vs. presiunile Rusiei, precum şi raporturile de forţe din zona Mării Negre, dependente şi de unele evoluţii politice interne (Turcia). Imperativele reformării UE sporesc şi ele complicaţiile tabloului de ansamblu. Foarte la obiect, şi articulată într-o logică strânsă a argumentării, a fost expunerea invitatului polonez, o analiză pertinentă făcută dependenţei energetice a unei mari părţi din Europa de livrările de gaz rusesc. În totul, o substanţială gamă de teme politice, diplomatice, dar şi economice şi militare, la această primă sesiune, a cărei densitate de informaţie, idei şi argumente s-a reflectat şi în calitatea şi nivelul dezbaterii finale, un rezultat firesc al meritelor auditoriului (întrebări clare şi comentarii de substanţă, simptomatic multe privind Republica Moldova) şi cele de tact, viziune de sinteză şi reliefare a dominantelor de către moderatori.

Mă temusem că sesiunea secundă, Securitatea cibernetică şi provocările în creştere în acest domeniu, s-ar putea dovedi mult prea tehnică, cel puţin pentru mine, atât ca limbaj, cât şi ca abordare, dar s-a văzut cu uşurinţă, încă de la început, că fusese o teamă absolut nejustificată. Laura G. Brent (NATO), Gabriel Dinu (SRI), Tal Pavel (Israel), Dragoş Gavriluţ (UAIC, Informatică) şi Cristian Amarandei (UTI, Automatică şi Calculatoare) au prezentat, rând pe rând, vulnerabilităţile IT (hackeri şi viruşi), gama formelor de cyber attack, căile de prevenire şi limitare a efectelor unor agresiuni informatice, categoriile de ţinte ale acestora. Ceea ce rezultă, înainte de toate, din situaţia actuală este necesitatea unei educaţii atente pentru utilizatorii de internet, astfel încât obişnuitei lor naivităţi să-i ia locul un comportament precaut, lucid, responsabil. Nu întâmplător, printre întrebările puse au fost şi unele greu de situat într-o categorie care să despartă problematica democraţiei în statul de drept de cea a securităţii cibernetice. De pildă, cu gândul şi la ancheta din SUA privind influenţarea alegerilor prezidenţiale de forţe din afară, de ce n-ar fi posibil aşa ceva, oriunde în actuala lume globalizată, inclusiv în România? Şi nu ar fi astfel de imixtiuni adevărate arme îndreptate împotriva securităţii naţionale? Întrebare retorică, fireşte. Şi poate că, dintr-o atare perspectivă, au şanse să iasă la iveală, adevăratele pericole şi tiparele dominante în astfel de practici: o etiologie care ar conduce la terapii, ba chiar şi la profilaxie. Atunci, în loc de atâta verbiaj anti-Soros şi seriale gen 1001 nopţi în sufrageria lui Oprea, să fie dezbătute adevăratele primejdii şi comploturi eventuale. Încă şi mai bogate şi pătrunzătoare dialoguri ale asistenţei cu vorbitorii sesiunii secunde, moderate auster, dar nu rigid, datorită universitarilor Daniel Condurache (UTI şi UAIC) şi Adrian Iftene (UAIC, Decan – Informatică), în fine, concluziile de ansamblu formulate de Dan Dungaciu şi Gheorghe Iacob, întărire a sentimentului general că a fost o reuşită Conferință Internațională, pe o temă complexă şi acută.

Nicolae Creţu este profesor doctor în cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea “Alexandru  Ioan Cuza” din Iaşi, critic şi istoric literar