IPS Teodosie, vizat de două dosare penale, pentru zădărnicirea combaterii bolilor la sărbătorile religioase

joi, 14 ianuarie 2021, 23:59
1 MIN
 IPS Teodosie, vizat de două dosare penale, pentru zădărnicirea combaterii bolilor la sărbătorile religioase

Înalt Prea Sfinția Sa Teodosie este cercetat de procurorii din Constanța în două dosare penale. Anchetele au pornit de la plângeri separate, prin care Arhiepiscopul Tomisului este acuzat de zădărnicirea combaterii bolilor.

 

Cele două plângeri au fost depuse la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Constanța. Iar procurorii au confirmat că au deschis dosare de cercetare penală pe numele Arhiepiscopului Tomisului.

Primul dintre ele vizează desfăşurarea activităţilor cu caracter religios de la Mănăstirea Sf Andrei, pe 30 noiembrie 2020. Deşi mai multe localităţi din Constanța erau în carantină, Înalt Prea Sfinția sa îndemna credincioşii să participe la hramul Sfântului, una dintre cele mai importante sărbători religioase ale românilor.

Al doilea dosar privește un episod mai recent: manifestările de Bobotează, anume, atunci când în portul Tomis din Constanța s-au strâns mii de oameni.Credincioşii nu au respectat distanța, iar jandarmii au avut serios de furcă.

Arhiepiscopia Tomisului a transmis printr-un comunicat că IPS Teodosie nu poartă răspunderea distanţării fizice a participanţilor la slujbe. Și că este grija fiecărui enoriaş să respecte prevederile.

De asemenea, reprezentanţii bisericii susţin că la ambele evenimente religioase poliţiştii şi jandarmii au supravegheat bunul mers al lucrurilor, pe fondul stării de alertă.

Tags: ips teodosie, dosare penale, procurori, zadarnicirea combaterii bolilor,

Comentarii