De Business

Punem punctul pe știi

Job-urile de şofer, inginer, contabil şi cele remote, în topul căutărilor online

miercuri, 26 august 2020, 15:47
1 MIN
 Job-urile de şofer, inginer, contabil şi cele remote, în topul căutărilor online

Joburile de şofer, inginer, contabil şi cele care oferă posibilitatea de a lucra de acasă au dominat topul căutărilor realizate în august de cei care vor un loc de muncă din cele aproape 600.000 de căutări efectuate în această lună pe www.ejobs.ro, potrivit unui comunicat citat de Agerpres.

Un număr mare de căutări au avut şi joburile remote, care alături de cele part-time au înregistrat o creştere de aproximativ 10% faţă de luna trecută, menţionează reprezentanţii eJobs.

Potrivit sursei citate, tot în evoluţie faţă de luna iulie s-au aflat şi căutările pentru locurile de muncă disponibile în IT, în special pentru Java Developer. În ceea ce priveşte munca de acasă, ultimele luni au marcat atingerea unor recorduri în ceea ce priveşte atât numărul de joburi noi care oferă posibilitatea de a lucra de acasă, cât interesul candidaţilor pentru acestea.

Potrivit reprezentanţilor eJobs, mai scăzut decât luna trecută a fost interesul candidaţilor pentru poziţiile de ospătar, economist, specialist în marketing sau în resurse umane, dar şi pentru joburile din afara ţării sau cele care presupun cunoaşterea unei limbi străine. Cu toate acestea, într-un top al căutărilor după limbile străine cunoscute de candidaţi, cele mai des întâlnite sunt germana, spaniola şi franceza.

Comentarii