Jocurile Olimpice de la Tokyo ar putea avea loc în faţa unui „număr limitat de spectatori”

joi, 30 iulie 2020, 09:45
1 MIN
 Jocurile Olimpice de la Tokyo ar putea avea loc în faţa unui „număr limitat de spectatori”

Jocurile Olimpice de la Tokyo, amânate cu un an, ar putea avea loc în faţa unui "număr limitat de spectatori" din cauza pandemiei de coronavirus, a anunţat directorul general al Comitetului de organizare, Toshiro Muto.

"Toată lumea trebuie să se concentreze asupra desfăşurării evenimentului de anul viitor. Suntem pe aceeaşi lungime de undă" cu Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) şi cu preşedintele său, Thomas Bach, a indicat Muto, referindu-se la Jocurile prevăzute între 23 iulie şi 8 august 2021.

Conform oficialului japonez, preşedintele CIO "nu doreşte" ca JO să se desfăşoare cu porţile închise, însă "ar putea, poate, să se gândească la un număr limitat de spectatori, ţinând cont pe deplin de distanţarea socială", pentru a evita orice propagare a Covid-19.

"Trebuie să construim un mediu în care publicul să se simtă în siguranţă. Sportivii, la fel ca şi familia olimpică, ar putea fi testaţi înainte şi după sosirea în Japonia", a spus el.

Comentarii